Sari direct la conținut

Cum si-a retras PNL un candidat aflat in campanie si sustinut de Tariceanu. Explicatia lui Eugen Nicolaescu

HotNews.ro

„Pe Cristian Popescu nu l-a desemnat nimeni candidat de primar la Sectorul 2. Dar nimeni. Nici macar organizatia locala. Faptul ca si-a facut deja afise este un exces din punctul meu de vedere. A incercat sa-si faca notorietate pe banii lui”, a declarat intr-un interviu acordat HotNews.ro, Eugen Nicolaescu, noul lider al PNL Bucuresti, referindu-se la bannerele amplasate deja in Bucuresti care il arata pe Cristian Popescu, drept candidat la primaria Sector 2, garantat de C.P. Tariceanu.

  • Nicolaescu sustine ca Popescu „n-a fost niciodata candidatul PNL” si ca pentru acest lucru ar fi avut nevoie de acceptul organizatiei municipale. De cealalta parte, Popescu a declarat la B1Tv ca a fost ales candidat PNL la Sectorul 2 de catre delegatia permanenta a sectorului si ca in sondajele USL are de zece ori mai mult decat candidatul PSD.

„Pe domnul Dan Cristian Popescu nu l-a desemnat nimeni candidat de primar. Dar nimeni. Nici macar organizatia locala. Faptul ca si-a facut deja afise si bannere este un exces din punctul meu de vedere. Domnul Popescu a incercat sa-si faca notorietate, a incercat sa-si faca ceva pe cont propriu. Sunt banii lui, face ce vrea cu ei si si-i cheltuieste legal. Cu consimtamantul cui? Al nimanui”, a spus Nicolaescu.

In legatura cu faptul ca pe afisele si bannerele din oras ale lui Cristian Popescu aparea si fostul premier Calin Popescu Tariceanu, Nicolaescu a declarat ca este vorba despre o manipulare si ca „nu este problema lui Tariceanu”.

Eugen Nicolaescu: Popescu n-a fost niciodata candidatul PNL. Sectorul 2 nu este o prioritate electorala pentru PNL

„Este o tema falsa. Este din punctul meu de vedere o manipulare. Daca pe mine ma cheama un primar… De exemplu la congresul de sambata au fost primari care au vrut sa faca poze cu mine pentru campanie. Daca omul pune de maine bannerul cu mine, asta inseamna ca eu l-am sustinut? El trebuie sa puna bannerul cand incepe campania. Daca Popescu a pus bannerul Cu Tariceanu mai devreme decat incepe campania, nu e problema lui Tariceanu sau problema PNL-ului”, a declarat Nicolaescu.

„Domnul Popescu n-a fost niciodata candidatul PNL si ca atare nu va pot spune ca o sa fie. Multi isi doresc sa fie nu stiu ce, si nu reusesc totdeauna. Pentru asta trebuie sa ai acceptul organizatiei din care faci parte. Si organizatia din care face parte domnul Popescu este organizatia municipala PNL, cea care negociaza toate candidaturile. Sectorul 2 nu este o prioritate electorala pentru PNL. Prioritate este sectorul 1, s-a adjudecat sectorul 4 ca urmare a aliantei cu PC si ne luptam pentru unul dintre sectoarele 6 si 3. Este o negociere care va continua in urmatoarele zile pana cand legea ne permite sa inchidem candidaturile”, a mai spus Eugen Nicolaescu.

„Nu s-a discutat in sedinte problema sanctionarii lui Cristian Popescu [n.r. liderul filialei sector 2] si Giani Dinu [n.r. liderul filialei sector 6]. Daca cineva spune altfel inseamna ca minte. In ambele cazuri inlocuirea are ca scop cresterea performantei electorale. Cele doua sectoare [n.r. 2 si 6], din punctul nostru de vedere, au in continuare o problema de raportare la electorat, o problema de cotare in preferintele electoratului. Atunci e nevoie de dinamizare politica”, a spus Nicolaescu.

Cristian Popescu: Am fost ales candidat PNL pentru Sectorul 2 de catre delegatia permanenta a sectorului

De cealalta parte, Cristian Popescu spune ca va contesta decizia de demitere a sa din functia de presedinte al organizatiei PNL sector 2 si ca el a fost ales la primaria Sector 2 de catre delegatia permanenta sectoriala.

„Singurii abilitati sa negocieze candidatii la sector sunt doar presedintii din USL. Eu am fost ales ca si candidat al PNL pentru Sectorul 2 de catre delegatia permanenta a Sectorului 2. Eu am incercat sa fiu cel mai bun candidat pentru sectorul 2. S-a facut un sondaj in octombrie anul trecut si eu am castigat detasat. Am obtinut un scor in Sectorul 2 de 10 ori mai bun decat candidatul PSD”, a declarat Cristian Popescu la B1TV.

In legatura cu bannerele amplasate in sector, Popescu spune ca este vorba despre o campanie de informare, si nu de una electorala.

Banner USL - C.P. Tariceanu si Cristian Popescu

Banner USL – C.P. Tariceanu si Cristian Popescu

Foto: Hotnews

„Aceasta campanie de informare nu este o campanie electorala. In sectorul 2, meshuri in care apare si domnul Tariceanu au fost platite din bani privati”, a declarat Popescu la B1TV.

„Iau in considerare ca sa contest aceasta decizie la juriul de onoare si disciplina, conform statutului PNL”, a anuntat Popescu la TVR Info, precizand ca ramane membru al PNL.

„Nu mi s-a motivat nimic, doar ca prin campania pe care o desfasor de circa doi ani de zile am periclitat sansele de a se obtine sectorul 6 pentru PNL. Eu nu am facut o campanie contra sectorului 6, eu am facut o campanie pentru sectorul 2, in sectorul 2 si am facut-o cu scopul de a castiga sectorul 2 pentru PNL, iar dupa ce s-a format USL, in cazul in care as fi fost desemnat candidat USL pentru sectorul 2, sa castig pentru USL”, a afirmat el la TVR Info si citat de Agerpres.

Pana la momentul publicarii acestui articol, Calin Popescu Tariceanu nu a putut fi contactat pentru a explica situatia afiselor care il infatiseaza pe Cristian Popescu drept candidatul USL si PNL la primaria sectorului 2.

Crin Antonescu: Cristian Popescu a lasat impresia neadevarata ca este candidatul USL la Sectorul 2

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni ca Dan Cristian Popescu, fostul lider al filialei Sector 2, a dus o campanie prin care a acreditat ideea ca ar fi candidatul USL la primaria acestui sector, lucru care a ingreunat negocierile PNL cu PSD in privinta candidatului USL la Sectorul 6, potrivit Mediafax si citat de Romania Libera.

„Acreditarea ideii ca este adjudecat candidat este si era de natura sa faca mai dificila pozitia PNL in aceasta negociere in care el are alte obiective”, a declarat Antonescu, intrebat de jurnalisti daca actiunile lui Dan Cristian Popescu au ingreunat discutiile din USL privind stabilirea candidatului la Sectorul 6.

Antonescu a subliniat ca PNL nu l-a anuntat pe Dan Cristian Popescu candidat oficial al partidului sau al USL pentru Primaria Sectorului 2.

„In legatura cu domnul Cristian Popescu, nimeni vreodata nu a anuntat ca este candidatul oficial al PNL sau USL. Primaria Sectorului 2 nu face parte din obiectivele de negociere ale PNL si acest lucru este si era stiut de mult (…) Domnul Cristian Popescu a facut o campanie de promovare, binevenita, dar si excesiva sau riscanta pentru ca a lasat impresia ca a fost desemnat de partid sau de USL candidat, ceea ce nu era adevarat”, a explicat Antonescu, adaugand ca nici macar lui Popescu personal nu i se confirmase de catre partid o candidatura a sa.

Chiliman se gandeste daca isi da sau nu demisia din PNL

Primarul sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, a declarat ca ia in considerare demisia din Partidul National Liberal, dupa ce in cursul zilei de luni a fost inlocuit la functia de presedinte a organizatiei PNL din Capitala cu Eugen Nicolaescu.

Consiliul National Executiv al PNL a aprobat luni cu majoritate de voturi inlocuirea lui Andrei Chiliman de la sefia PNL Bucuresti si a liderilor filialelor sectoarelor 2 si 4 ale Capitalei, Dan Cristian Popescu si Geani Dinu, transmite Agerpres.

„Pentru prima data iau in considerare foarte serios demisia din PNL. Este o decizie foarte grea, pentru ca sunt membru PNL de 23 de ani. Voi lua aceasta decizie numai dupa ce ma voi sfatui cu Radu Campeanu, Mircea Ionescu Quintus – oameni alaturi de care am invatat politica, Calin Popescu Tariceanu, alaturi de care m-am inscris in PNL”, a declarat Chiliman.

Nicolaescu: Eu cred ca 99,99% Chiliman va fi candidatul USL la Primaria Sector 1

Cu doua ore inainte de anuntul lui Chiliman, noul lider PNL Bucuresti, Eugen Nicolaescu il vedea pe Chiliman ca fiind 99,99% candidatul USL la Primaria Sector 1.

„Nu pot sa va spun ca domnul Chiliman va fi candidatul PNL la Sectorul 1. Va pot spune numai ca, cel putin asa cum s-a procedat pana in prezent, candidatii, primarii in exercitiu care au si o mare incredere populara vor ramane candidati si pentru viitoarele alegeri. Numai ca pentru Bucuresti aceste intelegeri in cadrul USL nu au fost finalizate. Nu va pot spune astazi decat punctul meu de vedere personal ca Andrei Chiliman ar putea fi 99,99% candidatul nostru. Sansa sa nu fie candidatul nostru, e atat de mica incat e bine sa n-o comentam. Eu cred ca nu exista”, spunea Nicolaescu.

Potrivit noului lider al PNL Bucuresti, inlocuirea lui Chiliman de la conducerea organizatiei a avut in vedere si nevoia de timp a edilului de a se implica in campania sa electorala, in sector.

„Am mai constatat ca timpul dlui Chiliman este dramuit. Dansul are nevoie sa se intalneasca cu extraordinar de multi cetateni. Cetateanul de fiecare data vrea sa stea de vorba cu edilul lui, cu alesul lui. Trebuie sa-i lasi omului timp sa se ocupe cu asa ceva. Eu cred ca este o decizie inteleapta a conducerii centrale a partidului”, a spus Nicolaescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro