Sari direct la conținut

Cumparam de pe internet cu inima stransa

Evenimentul Zilei

Numai 5% din tranzactiile efectuate prin intermediul magazinelor on-line sunt plati facute cu cardul.

Romanii folosesc magazinele de pe internet pentru a se informa despre anumite produse, pe care apoi le cumpara ca si acum 50 de ani de la magazinele obisnuite, a declarat Catalin Emilian, Operations Manager la compania de studii on-line Gemius Research SRL, prezent la Gala Premiilor eCommerce de anul acesta.

Compania a intocmit un studiu bazat pe raspunsurile a 1.500 de respondenti. Acestia au completat pe internet formularele cu intrebari care apareau cand intrau pe site-uri din diferite domenii.

Dovada ca la noi comertul pe internet este inca intr-o faza incipienta este faptul ca 48% dintre romani au facut pentru prima data shopping on-line in ultimele sase luni. Cu toate acestea, se pare ca romanii se transforma dupa prima experienta de acest gen in clienti fideli ai comertului on-line. Jumatate dintre ei cumpara cel putin o data pe luna ceva de la un magazin virtual.

Procentul de aproape 50% este mai mare decat cel intalnit in Polonia. In aceasta tara, numai 36% dintre cei care fac cumparaturi pe internet achizitioneaza ceva cel putin o data pe luna.

Cu toate acestea, in domeniul cumparaturilor on-line suntem inca foarte nehotarati. Peste 71% dintre romanii care au facut cumparaturi pe internet au renuntat cel putin o data la o comanda. Dintre acestia, 49% au renuntat din cauza faptului ca nu au avut incredere in tranzactiile on-line.

Polonezii au mai multa incredere in tranzactiile pe internet, procentul celor care se indoiesc de acestea fiind de 39%. Pe de alta parte, Romania duce insa o lipsa acuta de magazine on-line specializate pe anumite domenii. Multi dintre respondentii studiului au afirmat ca ar cumpara din magazine virtuale romanesti, dar nu gasesc produsele pe care si le doresc.

de Adrian Popa

integral in EvZ

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro