Sari direct la conținut

DA Dan! Da Nicușor Dan primar la București! Adio prințesă Firea! Adio Băsescu gură spartă!

HotNews.ro
DA Dan! Da Nicușor Dan primar la București! Adio prințesă Firea! Adio Băsescu gură spartă!

ACEST TEXT este PERSPEKTIVA mea. Cel mai drag “mafiot” din lume îmi este Nicușor Dan. Alianța sa cu Câine din mahalaua Orășelului Copiilor mi se pare de hohot de râs. Tâmpiții, negaționiștii, ezitanții, muhaielele, marii deontologi ai pământului românesc pot spune acum orice. Nicușor e un mare păcătos. Mă bucur că Nicușor al meu a pledat pentru Câine. A făcut-o cum a făcut pentru sute de monumente fără glas ale Bucureștiului.

Dan se trezea în zori de ziuă pentru a salva pietrele moarte ale Bucureștiului. Nicușor acum a băgat o vorbă pentru un Câine. Ce bine! Adevărul este că Nicușor de când a tot candidat la Primăria Bucureștiului a inventat un fel înspăimântător de a fi în politică. Un fel de a fi care-i aruncă, în sfârșit, la groapa istoriei, pe alde madam Firea-Pandele și alde Băsescu Traian. Un fel înspăimântător, câinos.

De câteva zile tot aud că-i Nicușor al meu tras în groapa leilor. Nicușor înc-o dată rezistă. Un jurnalist Zărescu l-a înregistrat pe un Nicușor luând partea unui Câine.

CLICK AICI Ancheta Rise cu tot cu sarea, piperul afacerii Câine

Cine ascultă discuția aude un Nicușor spunând în fapt: uitați-vă la acte! Actele vorbesc!

Zărescu o ține una și bună că Câine trebuie demolat cu tot cu cotețul lui din Parcul Copiilor. Nicușor repetă, are acte. Zărescu, nu, e un lătrător fără pereche. Dan o dă cu actele, Zărescu că Câine face scandal. Este clar că Nicușor Dan este pe dinafara jocului lui Zărescu. Zărescu îl trage în groapa sa ca să obțină ce vrea el, Nicușor nu-și dă seama că-i pe marginea unei prăpăstii. El vede ideea simplă: Câine are acte? Lui Zărescu îi pasă de scandal. Zărescu vede zgomotul, onoarea primarului Băluță. Nicușor vede dovezile.

Mie acest dialog îmi arată 2 feluri de a fi.

Două mecanisme care nu se-nțeleg. Până la urmă nu au cum și dece să se înțeleagă. Zărescu gândește precum Gâdea, Firea-Pandele, Mircea Badea, Băsescu, Ciolacu și alții. Aici l-aș include chiar și pe Orban, cu ezitările lui, cu capturile de pește otrăvit pentru alegerile astea de primari.

Politica veche, politica curvă.

Nicușor Dan este înspăimântător pentru politica asta curvă bătrână. Mintea lui de matematician s-a luptat cu moriști de vânt cu mult mai complicate.

Scandalul Câine este același de când e Nicușor în arena politică.

Să privim în cei 15 ani de când Nicușor Dan a apărut vizibil în spațiul Capitalei cu tot cu Asociația sa de Salvare a Bucureștiului. În ciuda tuturor, în ciuda oboselii noastre, a inerției noastre, în ciuda frigului, secetei, aerului împuțit, traficului infernal, acest firav Nicușor Dan a luat pentru sine cauze pierdute, le-a dus la tribunale și a câștigat cauze tembele. A recuperat trecutul unui oraș care-și disprețuiește trecutul.

Unii se plâng de judecători idioți, de justiția fără legi. Că-i Curtea Constituțională strâmbă.

Domle, lui Nicușor Dan nu i-a păsat de mode și modiști. S-a luptat pentru Lege. Aici Dan a fost taxat ca un ins care blochează Bucureștiul. Hai, bă, dă-l în mă-sa. Uite, ce face, pișpirelul ăsta cu Asociația lui. Blochează Bucureștiul. Ăsta nu-i bun de primar.

Cine o repetă?

Acești inși cu gușa mare! Cu gura tot mai mare. Trecutul și legea nu mai contează pentru ei. Călcăm pe ele, ne și urinăm prin Lipscaniul istoric când suntem beți mangă.

Nicușor Dan s-a luptat cu și pentru stafii. Ce prost o face în 2020?

Când i-a luat apărarea lui Câine din damblaua Copiilor a făcut la fel. Lui Nicușor îi este destul să audă o nedreptate și sare ca un Cavaler în apărarea ei. Legea? Da, legea! Este amanta lui. Nu Câine îi este aliat în Scandalul acesta, ci Legea. El Legea o apără. Cum spuneam pentru Restul lumii, Legea este o hârtie igienică ieftină.

Cum la fel, LEGEA este hârtie igienică pentru Firea primărița și Băsescu Traian. Câteva cuvinte simpatice despre Firea și Băsescu? Da, dece nu?

Greșeala cea mare a lui Firea este că a ascultat de sfaturile lui Pandele. Și-a luat consilieri din bătătura din Voluntari și ăia mai rău au încurcat lucrurile. Oamenii nu se pricep. Firea a avut gura mare, dar ea nu a putut să acopere neputința unor sfătuitori mici ca minte, lacomi de mână.

Firea cu o sârmă rătăcită în intestine, pradă teoriilor conspirației și dusă cu girofar de acasă la Primărie este simbolul exact al situației.

Prințesa dusă cu preșul, pe covorul magic. Și când este zguduită din zbor, Firea face gura mare. Firea a ratat cel mai frumos lucru pe care-l putea face: să fie ea însăși, să gândească Bucureștiul cu mintea ei. Să fie gospodar. A dat drumul prin București la reni poleiți de Crăciun, la Iepuri de Ciocolată de Paște, după rangul ei de Prințesă. Bucureștenii lipsiți de apă caldă s-au uitat ca niște nespălați la maimuțărelile Prințesei. Prințesă într-un oraș plin de nespălați. Legea în țara Prințesei? Nu-i. Nu de nespălați i-a fost ei cheful, ci de slugi și miliardari care o lingușesc.

Băsescu? Ce lege a respectat el în viață?

A prieteniei? Păi, și-a turnat prietenii. A afacerii? Păi, toți cei ce i-au fost camarilă (de la Blaga, la Udrea și frati-su de la Constanța) au probleme mari cu legea. Legea la Băsescu? Păi, n-a dat de pământ cu Lauda Codruța Kovesi? Legea e hârtie igienică pentru Băsescu. Istoriile la Primărie, la Președenție ale lui Băsescu sunt cunoscute. Eu însumi l-am urmat cu inima, am crezut că dreptatea îi este far. În fapt, Băsescu n-a fost decât o gură mare cu care m-a vrăjit. Față de alți politicieni, are un plasament de bătăuș, care încasează și lovește. Mai grav, ceea ce a făcut bine, că are și merite, nu?, a dărâmat cu firea lui impulsivă, cu caracterul lui dispus pentru folosul personal. Vai și amar! Nimeni nu-i vizionar, nici măcar eu.

În fapt, la București candidează Legea, ea se numește Nicușor Dan.

E-nfiorătoare Legea. N-are emoții, ca Nicușor. Ce-nseamnă Legea Nicușor? E o pacoste Legea. Tocmai în 2020. Este scârbă, tâmpită, rațională, restrictivă. Eu cred că Nicușor nu trebuie să facă mai nimic la Primărie. În felul acesta tot zgomotul acestor guri prea mari, promisiunilor Firea-Băsescu va înceta. Ne vom băga mințile în cap, cum se zice.

Se va respecta legea.

Legea dictează și-n pistele de biciclete, și-n spații verzi pentru oameni, și-n apă caldă-căldură-canalizare pentru bucureșteni, și-n sincronizarea semafoarelor, și-n încurajarea unui transport firesc cât mai puțin poluant, și-n adecvata creștere a copiilor. Legea respectată în licitații, în emiterea de autorizații și avize cu adevărat debirocratizate, în asfaltarea Bucureștiului în zone defavorizate. Gândiți-vă ce-ar însemna doar atât! Atât trebuie să facă Nicușor și nimic mai mult. Nicio scamatorie gen Băsescu, nicio țeapă princiară ca la Firea.

Asta-i SENSUL lui Nicușor Dan la Primărie.

Să îngroape astfel în uitare șmecheria alde Zărescu, Firea, Băsescu și sistemele lor “de favorizare a infracțiunilor și infractorilor”. Și firea asta va face bine Bucureștiului. Votez DA! Pentru Dan și DA! Pentru un Consiliu dedicat. Am un chef nebun de Legea asta fără vrăjeală, fără girofar, fără sărmă-n intestine, fără conspirații, fără dedicație.

P.S.1: Băi, Câine din Orășelul Copiilor! Nu-ți face iluzii. Nu-l dobori pe Nicușor. Copiii tăi din Rețea se bucură degeaba. De vrei ilegalități, le vei face fără Nicușor. Chiar timpul tău glorios a expirat.

P.S.2: Ce-mi aduce mie scrisul ăsta-adeziunea pentru Nicușor Dan? Apă caldă și căldură. Locuiesc la bloc. Bani n-am să investesc, să cumpăr. Sper ca Nicușor să aducă mai mulți producători de legume, fructe în piețele Bucureștiului. Banii mei destul de puțini cer, nu?, o viață după chipul și asemănarea lor. Bicicleta veche pe care o am cere trasee prin tot Bucureștiul. Să nu-mi fută vreun automobilist un dos de palmă pe caldarâm. Cam asta vreau eu de la Nicușor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro