Sari direct la conținut

Curierul National: Crah pe segmentul apartamentelor vechi

Curierul National

In ultimii ani, nivelul ridicat al cererii fata de oferta a determinat cresterea continua a preturilor la apartamente, fie ele vechi sau noi. Daca scumpirea locuintelor din cadrul ansamblurilor rezidentiale anuntate pe piata poate fi justificata printr-o serie de factori mai mult sau mai putini obiectivi, nu acelasi lucru se poate spune si despre evolutia preturilor la apartamentele vechi de bloc, care se deterioreaza pe an ce trece.

in cazul acestora din urma, valurile succesive de scumpiri, nu de putine ori categorisite ca artificiale, au fost doar rezultatul mecanismului reglator cerere-oferta. asa s-a ajuns ca, la ora actuala, pretul pe metru patrat al unui apartament vechi sa depaseasca echivalentul sau intr-un apartament nou – astfel, nu putine sunt cazurile in care cumparatorul se vede nevoit sa plateasca chiar si 2.000 euro/mp la achizitionarea unei locuinte vechi de 30 de ani.

in 10 ani, blocurile de dinainte de ’89 vor fi demolate

Eugen Paternic, general manager al companiei imobiliare City Expert, este insa de parere ca, in scurt timp, acest segment al pietei va cunoaste o adevarata prabusire. „Piata apartamentelor vechi se va prabusi ca un domino, pentru ca nu se justifica”, ne-a declarat oficialul companiei. acesta apreciaza ca, pe masura ce piata imobiliara se va dezvolta, marcata fiind de aparitia mai multor optiuni locative, majoritatea proprietarilor de apartamente vechi vor renunta la acestea, astfel incat, in circa 10 ani, blocurile construite inainte de ’89 vor fi demolate si inlocuite cu imobile noi.

Este un trend ce poate fi observat deja, prin aceea ca multi cumparatori cauta alternative la blocurile vechi, cautand produse de o calitate superioara.

Din punctul de vedere al profilului cumparatorilor, precizeaza Paternic, avem deja de-a face cu o piata matura, acestia fiind orientati din ce in ce mai mult spre calitate. Singurul obstacol in manifestarea preferintei cumparatorilor pentru locuintele noi ar fi numarul redus de ansambluri finalizate din piata, in corelatie cu atitudinea refractara a unor romani fata de optiunea de a cumpara din faza de proiect.

Cu ajutorul bancilor insa, care au inceput sa dea credite si pentru achizitionarea de locuinte aflate in faza de constructie, aceasta atitudine reticenta se va modifica in timp, estimeaza directorul City Expert.

Curierul National

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro