Cursul BNR a atins vineri cel mai ridicat nivel din ultimele 16 saptamani, de 4,2443 lei/euro
Leul s-a depreciat cu aproape doi bani vineri, cursul de referinta afisat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) urcand la 4,2443 lei pentru un euro. Joi, banca centrala a cotat un euro la 4,2254 lei.
Acesta este cel mai ridicat nivel al euro din ultimele 16 saptamani, un nivel mai ridicat al cursului de schimb fiind inregistrat in data de 27 martie, cand un euro era cotat la 4,2484 lei.
Moneda nationala s-a depreciat si in fata dolarului american, la 3,0085 lei pentru un dolar, de la 3,0004 lei pentru un dolar, cat era joi.
Francul elvetian a fost cotat vineri la 2,7929 lei, cu aproape 0,51 bani mai mult decat in sedinta anterioara, iar 100 de yeni japonezi au fost cotati la 3,2092 lei, dupa ce joi cursul bancii centrale era de 3,2012 lei pentru 100 de yeni.