Cum se pot găsi candidaţii comuni ai dreptei la Bucureşti

Yes, you can! – însă doar dacă vă băgaţi minţile în cap, oameni buni. Cu alte cuvinte, e suficient spaţiu de negociere pe dreapta, şi destul timp, dacă lumea pricepe care-i miza de pe masă, care-s funcţiile ce trebuie câştigate în alegeri şi cum să arate o soluţie câştigătoare politic pentru Capitală, astfel încât ea să poată fi şi aplicată în viitorii patru / opt ani, nu să rămână doar un vis frumos.

Zic să bem un pahar cu apă rece, să punem o muzică discretă, ne calmăm un pic, şi să analizăm cu capul limpede cum arată instituţiile Bucureştiului şi de ce au ele nevoie ca leadership, după 12 ani de dezastru clientelar şi eroziune de capacitate administrativă sub PSD. O să fie mai clar în momentul ăla că negocierea pentru o soluţie unică pe dreapta nu trebuie să fie de tip totul sau nimic: ori te omor eu pe tine şi candidez, ori invers. Se poate coopera.

În linii mari, lucrurile stau aşa:

• Există în Bucureşti 7 primării, nu doar una, plus funcţia de viceprimar la Primăria Generală (sau chiar doi viceprimari, dacă se va decide aşa), care poate căpăta greutate reală prin desemnarea unui sector important de policy ca responsabilitate (cum ar fi traficul, urbanismul etc). Deci putem avea în Bucureşti 8-9 poziţii la vârf cu atribuţii strategice.

• Primăria Generală are, în spiritul legii administraţiei locale româneşti, un rol politic coordonator, de lider pe proiecte mari, relaţia cu guvernul, viziune pentru oraş ca întreg, plus serviciile cruciale (şi cu mari probleme) ca transportul comun şi încălzirea centrală. Doar ultimele două îi mănâncă în prezent două treimi din buget.

• Sectoarele deţin toate sursele proprii de venit (adică cele autonome) ale oraşului: acolo se află rolurile fiscale pentru impozitele locale (clădiri, terenuri, vehicule), ele adună şi folosesc nestingherit aceste venituri proprii. Primăria Generală trăieşte dintr-un impozit central partajat (cel pe salarii) şi alte transferuri, deci mai curând din relaţia cu centrul. Sectoarele au mai multă autonomie şi mai mulţi bani proprii, prin comparaţie cu situaţia din alte capitale europene.

• Bucureştiul e capitala europeană cea mai strangulată teritorial: oraşul se termină imediat după blocuri, neavând în componenţă suburbii sau teren extravilan; există primării complet autonome chiar în interiorul liniei de centură. Această situaţie e atipică în Europa şi crează dificultăţi mari în coordonarea cu zona funcţională dimprejur: reţele şi servicii de transport; centura ocolitoare; probleme cu managementul deşeurilor; proiecte private de investiţii în afara oraşului, dar care îl afectează direct etc.

• Soluţia de manual la problema coordonării dezvoltării în zona funcţională Bucureşti ar fi o reformă teritorială, ori o Zonă Metropolitană “hard”, care să ia atribuţii legale de la primăriile suburbane. Numai că asta pune probleme de constituţionalitate şi necesită discuţii politice şi referendumuri locale care se pot întinde pe ani de zile. Planul B, mai realist pe termen scurt şi mediu, constă într-o cooperare rezonabilă a PMB cu câteva ministere cheie (Transport, Mediu, Energie) pentru a suplini această hibă a celei mai limitate spaţial capitale UE. Asta, dacă vrem să se şi întâmple ceva în viitorii patru ani, nu să îmbătrânim toţi jucându-ne cu carioca pe hartă, visând utopii de redesenare a sectoarelor ori limitelor administrative ale Capitalei, cum tot facem de vreo 20 de ani.

• Politic, toate partidele de dreapta au candidaţi rezonabili, oricare din ei fiind mai bun decât Gabriela Firea. E valabil şi pentru PNL: Rareş Bogdan e într-un joc de imagine, dar impresia mea e că nu va fi el candidatul partidului. Organizaţia Bucureşti e altceva faţă de ce era acum patru ani iar frământările de zilele astea şi excluderea blatiştilor moşteniţi din epoca Buşoi contribuie la separarea apelor. În câteva săptămâni vor ieşi şi ei cu un nume, iar atunci lucrurile se clarifică.

• Localele nu sunt ca Euro-parlamentarele: nu vor fi prezenţi la vot studenţii şi nou-veniţii în oraş fără acte de domiciliu formalizate, adică în general electorat tânăr şi mobil socio-profesional, ceea ce avantajează PSD.

Din cele de mai sus reiese că, în logica sistemului românesc de administraţie locală – care în linii mari nu-i unul rău – sectoarele Bucureştiului sunt locul potrivit unde să experimentezi reforme în prestarea de servicii pentru cetăţeni, pilotări de tehnici noi, idei creative, şamd. Există şi atribuţiile legale, şi libertatea de management, şi resursele ca s-o poţi face.

Primăria Generală trebuie să fie factorul de echilibru, unde negociezi marile proiecte, consensul politic pentru o viziune pe întregul oraş, şi unde trebuie să poţi susţine toate astea cu o majoritate rezonabilă în Consiliu şi un primar cu trecut curat. În plus, PMB trebuie aibă o relaţie corectă, contractuală cu guvernul, nu războaie permanente cum au tot fost, ca să poţi rezolva problema energiei (RADET), să faci centura ocolitoare, să treci Metrorex la municipalitate (singura capitală europeană care nu deţine metroul, deci are transportul comun fragmentat administrativ) şamd. Sau chiar ca să faci reforme teritoriale, după nişte ani de dezbateri, dacă se cade de acord pe un plan: acesta trebuie aprobat în Parlament, nu şi-l poate vota oraşul singur.

Datele de plecare sunt deci că avem 8-9 poziţii importate de primari / viceprimari, un rol important pentru echipe şi majorităţi politice, în CGMB şi Sectoare, un rol important al PMB de negociator cu guvernul şi candidaţi ok de la toate partidele de dreapta. Mai e nevoie să convingi publicul că eşti în stare, la o adică, să şi faci aceste majorităţi politice (inclusiv din perspectiva alegerilor parlamentare, cum or fi ele, anticipate sau nu), pentru că altminteri lumea se demotivează şi nu mai merge la vot: aceasta e natura electoratului pe dreapta, n-ai ce-i face.

De aici trebuie să înceapă negocierile între cei aliniaţi la start, pentru a pune omul potrivit în locul unde îşi valorifică cel mai bine calităţile şi atu-urile politice. În luna martie se pot închega echipele comune pentru toate cele 7 primării ale Bucureştiului. Nu-i deloc imposibil şi e loc suficient pentru toată lumea, cu condiţia să se iasă din acest joc de chicken / cine clipeşte primul, în care liderii pe dreapta pare că se tem mai curând de radicalii din propriul electorat decât unii de alţii.

Dacă nu, alternativa e clară: Gabriela Firea câştigă, devine lider de facto al PSD, un fel de Dragnea II validat la vot şi cu aură triumfală, iar dinamica politică pentru alegerile generale se schimbă complet, cu nou/vechiul PSD în ascensiune şi toţi ceilalţi în scădere.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro