Sari direct la conținut

Cum va funcționa, în practică, acordul dintre Comisia de Prognoză și ANAF: CNSP va identifica firmele cu "evoluție specifică"

HotNews.ro
Ion Ghizdeanu, (foto arhiva), Foto: Agerpres
Ion Ghizdeanu, (foto arhiva), Foto: Agerpres

HotNews.ro a discutat cu președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), Ion Ghizdeanu, despre modul în care va funcționa acordul semnat cu Fiscul. Potrivit acestuia, Comisia nu va lua din atribuțiile ANAF, doar va face analize, iar acolo unde indentifică o „evoluție specifică” a unei firme, va notifica mai departe Fiscul.

„Nu am luat nicio atribuție ANAF. Încercăm împreună să avem o viziune sectorială, economică, bazată pe analizele macroeconomice, la care credem că ne pricepem, astfel încât să le oferim un sprijin (celor de la ANAF n.r.). Acesta este ca un suport informațional suplimentar”, a spus Ghizdeanu.

  • Vom spune: „Din analizele de tip statistic și economic pare că „cutare” au cifre de afaceri, variații mari în cifre, pierderi, sunt în afara sectorului.
  • Dacă noi putem să le spunme, de exemplu, că anumite societăți nu au activitate conform sectorului, evident că se pot orienta către ele pentru a identifica cauzele, nu neapărat că fac evaziune. Nu putem spune că fac evaziune.
  • Noi spunem că sunt evoluții specifice, atât. Cine dorește să vadă de ce sunt evoluții specifice, dânșii pot să… poate ei știu de ce sunt evoluții specifice, poate știau cauzele prin declarațiile pe care le primesc.
  • Noi nu putem ști, de exemplu, că o societate este neapărat în insolvență. Noi spunem că societatea respetivă nu mai are cifră de afaceri și are salariați. Deci asta e o evoluție specifică.

„Avem datele pe sectoare de la INS pe care le corelăm cu datele noastre. Dacă cineva este mult sub sau în afară, noi doar semnalăm că societățile respective ar fi în afara mediei. Doar semnalăm că societățile respective nu merg cum merge sectorul respectiv. Nu e treaba mea mai departe. Noi doar semnalizăm, facem astfel de analize cu care să-i sprijinim”, a mai sps președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP).

Potrivit acestuia, scopul este să-i sprijine și să valorifice și mai mult analizele și fundamentele folosite, în general, pentru prognoze.

„Noi facem prognoze teritoriale prin care le oferim de mai mult timp sprijin și le oferim prognoza teritorială pe județe pentru a vedea indicatorii, producțiile în județe pentru sprijin, pentru activitatea în teritoriu. (…) Noi considerăm că este un acord foarte bun care ne permite să putem sprijini activitatea de reducere a evaziunii. E, de fapt, un alt punct de vedere pe care îl oferim. Scrie acolo că o să facem și niște grupuri de analiză pentru că și dânșii au informații care ne pot fi utile în prognoză”, a explicat Ghizdeanu.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) au încheiat un acord de cooperare, potrivit unui document publicat pe site-ul Fiscului. Astfel, CNSP va indentifica firme „care prezintă risc fiscal ridicat”, iar ANAF va merge în control. Acordul este semnat atât de noua şefă ANAF, Mihaela Triculescu, cât şi de preşedintele Comisiei de Prognoză, Ion Ghizdeanu.

Vezi mai multe aici:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro