Cum voteaza batranii

Conform statisticilor, majoritatea pensionarilor din Romania a votat, de la Revolutie incoace, cu Ion Iliescu si cu PSD-ul (in diversele sale avataruri). Nu sunt singurii care-au votat astfel. Alaturi de ei, electoratul acestora din urma mai consta in locuitorii din mediul rural si din cei cu studii submedii.

Evident, ei reprezinta, luati impreuna, zona conservatoare (pana la „reactionara”) a societatii romanesti. Pentru fiecare dintre cele trei categorii – care, pe anumite segmente, se suprapun – exista explicatii clare ale acestei optiuni electorale. Cei din mediul rural au trait intotdeauna cu o viteza mai mica decat cei din orase.

Informatia s-a difuzat mai lent si mai partinitor, spatiul de manevra ideologica a fost mai mare. Toate populatiile rurale din lume sunt conservatoare. Dar ele sunt o reminiscenta, in continua diminuare, a unei alte civilizatii. Cei cu studii inferioare, pe de alta parte, sufera de o lipsa cronica de orizont politic, ceea ce duce la o restrangere drastica a optiunilor.

Si cum optiunile cele mai rezistente sunt si cele mai primitive (nationalism, totalitarism, regim patriarhal etc.), consecintele sunt evidente.

Batranii din Romania actuala sunt cei care-au purtat in spate cei peste 40 de ani de comunism. Schimbarea sistemului social i-a prins in copilarie sau in adolescenta, asa incat ei au fost de la inceput lipsiti de vreo posibilitate de comparatie sau de continuitate cu lumea libera.

Continuitate nu putea fi, pentru ca, pana in anii ’50, toata clasa politica si intelectualitatea romaneasca necooperanta fusesera anihilate. Contactul cu Occidentul fusese taiat la randul sau si a ramas taiat, fundamental, pe tot parcursul perioadei comuniste, in ciuda unor momente de liberalizare. Regimul in care actualii pensionari au trait in comunism a fost unul de puscarie pe viata.

Cei mai multi proveneau din mediul rural, caci 70% din populatie, la sfarsitul razboiului, traia inca in acest mediu. Adusi in orase si bagati in fabrici, ei n-au incetat sa fie, de fapt, niste tarani. Indoctrinati, fara nici o alta hrana spirituala decat tot felul de cursuri scurte despre istoria partidului unic, foarte multi au crezut sincer in noua religie.

Unii au sustinut-o activ, ca „practicanti”, altii, cei mai multi, i s-au supus formal. Chiar si cei care au pastrat un bun-simt taranesc au pierdut pe parcurs speranta ca s-ar putea face ceva. Si pentru intelectualitatea romaneasca de varf, comunismul parea vesnic, dar’mite pentru acei oameni simpli.

Nenumaratele atrocitati ale comunismului provin si din faptul ca au fost investiti cu putere de decizie oameni de buna-credinta, dar inzestrati cu o viziune primitiva asupra lumii, oameni mutilati, „mancurtizati” inca din adolescenta de cativa fanatici. Ei au comis ticalosii tot mai mari, fiind convinsi de justetea, pe termen lung, a politicii partidului.

Fireste, ei au fost cei care-au pus in practica teoria comunista, pentru ca ei sunt, de fapt, „oamenii de tip nou”. In privinta lor, propaganda a reusit dincolo de orice indoiala. Nu contest ca foarte multi sexagenari si septuagenari din Romania sunt dominati inca, la aceasta ora, de o mentalitate comunista.

De aici insa pana la a-i condamna pentru votul lor si a-i vedea ca pe niste ghiulele legate de picioarele Romaniei e un drum lung. Inainte de a-i vedea pe batrani ca pe purtatorii germenilor comunismului, trebuie sa ne aducem aminte ca ei le-au fost inoculati de altii, ca unor oameni facuti prizonieri si infestati cu o boala ucigatoare. Nu poate fi aici vorba de vina.

Inainte de a fi responsabili de oroarea vechiului sistem, batranii sunt fara-ndoiala cele mai nefericite victime ale sale. Cei care-i condamna nu stiu ce-nseamna sa fi trait in inspaimantatorii ani ’50, cand problema nu era o viata mai buna, ci pura si simpla (si uneori imposibila) supravietuire, si nici ce-nseamna sa stii sigur ca vei muri in aceeasi lume cu gratii la ferestre.

„Vina” acestor oameni este o vina „obiectiva”, pentru ca ei, in masa, nu ar fi putut-o evita. Victime ale trecutului, ei au devenit si victime (cele mai evidente prin saracia lor extrema) ale prezentului nostru in tranzitie. Votul lor este o povara istorica a propriului nostru trecut (exploatata cu abilitate de forte politice retrograde).

Chiar daca are consecinte catastrofale pentru noi toti, el nu le poate fi reprosat, cum nu poti reprosa ca nu vede unui om ramas orb de pe urma unui tragic accident.

Batranii nostri sunt ca un parinte bolnav care traieste in casa noastra. El ne dezechilibreaza bugetul si-n plus ne sacaie cu idei absurde si depasite, dar e totusi parintele nostru si, cum a fost el, s-a chinuit sa ne creasca. Cred ca datoria noastra umana si crestineasca e sa-i asiguram o batranete linistita.