Cum îți „fură” dezvoltatorii imobiliari metri pătrați din casă (Episodul 2): 6 exemple de bucătării pe care să le eviți când îți cumperi locuință
În primul episod al seriei „Zona de confort” am încercat să explicăm care sunt cele patru metode principale prin care dezvoltatorii imobiliari reduc suprafețele apartamentelor, fără ca viitorii proprietari să-și dea seama decât în momentul în care s-au mutat. Astăzi vom da câteva exemple concrete de bucătării neconforme și vom explica de ce este nevoie ca acestea să fie aerisite natural (nu cum se întâmplă de multe ori în realitate).
În ciuda pandemiei, 2021 a adus și o supraîncălzire a pieței imobiliare. Cum cererea este acum mare și prețurile sunt pe măsură. Întrebarea ar fi: ce cumpărăm totuși de banii pe care-i dăm dezvoltatorilor imobiliari? HotNews.ro împreună cu arhitectul Radu Negoiță lansează „Zona de confort”, o serie educativă prin care încercăm să-i ajutăm pe români să înțeleagă la ce anume să fie atenți atunci când fac o achiziție imobiliară.
O scurtă incursiune în istoria locuirii în orașe
După o atentă analiză a manierei în care evoluează orașele, un grup de 28 de arhitecți marcanți constituiți în Congresul Internațional de Arhitectură Modernă (printre fondatori criticul de arhitectură Sigfried Giedion, Hélène de Mandrot și Le Corbusier – unul dintre părinții modernismului) a oferit următoarele concluzii:
- Orașele de astăzi sunt într-o stare haotică datorită dezvoltărilor ce țin de inițiativa privată – acestea întăresc agenții economici în detrimentul administrațiilor publice slabe
- Orașul ar trebui să fie un loc al libertății individuale și să se raporteze la scara umană
- Cele patru funcțiuni ale orașului (locuire, activitate productivă, recreere și transport – nota mea) ar trebui să stea la baza reconsiderării modului în care acesta funcționează
- Ar trebui luată în calcul cu seriozitate cea de-a treia dimensiune – cea privind posibilitatea eliberării spațiilor pentru trafic îmbunătățit și recreere
- Orașul ar trebui luat în considerare ca un cumul de contexte, iar dezvoltările urbane să fie alternate, în mod armonios, cu spațiile deschise
- Fiecare oraș trebuie să se dezvolte pe baza unui sistem de planificare urbană susținut de măsurile de implementare aferente
- Punctul principal de plecare pentru gestionarea planificării urbane trebuie să fie locuința unifamilială și maniera optimă de aglutinare a acesteia laolaltă cu celelalte în unități de vecinătate (cartiere de case sau locuințe colective – nota mea)
- Interesele private trebuie subordonate intereselor comunității
Concluziile de mai sus, foarte adevărate și pentru situația din ziua de azi, fac parte din Carta de la Atena, din anul 1933.
După cum se vede, în Europa se discută despre necesitatea subordonării intereselor private celor comunitare și în urmă cu aproape 90 de ani (CIAM – Congresul Internațional al Arhitecturii Moderne, care și-a propus căutarea de soluții pentru problemele dezvoltării urbane, a funcționat între 1928 și 1957, când a fost dizolvat).
În zona noastră, rămânerea în urmă lasă urme în viața de zi cu zi a multor locatari de apartamente noi azi, în 2021.
Totuși, care erau problemele pe care au încercat să le rezolve membrii CIAM?
Între 1826 și 1848 Europa a fost măturată de o pandemie de holeră pornită din India și ajunsă până în Statele Unite și Canada. Pe continentul nostru s-a ajuns la zeci de mii de decese într-o perioadă scurtă, iar acestea s-au adăugat la cele cauzate de tuberculoză și alcoolism, endemice la momentul respectiv.
Trebuie reținut faptul că în secolul XIX populațiile urbane ale Europei depindeau de venirea țăranilor la oraș pentru a se susține. Societatea nu ar fi putut face față altfel numărului ridicat de morți cauzate în orașe de bolile de mulțime – iar asta însemna o diversificare a peisajului factorilor patogeni. Adică aglomerație și mai mare și boli tot mai multe.
Mișcarea igienistă, care a transformat igiena locuirii într-o problemă de stat, a pornit din Franța și s-a fondat pe descoperirile lui Lavoisier (1775) și Pasteur (1865).
În secolul XIX s-a început, în Occident, separarea celor bolnavi de cei sănătoși în instituțiile curative pentru a evita contagiunea. Aceasta a fost perioada adoptării, inițial de către clasa burgheză, a invenției closetului cu apă.
Măsurile de igienă personală au devenit materie predată în școli, laolaltă cu educația fizică iar camerele de locuit au început să fie separate conform funcțiunilor specifice care ne sunt familiare astăzi (în dormitor doar dormi, cazanul pentru spălat trebuie să stea altundeva).
Este momentul istoric în care citadinii urbani realizează importanța circulației aerului proaspăt și a luminii naturale (a cărei componentă ultravioletă se folosește astăzi pentru dezinfectarea saloanelor de Covid-19).
Congresele mișcării arhitecturii moderne ale căror principii stau la baza a ceea ce sunt astăzi în România “Normele de igienă și sănătate privind mediul de viață al populației” au, la rândul lor, la bază Congresul Internațional de Asanare și Salubritatea Locuirii ținut la Paris în 1904 – aici s-a discutat prima dată despre promovarea unei arhitecturi rezidențiale fondate pe baze științifice, inspirată din modificările implementate în arhitectura spitalelor (cele noi începuseră, deja, să fie optimizate în spiritul descoperirilor recente).
Clădirile trebuiau rarefiate suficient cât să existe acces la lumină și ventilație naturale, iar apartamentele (invenție relativ nouă) trebuiau concepute cu aceleași scopuri în minte.
Bucureștiul, astăzi una dintre cele mai dezordonate urban capitale europene, a găzduit la începutul secolului XX, primul concurs de urbanism de pe continent din dorința de a-și gestiona corect dezvoltarea. Tot Capitala României obținea, în 1939, medalia de aur pentru lucrări de urbanism la expoziția pentru lucrări edilitare de la Liège (mai multe detalii aici).
Începutul secolului XX a fost, în Europa, perioada primelor ansambluri de locuințe sociale gândite să fie înconjurate de grădini. Toate aceste idei au fost implementate și în România, treptat – perioada de construire extensivă din anii `70 și `80 care a schimbat fața orașelor românești a ținut cont de măsurile preventive pentru menținerea sănătății populației: existau oaze verzi dintre blocuri, iar toate camerele primeau ferestre.
Cum am mai putea deci tolera, astăzi, apartamente de trei camere cu dormitoare lipsite de ferestre pe care stă scris “Birou” când este evident că acolo va dormi cineva?
Cum am putea accepta bucătăriile poziționate departe de sursa de aerisire naturală doar de hatârul maximizării profitului când însuși regimul comunist s-a abținut de la tentația de a face economie pe pielea propriilor cetățeni?
Dacă ei nu făceau rabat la așa ceva, cum am putea face noi astăzi în situația în care avem și legi care ne protejează de astfel de practici (teoretic)?
Putem spune că medicina a progresat și nu mai suntem de multă vreme în situația de a fi la fel de vulnerabili la microbii care făceau ravagii la începutul secolului XX, însă pandemia a fost o surpriză, iar dezinfecția suprafețelor în mediile contaminate din spitalele Covid se face tot pe bază de radiație ultravioletă, iar circulația aerului și zonele verzi sunt la fel de importante ca întotdeauna.
Nevoile de bază ale oamenilor sunt aceleași, iar cea de confort ergonomic a crescut în ultimele decenii.
6 exemple concrete de bucătării lipsite de acces la lumină și ventilație naturală
De când există Case Strâmbe pe Radar am găsit zeci de apartamente cu bucătării neconforme, lipsite de acces la lumină și ventilație naturale.
Ideea de bază este că atunci când nu este sacrificată bucătăria o pățește livingul, pentru că cele două își dispută locul de la fereastră, de obicei – există și situații când bucătăria apare direct în balcon, iar noul Militari are așa ceva din plin.
Mai jos găsiți câteva exemple de planuri cu bucătării lipsite de ferestre. Toate au acum proprietari care se străduiesc să își plătească datoriile față de societate cinstit – ca și cum societatea ar fi fost și ea corectă cu ei.
În imaginea de deasupra ventilarea bucătăriei este în mod exclusiv apanajul hotei (insuficient), iar livingul este, la rândul său, ferit de prea multă lumină naturală (fereastra stă după un colț). Doar dormitoarele beneficiază de luminare naturală la un nivel decent.
Aceeași situație – mirosurile degajate la bucătărie se amestecă cu aerul din living când se aerisește spațiul comun. Nu am nici o problemă cu bucătăriile deschise, dar una e să ai open space într-un apartament cât cel al lui Lenny Kravitz din New York, iar alta este să stai cu ciorba fierbând la câțiva metri de canapea sperând că te rezolvă hota.
Dovada faptului că „au avut nevoie” să îngusteze apartamentul este chiar proporția camerelor din planul de deasupra – adânci, deci mai degrabă întunecoase, chiar și cu orientare S.
În apartamentul de față, bucătăria este retrasă, iar plita este pe blatul-insulă. Probabil că acolo au coborât plafonul de gips-carton pentru a ascunde racordul tubulaturii hotei la ghena tehnică. Sau nu.
Și apartamentul din imagine este un exemplu de “așa nu” din mai multe puncte de vedere – se ajunge la baie cu trecere prin bucătărie, iar vestibulul lipsește.
Apartament cu bucătărie ruptă din ceea ce ar fi trebuit să fie un vestibul de acces. Bineînțeles, fără fereastră – dacă lăsau gol în perete pentru fereastră priveliștea ar fi fost spre coridorul de nivel sau casa vecinului.
Aici bucătăria retrasă în adâncime a devenit parte a holului de acces, se constată direcția spre care se îndreaptă spațiul bucătăriei – probabil că mai lipsește doar ieșirea ei în afara apartamentului și contopirea cu celelalte bucătării fugare într-o bucătărie-monstru comună tuturor apartamentelor de pe etaj.
Apartament cu bucătărie rebelă care a fugit de locatari în direcția opusă – aceasta s-a deplasat spre exterior, în fața livingului. Orice adiere de vânt de afară vara, când se gătește cu fereastra deschisă, va aduce mirosuri de mâncare persoanelor de pe canapea.
Se poate spune că există hote performante de apartament cu randament satisfăcător (care, totuși, nu pot rivaliza cu cele industriale).
Marketingul poate susține orice, eu pot să vă spun că o mâncare de fasole în devenire își poate face simțită prezența cu tot cu hota pornită chiar de la o distanță de 15 metri (nu neaparat în linie dreaptă, mirosul ocolește colțuri) când bucătăria nu este separată de living.
Am fost martor olfactiv la o astfel de situație. Fiecare poate înțelege ce vrea din asta – inclusiv că fasolea trebuie scoasă din dietă.
Puteți găsi mai multe exemple de practici incorecte din zona imobiliară pe “Case Strâmbe pe Radar”.
INTERVIURILE HotNews.ro