Cumparatorii au beneficiat de cresteri generoase ale cotatiilor pe piata Sibex
In penultima sesiune a saptamanii, preturile futures ale derivatelor tranzactionate la Sibex au ilustrat revenirea optimismului in piata, evolutia celor mai lichide segmente fiind una integral verde, cu cresteri generoase pentru cumparatori, se arata intr-un comunicat al Bursei din Sibiu. Acumularile au venit pe fondul stirilor pozitive privind rezolvarea situatiei Irlandei, oficialii europeni gandind o modalitate de a rezolva criza datoriilor din regiune.
De asemenea, stiri bune au venit, inca din debutul zilei, si de pe pietele din Asia, unde China si-a manifestat disponibilitatea de a gasi solutii pentru reducerea cresterii costurilor alimentelor prin modalitati de controlare a preturilor, ca alternativa la ridicarea dobanzilor ce ar putea duce la incetinirea cresterii sale economice, cu efecte importante pe plan global, acest fapt micsorand temerile de pe pietele lumii. Si pretul futures al Dow Jones a fost unul verde pe piata din SUA, acest fapt influentand la randul sau in bine piata.
Cresterile s-au reflectat si in lichiditatea Sibex, intensitatea crescand mai ales dupa deschiderea NYSE. Prin urmare, pana la ora 17:15, numarul contractelor la termen incheiate era de peste 3200 cu o valoare de 26 milioane de lei.
Pe segmentul spot sedinta a fost una buna, prin prisma volumului atras de titlurile Prodplast Imobiliare. Investitorii au tranzactionat un numar de 704.120 de actiuni ale PPLI reprezentand 3,4 % din capitalul social al emitentului. Transferurile cu titlurile PPLI au fost realizate la preturi intre 3,89 si 4 lei/actiune, cotatia crescand spectaculos cu 12,67% (0,45 lei/actiune). Valoarea aferenta acestor schimburi s-a cifrat la 2,81 milioane lei. Actiunile PPLI, au fost listate pe sistemul alternativ de tranzactionare administrat de Sibex in data de 6 septembrie 2010. De atunci si pana in 18.11 inclusiv au fost tranzactionate 4,91 milioane de actiuni PPLI.
Revenind la piata la termen, cel mai lichid produs era derivatul pe Dow Jones cu peste 2000 contracte realizate pana cu o ora si jumatate inainte de finalul sedintei. Cotatia futures a indicelui DJIA in SUA a crescut in cursul sedintei de tranzactionare, in conditiile in care guvernul american a anuntat numarul cererilor de ajutor de somaj inregistrat la nivelul saptamanii precedente. Numarul acestora a crescut cu doar 2000, pana la 439.000, stire interpretata drept pozitiva de piata, Totusi somajul SUA se situeaza in continuare in apropierea celui mai scazut nivel inregistrat in ultimii doi ani. La cresterile indicelui american a contribuit insa si revenirea General Motors pe piata americana la mai putin de un an si jumatate de cand compania a fost salvata de faliment de interventia statului, precum si asteptarile favorabile privind rezolvarea problemelor Irlandei. La Sibex cumparatorii se bucurau de aprecieri ale Dow Jones de circa 1,3% pe scadentele decembrie 2010 respectiv martie si iunie 2011, randamentul corespunzator fiind de 26%.
In conditiile in care pietele europene au evoluat pe plus, reactionand la asteptarile ca Irlanda va primi un imprumut urias pentru a aplana criza datoriilor sale, piata derivatului SIF5 a fost la randul ei una favorabila cumparatorilor, cotatiile apreciindu-se pe toate scadentele. Pentru decembrie pretul DESIF5 crestea, la ora 17:30 cu 1,1% iar pentru martie 2011 cu 2%.
Pe piata aurului uncia crestea atat pentru decembrie 2010 cat si pentru martie 2011, dupa ce cotatia aurului s-a apreciat joi la New York, pentru prima data in ultimele 3 zile, cererea fiind alimentata de scaderea dolarului. Metalul galben se aprecia la Sibex cu 7,1 dolari/uncie pe scadenta decembrie 2010, si cu 11,5 dolari /uncie pe scadenta februarie 2011, conform datelor de la ora 17:30.