Cum vrea Lada să se relanseze și care este planul pentru Europa
Marca Lada, parte a grupului Renault, are un plan amplu de relansare și, deși Rusia va rămâne piața de bază, un model va intra și în Europa de Vest: noua Niva care va fi lansată în 2024 și va fi modernă față de celebra Niva care nu s-a schimbat prea mult din punct de vedere mecanic în 40 de ani. Vor veni mai multe modele ale mărcii ruse în următorii 4 ani, dar nu se pune problema ca Lada să concureze Dacia în UE, la fel cum nici Dacia nu concurează cu Lada în Rusia. Lada învață însă de la Dacia, fiindcă șeful companiei și designerul șef au venit de la Dacia.
Lada a vândut anul trecut sub 2.500 de mașini în țările UE, cu 58% mai puțin decât în 2019. Cel mai bun an de vânzări de când există statistici a fost 1997, când Lada a vândut 14.000 de mașini și în trei ani s-a depășit nivelul de 10.000 (în 2004, 2005 și 2010).
O Lada Niva modernă va fi lansată și va avea două versiuni: una mai mică, în trei uși și una mai lungă de 4,5 metri care se va încadra în segmentul C. Probabil că modelul mai mic va fi lansat în 2024, iar cel mare, în 2025, în timp ce alte două modele compacte vor fi lansate în 2023.
Noile modele Lada vor fi lansate pe platforma CMF–B pe care au fost construite și noile generații Sandero și Logan, dar Lada nu va deveni o marcă scumpă, iar noua Niva menține ideea de mașină foarte bună de off-road în condiții extreme și va avea o gardă la sol mare. Evident că și prețul va fi cu câteva mii de euro sub cel al concurenței.
Niva se vinde în Europa de Vest cu prețuri între 10.000 și 13.000 de euro, dar modelul are mare nevoie de modernizare.
Reamintim că grupul Renault a pus Dacia în aceeași divizie cu Lada și cele două mărci vor pune tot mai multe în comun în anii ce vin și la unele modele 85% dintre componente vor fi în comun, pentru a reduce cheltuielile de dezvoltare.
Lada are un CEO care a fost șef și Dacia, Yves Caracatzanis, iar de la început de an designerul șef al mărcii ruse este Jean-Philippe Salar, omul care mulți ani a condus studioul de design Renault de la București
Dacia va împrumuta mărcii Lada tehnologia sa GPL, în timp ce marca românească va primi de la Renault tehnologia hibridă E-Tech.
În gama Lada aproape fiecare model este construit pe o platformă proprie, dar acest lucru se va schimba și, pe măsură ce Renault va reînnoi fiecare dintre modelele Lada, și acestea vor trece pe platforma CMF-B.
Lada este dură, puternică și este total rusească, spuneau cei de la Groupe Renault, dar va exista o excepție, noul Niva care va fi vândut și în UE..
Surse: Automotive News, Autocar UK, automobile-magazine.fr