Cutremur de 7,3 grade în Vanuatu. Mai multe clădiri, avariate, printre care și ambasada SUA din capitala Port Vila
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter a lovit, marţi, naţiunea insulară din Pacific, Vanuatu. Mai multe clădiri, inclusiv ambasada Statelor Unite din capitala Port Vila, au fost avariate, potrivit CNN, citată de News.ro.
Seismul, cu o adâncime de aproximativ 57,1 kilometri, a zguduit Vanuatu marţi, la scurt timp după prânz, ora locală, a transmis United States Geological Survey (USGS).
Mai multe clădiri au fost afectate de cutremur, printre care și clădirea care găzduieşte ambasada SUA. O secţiune a parterului clădirii pare să se fi prăbuşit parţial, cu resturi împrăştiate în jurul coamei ambasadei şi mai multe ferestre sparte.
Șeful regional din Fiji al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, a declarat că au existat „rapoarte de daune în capitală”. Oficialul a mai transmis că voluntari instruiţi ai Crucii Roşii sunt pe teren şi pregătiţi să ajute comunităţile afectate.
Agenţia geologică americană emite previziuni ale pagubelor, cunoscute sub numele de pager, pentru cutremurele puternice. Seismul din Vanuatu declanşat pagerul galben – sau un nivel 2 pe o scară de 4 – atât în ceea ce priveşte pagubele economice estimate, cât şi decesele, a declarat USGS.
„Unele victime şi daune sunt posibile, iar impactul ar trebui să fie relativ localizat”, a mai avertizat USGS.
Vanuatu este o naţiune din Pacific răspândită pe un grup de 80 de insule în care locuiesc aproximativ 330.000 de oameni.