Sari direct la conținut

„Dacă nu reușim să-l facem până la sfârșitul lui octombrie, zăpada îl dărâmă cu siguranță”. Apel pentru salvarea unui obiectiv de pe traseele montane 

HotNews.ro
„Dacă nu reușim să-l facem până la sfârșitul lui octombrie, zăpada îl dărâmă cu siguranță”. Apel pentru salvarea unui obiectiv de pe traseele montane 
Refugiul Șaua Strunga. Foto: Constantin Țăposu/Asociația „Om pe munte”

Refugiul montan Șaua Strunga, ultimul refugiu din lemn deschis permanent în munții Bucegi, este în pericol de a se prăbuși, atrage atenția, într-o postare pe pagina de Facebook, Asociația „Om pe munte”, organizație dedicată pasionaților de drumeții montane. Într-o discuție cu HotNews, fondatorul asociației atrage atenția că dacă refugiul dispare, în zonă nu rămâne un alt punct de adăpost.

Refugiul Șaua Strunga face legătura între vârful Leaota și Vârful Omul, fiind amplasat la aproximativ 6-7 ore de fiecare dintre aceste puncte. 

„Este cel mai apropiat punct de Padina, dar cum Cabana Padina s-a închis, nu prea mai sunt soluții pentru practicarea unui turism montan sigur”, a explicat, pentru HotNews, Constantin Țăposu, fondatorul Asociației „Om pe munte”. 

Acesta a spus că refugiul, care poate să găzduiască până la șapte persoane, este important pentru cei care își organizează traseele montane, pentru că există posibilitatea ca oamenii să rămână peste noapte acolo.

El servește și pentru situații de urgență, de cele mai multe ori fiind vorba despre drumeți care sunt surprinși de condiții de vreme rea pe munte.

Constantin Țăposu a explicat că nu este pentru prima dată când refugiul trece printr-un proces de reabilitare. Primul a fost în 2016, când, cu ajutorul voluntarilor și donatorilor, au refăcut o mare parte din reparațiile necesare. De atunci, aproximativ 10.000 de persoane s-au oprit la refugiu. Cele mai recente reparații au fost făcute în urmă cu doi ani. 

„Am schimbat picioarele, adică buștenii pe care este așezat refugiul. Lemnul se rupea cu mâna. De atunci am zis că trebuie să găsim o soluție, pentru că nu o mai duce mult. Când am fost ultima dată am văzut că s-a deteriorat foarte tare și partea de structură, asta însemnând grinzile, rama de lemn și este afectată și o parte din perete. Am început cum am făcut în 2016, o campanie, să reușim să aducem o firmă sau două lângă noi. Cu suportul Salvamont și cu Administrația Parcului Natural „Bucegi”.

În prezent, principalele probleme sunt la baza construcției, care a fost afectată de vreme.

„Găurile sunt mai mult în partea de jos, adică unde a stat mai mult în apă și în zăpadă, unde lemnul a fost afectat de umezeală. Dacă nu reușim să-l facem până la sfârșitul lui octombrie, zăpada îl dărâmă cu siguranță”, a mai spus fondatorul Asociației „Om pe munte”.

INTERVIURILE HotNews.ro