Cum votam duminica (de Sever Voinescu)

Cu o singura exceptie (al doilea tur al prezidentialelor din 2004), am refuzat sa anunt in articolele mele cu cine voi vota.

Nu o voi face nici acum, acceptind un fel de decenta autohtona, caci in SUA sau in Italia nu este nici o problema daca un comentator scrie negru pe alb, inainte de alegeri, cu cine are de gind sa voteze. As vrea sa explic insa felul in care imi gindesc votul, impotriva unei prejudecati in care, de altfel, nu am crezut niciodata, dar care, admit, avea logica ei cu ani in urma.

Ma refer la prejudecata votului risipit. In vulgata electorala locala se spune ca, daca vrei sa votezi cu un partid care, aparent sau dupa sondaje, nu are sanse mari de victorie sau sanse sa treaca pragul, mai bine votezi cu partidul cel mai solid din apropierea optiunii genuine. Asa, votul va conta macar si nu va fi aruncat in neantul absurd al redistribuirii. Acum, o asemenea prejudecata chiar nu mai are sens.

Din punctul de vedere al sensului votului, exista trei feluri de optiuni electorale. Primul, aproape ideal, este votul direct, clar, conform increderii. „Am incredere ca X va face treaba buna, ma/ne va reprezenta bine, stiu ce vrea sa faca si poate sa faca“, ar fi motivatia acestui fel de vot.

Al doilea tip de optiune electorala nu se mai bazeaza pe incredere, ci e un vot de sprijin pentru un anumit candidat. „Nu am incredere in nimeni, dar votez ca sa-l ajut pe X – eventual – sa-l invinga pe Y“, gindeste acest tip de alegator.

In fine, exista optiunea deplin negativa: „Nu am incredere in nimeni, nu vreau sa ajut pe nimeni, dar vreau ca Y sa piarda, asa ca votez cu inamicul lui cel mai bine plasat“. Mai exista si votul de protest general, votul impotriva tuturor, votul impotriva sistemului: acela e votul pentru extremisti. Nu discut despre el acum.

In Romania, pina acum, s-a votat fie impotriva cuiva, fie, in cel mai bun caz, in sprijinul cuiva. Niciodata increderea intr-o anumita optiune nu a prevalat. Niciodata cistigatorul nu a fost purtat spre victorie de un val de incredere. Pe acest fond, a aparut prejudecata electorala la care ma refer.

Poate ca o asemenea logica avea sens cind se infruntau doi mari sau cind efortul electoral se concentra pe un anumit obiectiv punctual, in general negativ – de pilda, plecarea de la putere a PSD-ului dlui Nastase, in 2004. Dar acum, pentru europarlamentare, situatia este cu totul alta. Dreapta si stinga nu sint nici macar minimal aglutinate.

Elementul Basescu fringe dreapta (poti vota cu PD daca esti de dreapta si crezi in dl Basescu, sau cu PNL daca esti de dreapta si nu crezi in dl Basescu) si, in interiorul dreptei, insusi liberalismul (daca esti liberal si iti place presedintele, votezi PLD, daca esti liberal si nu iti place, votezi PNL).

La stinga, acolo unde PSD domina in continuare, fracturile din interiorul PSD sint destul de grave ca sa nu mai stii daca votul pe lista partidului intareste pozitia taberei preferate sau dimpotriva. In fine, si nationalistii au de ales: PNG pentru cei de dreapta, PRM pentru cei de stinga. Oferta electorala este, asadar, variata pina la nuanta.

Intr-un asemenea peisaj, cred ca trebuie sa eliminam ideea risipirii votului. Apoi, eu cred ca e mai greu ca niciodata de spus care sint partidele fara sansa de a face pragul. Cel putin patru dintre ele, PLD – poate intr-o masura mai mica -, PRM, UDMR si PNG, sint in zona critica si abia duminica vom afla daca sint sau nu partide de 5%.

Vreau sa spun ca oricine simpatizeaza cu un partid sau cu un anumit candidat trebuie sa voteze acel partid/candidat si nu altul. Logica votului risipit nu mai tine. E cazul sa votam chiar ceea ce vrem sa votam. Nu trebuie sa ne refuzam optiunea.