Cum se nasc „Dumnezeii” din spitale? Câteva explicații pentru cum a fost posibil cazul de la Iași
Cazul medicului Dan Tesloianu de la Iași, pe care procurorii îl acuză că le implanta pacienților dispozitive cardiace recuperate de la persoane decedate, a șocat opinia publică în ultima săptămână și a născut multe semne de întrebare. Una dintre cele mai frecvente întrebări aflată pe buzele foarte puținilor medici care au acceptat, în ultimele zile, să vorbească public despre acest caz, este cum a fost posibil să se întâmple asta într-un spital atât de mare – un spital județean. „Este stupefiant”, declară pentru HotNews.ro dr. Elena Copaciu, medic ATI care a condus timp de 8 ani secția de Terapie Intensivă a celui mai mare spital de urgență din București, iar la începutul pandemiei a cerut din proprie inițiativă detașarea la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş.
Elena Copaciu vorbește despre două mari cauze care pot explica tăcerea generalizată din sistemul sanitar, în umbra căreia cresc „Dumnezeii” din spitale: existența unor poli de putere în lumea medicală, care „pot să complice foarte mult” viața oricărui medic și care nu ezită să amenințe fățiș cu acest lucru, dar și cutuma potrivit căreia medicii nu se atacă între ei în public.
Dr. Elena Copaciu, care a condus timp de 8 ani secția de Anestezie – Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgență din București, descrie pas cu pas și circuitul și trasabilitatea oricărui dispozitiv medical decontat care intră pe poarta unui spital. Tot acest circuit este, teoretic, verificat la sânge de Casa de Asigurări de Sănătate, cea care plătește, este foarte complex și lasă urme la tot pasul – există documente, bonuri, registre unde se trece totul – iar întregul proces trece prin mâinile mai multor oameni.
Apoi, este imposibil, din punct de vedere medical, ca același om să preleveze dispozitivele de la cadavre, să le sterilizeze, apoi să intre singur în sala de operație a unui spital județean și să le implanteze: „Când le implantează, echipa știe că nu este un dispozitiv nou”, arată Elena Copaciu.
Un posibil răspuns pentru cazul de la Iași vine și de la președintele Colegiului Medicilor, prof. dr. Daniel Coriu, care vorbește, într-un interviu acordat HotNews.ro, despre „un sistem defect” și spune că, într-un astfel de caz, este exclus să existe un singur vinovat: „Eu înțeleg, din ancheta procurorilor, că aceste fapte se întâmplă din anul 2017. Principalul semn de întrebare cum a fost posibil ca într-un spital acest lucru să se întâmple timp de 5 ani. Cum a permis spitalul să se întâmple așa ceva? Mai ales că s-au și decontat. Acest lucru nu putea fi făcut de un singur om. Omul acela nu a făcut acasă, la el în garaj. Înseamnă că a fost un sistem defect.”
În țara lui „capul plecat sabia nu îl taie”, cazul de la Iași este „oglinda” sistemului și se poate repeta oricând, într-o formă sau alta, în orice spital din România, avertizează Carmen Uscatu, co-fondatoarea și președintele Asociației Dăruiește Viață, care a ridicat, în mai puțin de 5 ani, exclusiv din donații și sponsorizări, primul spital pentru copiii bolnavi de cancer din România. Carmen Uscatu vorbește despre educație și mentalități greșite nu doar în sistemul de sănătate, ci în întreaga societate: „Nu ne băgăm”, ”Cine suntem noi să spunem?”, „Nu vom schimba noi sistemul”.
„Este supefiant. Nu te așteptai să se întâmple așa ceva într-un spital mare!”
Cazul de la Iași este „stupefiant” tocmai pentru că „nu te așteptai să se întâmple într-un mare spital, cum este Sf. Spiridon, timp de ani de zile, așa ceva. Este stupefiant. Aș fi înțeles dacă s-ar fi întâmplat într-un cabinet privat, propriu, unde un medic făcea ce voia el. Dar într-un spital atât de mare…”, afirmă conf. dr. Elena Copaciu, medic primar ATI la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală.
Elena Copaciu a fost șefa secției de Anestezie – Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgență din București în perioada 2007 – 2015. În anul 2020, a cerut detașarea la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, pentru a ajuta în timpul pandemiei.
Conf. univ. dr. Elena Copaciu, medic primar ATI, a condus timp de 8 ani secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgență București
Înainte de toate, în spitale „este criză mereu” de aceste dispozitive, mărturisește Elena Copaciu, spre deosebire de mulți dintre medicii cardiologi, care s-au ferit în aceste zile să o spună cu subiect și predicat: „De criză, știu că este criză mereu. În general, în spitale nu prea se acoperă necesitatea, ajung mai puține dispozitive. Mulți pacienți așteaptă și pentru pacemakere și pentru defibrilatoare implantabile, ori indicația este de urgență. Dar acestea sunt situații în care pacienții nu pot să aștepte prea mult, și atunci, nu știu cum gestionează spitalele listele de așteptare. Se poate întâmpla și să ai puține dispozitive și să nu se potrivească, întotdeauna trebuie să ai mai multe variante atunci când faci intervenția.”
Există și aparate la care pacienții pot fi conectați temporar, în așteptarea implantării dispozitivului, însă acestea sunt fixe, pacientul rămâne internat și trebuie să îl ții sub supraveghere: „Sunt zile bune de spitalizare”, spune dr. Elena Copaciu.
Tocmai din aceste motive, „măcar acum ar trebui să se facă un audit, să vadă care este estimarea de necesar real, câți dintre pacienți au fost urgențe, cât timp au stat pe soluții temporare până când s-a găsit soluția definitivă, dacă au murit oameni pe lista de așteptare – dar asta nu ne vor spune, care este timpul mediu de așteptare. Trebuie scurtate și listele de așteptare, și timpul de așteptare, pentru că acești pacienți sunt urgențe.”
„Cel mai probabil, acești pacienți care mor pe listele de așteptare sunt o parte dintre acele morți evitabile din statistici”, este conluzia tristă la care a ajuns Elena Copaciu.
De ce tac oamenii din spitale? „Există niște poli de putere în medicină care pot să le complice viața foarte mult”
Cazul de la Iași este cu atât mai greu de explicat cu cât spitalele sunt controlate foarte strict de către CNAS pe programele finanțate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, spune medicul Elena Copaciu. CNAS vine în fiecare an, verifică cifrele – dacă corespund cu ceea ce instituția a finanțat – dispozitivele cardiace, în acest caz.
Teoretic, evidența dispozitivelor decontate de CNAS este extrem de strict ținută de către spital: dispozitivele intră în magazie cu un bon și sunt preluate de acolo de asistenta șefă, care are gestiunea tuturor acestor materiale, iar materialele sunt aduse într-o magazie a secției, explică Elena Copaciu. Iar când se montează la pacient, există un registru în care se scad toate aceste dispozitive, nu doar în foaia de pacient. Și se pune un autocolant, care arată trasabilitatea dispozitivului.
La Iași, foarte probabil, existau neconcordanțe în scripte, este de părere medicul Elena Copaciu: „Câte dispozitive au achiziționat pe programul CNAS și au intrat în gestiunea spitalului, câte au montat și câte proceduri s-au decontat, precum și coduri aferente manoperei”.
În plus, în fiecare clinică există un coordonator de program – un medic care la începutul anului este întrebat cam care este estimarea pentru acel an, însemnând costuri și număr de bolnavi, iar managerul semnează acea estimare împreună cu coordonatorul și o înaintează către CNAS sau Ministerul Sănătății, explică Elena Copaciu.
Spital / Foto: Luckydoor | Dreamstime.com
Ceea ce s-a întâmplat la Iași se poate împărți în 3 mari etape care ridică întrebări – cum a fost posibil? Cele 3 etape identificate de Elena Copaciu:
- 1. Unde se prelevau aceste dispozitive? „Chiar și dacă purtătorul dispozitivului murea în reanimare, medicul respectiv nu putea fi de gardă tot timpul, pentru a preleva el dispozitivele. Fie la cardiologie, fie în reanimare, fie la morgă, cineva recolta dispozitivele.”
- 2. Cum se sterilizau aceste dispozitive?
- 3. „Iar când se montau, echipa – pentru că nu montează singur, nu face de capul lui procedura – echipa știa că acel dispozitiv nu este nou”, spune medicul.
De ce tac, totuși, oamenii din spitale în aceste situații? „Din cauză că există niște poli de putere în medicină care pot să le complice viața foarte mult. Bănuiesc că asta este. Uneori se vorbește cu subiect și predicat despre legăturile lor cu alți poli de putere economică, politică și așa mai departe. Și atunci, în general, sunt în poziții de decizie. Așa se ajunge ca, de multe ori, medicii mai tineri să fie timorați. Și așa se formează o cultură a organizației: nu ai văzut, nu trebuie să spui, nu cunoști, nu ai auzit”, afirmă Elena Copaciu.
„Șeful de secție răspunde de calitatea actului medical de la el din secție. Oare medicul de la Iași nu avea deasupra capului lui un profesor de cardiologie? Era singur în acea secție?”, se mai întreabă ea.
Practic, atunci când oamenii din spitale tac, există două cauze principale, explică medicul Elena Copaciu:
- 1. Presiunea pe care o pun asupra subalternilor cei aflați în poziții de decizie.
- 2. Pe de altă parte, în lumea medicală, „cutuma este că nu ataci public un coleg. Nu se face așa ceva. De aici decurg multe. Se consideră că oricine poate să greșească, meseria este grea și se găsesc repede oameni care să preia informații false, acuzații etc. Așadar, cutuma este să nu ne acuzăm noi între noi.”
„Eu începusem să sper că ne facem bine în medicina românească, că tinerii încep să aibă personalitate medicală, încep să reprezinte altceva în sistemul sanitar românesc. Dar povești care vin din alte spitale, din București, din țară, arată că suntem foarte departe de a tăia răul de la rădăcină”, este concluzia tristă trasă de medic.
„Acest lucru nu putea fi făcut de un singur om. A fost un sistem defect”
„Cum a fost posibil ca acest lucru să se întâmple într-un spital timp de 5 ani?”, se întreabă și prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor.
La fel ca Elena Copaciu, Daniel Coriu se declară uluit de faptul că a acest lucru a fost posibil timp de 5 ani, într-un mare spital de stat, și vorbește despre „un sistem defect”: „Eu înțeleg, din ancheta procurorilor, că aceste fapte se întâmplă din anul 2017. Principalul semn de întrebare este cum a fost posibil ca într-un spital acest lucru să se întâmple timp de 5 ani. Cum a permis spitalul să se întâmple așa ceva? Mai ales că s-au și decontat. Acest lucru nu putea fi făcut de un singur om. Înseamnă că a fost un sistem defect.”
Daniel Coriu arată cu degetul înspre Spitalul Sf. Spiridon din Iași, unde ar fi trebuit să existe niște proceduri clare, pe care îl consideră „principalul vinovat”: „Spitalul nu poate să plece din această poveste, să spună că a constatat și gata. Din punctul meu de vedere, spitalul este principalul vinovat. Omul acela nu a făcut acasă, la el în garaj. Cum este posibil?”
Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor / Foto: Agerpres
”Orice spital trebuie să aibă niște proceduri. Așa ceva nu trebuia să se întâmple niciodată”, subliniază președintele Colegiului Medicilor.
Daniel Coriu mai spune că, deși refolosirea dispozitivelor cardiace a fost interzisă oficial în România în iunie 2021, el nu știe ca această practică să fi fost folosită nici înainte de acel moment: „Ele au fost interzise în 2021, dar este discutabil dacă au fost permise și dacă s-au folosit și înainte. Înainte de 2021, eu nu știu dacă au fost folosite.”
În cazul în care ele ar fi fost refolosite, „ar fi trebuit să existe niște reguli foarte clare, un circuit, flux, niște proceduri de sterilizare, cine ce face. Eu am spus că poate că spitalul le are, dar noi nu știm”, subliniază președintele Colegiului Medicilor.
Cazul de la Iași, „oglinda sistemului”, în țara capului plecat
Ceea se întâmplă la Spitalul Sf. Spiridon din Iași este „o oglindă a ceea ce se întâmplă în sistem” și se poate repeta oricând, în orice spital din România, consideră Carmen Uscatu, președintele și co-fondatoarea Asociației Dăruiește Viață. Acel spital „nu este cu nimic mai rău sau cu nimic mai bun decât alte spitale. Este o mentalitate care funcționează așa. Totul pornește de la educație și de la mentalitate”, spune Carmen Uscatu.
ONG-ul fondat de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu a reușit să construiască, în mai puțin de 5 ani, primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, ridicat din donațiile a peste 350.000 de români și sponsorizările a 7.000 de companii. Construcția clădirii spitalului a fost finalizată anul trecut, iar în acest moment se află în faza de mobilare și dotare cu aparatură medicală. Apoi, vor urma testele și recepția.
Planurile Dăruiește Viață nu se opresc însă aici. Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu au anunțar deja că, după ce la Spitalul de Oncologie și Radioterapie Pediatrică vor ajunge primii pacienți, va începe și refacerea de la zero a Spitalului de Copii Marie Curie – o nouă clădire de spital, construită de la zero, în care spitalul se va muta integral.
Carmen Uscatu spune că, în acest moment, în sistemul de sănătate nu există, din păcate, mecanisme care să poată regla astfel de probleme. Peste tot unde te uiți, te lovești de aceeași mentalitate, spune ea: „Capul plecat sabia nu îl taie. Nu ne băgăm noi, nu spunem, cine suntem noi să spunem? Nu vom schimba noi sistemul, nu vom salva noi România. Îmi este frică să fac, pentru că o să mă dea afară.”
Pe de altă parte, managerii de spitale se scuză că nu pot să dea un medic afară, oricât de urât s-ar purta cu un pacient, subliniază Carmen Uscatu: „În schimb, cei care stau sub papuc, guvernați de frică, se tem că vor fi dați afară dacă spun ceva. Este o contradicție.”
Carmen Uscatu, președintele și fondatoarea Asociației Dăruiește Viață / Foto: Agerpres
Nu este doar un fenomen la nivelul sistemului de sănătate, ci la nivelul întregii societăți, spune fondatoarea Asociației Dăruiește Viață: „Se întâmplă în sistemul de educație, se întâmplă în biserică, se întâmplă peste tot. Este o lipsă de morală, de etică, de asumare. Este un fenomen la nivel de societate și mi se pare că este nevoie să vorbim cât mai mult despre asta. Sunt lucruri care cred că se educă în mult timp și cred că e o problemă de educație permanentă și de schimbare a culturii organizaționale.”
Carmen Uscatu amintește că, în țara noastră, ți se inoculează încă de mic, de la școală, grădiniță sau chiar de acasă, faptul că nu este bine să ai opinii: „La școală nu ai voie să pui întrebări. Ți se spune că ești obraznic. Eu i-am spus și fiicei mele că trebuie să ai o opinie. Este adevărat că trebuie să o spui frumos, fără să jignești, dar trebuie să ai o opinie! Și trebuie să o spui, nu să o ții pentru tine. Eu am refuzat să îmi învăț copilul în acest fel. Eu nu am avut nimic de pierdut.”
Carmen Uscatu dă exemplul unei discuții pe care a avut recent cu un medic supărat pe faptul că un alt coleg, medic, nu muncește: „Și îmi povestea la modul: Eu nu vreau să îi fac rău, este treaba lui că nu muncește.” Dar evident că îl afecta, pentru că el trebuia să muncească dublu. Cum poți să spui că nu te deranjează? Când de fapt omul acela, pentru munca pe care nu o face, primește un salariu din buzunarul nostru, al fiecăruia, pentru care noi plătim impozite. Îl vezi pe colegul tău că ia 3.000 de euro, la fel ca tine, fără să facă nimic, iar ție îți plesnește capul de muncă. Și tu spui: de ce să spun eu, să mă complic eu, să mă agit eu? Eu i-am spus: du-te la manager și spune-i! Nu este normal ca un om care nu face nimic să aibă același salariu ca tine.”
În afară de mentalitatea „eu nu mă bag, nu e treaba mea”, o altă problemă a sistemului de sănătate este că oameni care nu muncesc la fel sunt plătiți la fel, subliniază Carmen Uscatu: „Acest lucru riscă să dea naștere unei culturi organizaționale în care nimeni nu mai vrea să muncească.”
Aceeași mentalitate o au și pacienții, care ar trebui să refuze să mai dea șpagă la spital, subliniază fondatoarea Dăruiește Viață: „Sistemul sanitar e oglinda societăți, e oglinda fiecăruia dintre noi. Când ne ducem într-un spital și dăm șpagă, noi vrem de fapt să fim tratați mai bine decât ceilalți pacienți, asta sperăm. Nu ne gândim să denunțăm șpaga și să nu mai dăm.”
Nu este nimic imoral în a vorbi cu voce tare despre nereguli, ci, dimpotrivă, „mi se pare un semn de etică și de a pune pe tape niște subiecte foarte importante. Și cred că fiecare dintre noi putem face asta – că sunt îngrijitor în spitalul respectiv, că suntem manager, că sunt director medical, că sunt șef de secție, că sunt asistentă medicală.”
Omul sfințește locul: „Trebuie să ne gândim fiecare că suntem o celulă a sistemului imunitar care trebuie să salveze societatea românească”
Carmen Uscatu crede că stă în puterea fiecăruia dintre noi să schimbe ceva. „Da, nu este ușor să te implici, nu te vei simți confortabil să îi spui colegului că a greșit, să te duci mai sus la manager și să îi spui că, uite, aici am putea să facem mai bine”.
Tocmai pentru că crede în puterea fiecăruia de a schimba ceva, fondatoarea Dăruiește Viață le amintește românilor că suntem într-o perioadă în care se poate depune formularul prin care pot redirecționa 3,5% din impozit către construcția și dotarea primului spital pentru copiii bolnavi de cancer din România: nu costa nimic, dar impactul poate fi enorm.
„Din păcate, oamenii nu cred foarte tare în puterea lor de a schimba lucrurile. Noi credem foarte tare. Spre exemplu, din campania de strângere de fonduri din SMS-uri de 2 euro s-au strâns 20 de milioane de euro – jumătate din valoarea spitalului.”
În schimb, dacă fiecare dintre noi nu va încerca să schimbe ceva, nu numai că nu se vor schimba lucruri, dar „va merge mult mai rău. Eu am învățat în facultate că un sistem nu se reglează decât prin feedback.”
Spitalul pentru copii bolnavi de cancer construit de Asociația Dăruiește Viață
De curând, mai povestește Carmen Uscatu, a aflat că pacienții cu leucemie mieloidă cronică din România nu beneficiază de decontarea principalei analize care ajută la diagnosticarea bolii și la monitorizarea răspunsului la tratament. Pacienții „nu au avut până acum curajul să se unească și să ceară împreună cu medicii decontarea acestor analize. Așa că am făcut un memoriu către Casa de Asigurări, către Colegiul Medicilor. Nu este normal, ca societate, să lăsăm lucrurile așa, să nu le sesizăm. Fiecare dintre noi avem datoria să facem acest lucru”.
Carmen Uscatu mai crede foarte tare în colaborare și în parteneriat și în globalizare și speră că parteneriatele și schimburile de experiență cu spitale din străinătate pot schimba, ușor, în timp, felul în care arată acum sistemul de sănătate.
Nu trebuie însă să ne așteptăm la schimbări radicale peste noapte, ci poate dura ani de zile: „Dar dacă încerci, s-ar putea ca peste 2, peste 5 sau peste 10 ani să vezi schimbarea aceea.”
Nu în ultimul rând, și-ar dori ca, după cazuri precum cel de la Iași, autoritățile să se așeze la masă și să găsească soluții pentru a preveni astfel de lucruri: „Cum facem să nu se mai întâmple și în alte spitale? Este un lucru pe care noi nu îl abordăm ca societate. Mi-aș dori să văd că, în urma acestui feedback, pe care Ministerul Sănătății l-a primit – un lucru care se întâmplă într-un spital aflat în subordinea sa – nu pune căciula pe țambal. Ei ar trebui să constituie un grup de lucru și să vadă, în urma acestei situații, ce se poate preveni, pentru ca așa ceva să nu se mai repete și în alt spital. Ce proceduri avem în acest moment și au permis această situație?”
Foto: Dreamstime.com, Agerpres, HotNews.ro.
Citește și:
INTERVIURILE HotNews.ro