Sari direct la conținut

Dacia a avut unul dintre cele mai bune trimestre din istorie. Ce mașini s-au vândut bine și în ce țări

HotNews.ro
Logo Dacia, Foto: Dacia
Logo Dacia, Foto: Dacia

Dacia a avut unul dintre cele mai bune începuturi de an din istoria mărcii, cu o creștere de 34% a vânzărilor în lume. Două treimi dintre mașinile vândute au fost Sandero și Duster. Care au fost cele mai mari piețe și cum a mers electrica Spring?

În primul trimestru al anului 2023, vânzările Dacia s-au ridicat la 171.789 unități, în creștere cu 34% față de perioada similară a anului trecut. La nivel european, cota de piață a mărcii în segmentul vehiculelor de persoane se ridică la 4,6%, în creștere cu 0,8 puncte procentuale.

Dacia înregistrează astfel cea mai puternică ascensiune a cotei de piață din rândul celor 30 de mărci incluse în clasamentul Asociației Constructorilor Europeni de Automobile.

Pe piața din România, topul celor mai vândute 5 vehicule de persoane în primul trimestru al anului 2023 este ocupat integral de modele Dacia.

Vânzările modelului Dacia Sandero în lume au crescut cu 26,1% față de nivelul înregistrat în primul trimestru al anului 2022, ajungând la 68.318 unități. Sandero rămâne astfel cel mai vândut model către clienții persoane fizice din Europa, spun cei de la Dacia.

Dacia Jogger a înregistrat 23.330 de unități vândute în primele trei luni ale anului. De la lansare, modelul a atras deja peste 80.000 de clienți.

Cu 57.660 unități vândute, Dacia Duster înregistrează o creștere de 23,9% față de perioada similară a anului trecut.

Modelul electric Spring, fabricat în China, și-a găsit 15.000 de clienți.

În Franța, volumul vânzărilor Dacia în primul trimestru se ridică la 38.938 vehicule, în creștere cu 32,6% față de perioada similară a anului 2022. Această performanță se traduce printr-o creștere cu 1,2 puncte procentuale a cotei de piață, care se ridică la 7,6%. Dacia înregistrează astfel un nou record în termeni de volume și de cotă de piață/

În Italia, Dacia a vândut 25.142 vehicule în primele trei luni ale anului, în creștere cu 29,7%. La rândul său, cota de piață a mărcii a crescut cu 0,2 puncte procentuale, până la 5,3%. Dacia a devenit în premieră cea mai vândută marcă din Italia către clienții persoane fizice, cu o cotă de piață în acest segment de 9,6%.

Germania figurează de asemenea printre piețele în care Dacia a înregistrat o dinamică favorabilă a vânzărilor, acestea totalizând în primul trimestru 16.399 unități, în creștere cu 30,4% față de perioada similară a anului 2022. Cota de piață a mărcii a înregistrat la rândul său o creștere cu 0,4 puncte procentuale, până la 2,2%.

Începutul de an a fost marcat de o evoluție remarcabilă a vânzărilor și pe piața din Spania, acestea ajungând la 11.650 de unități, în creștere cu 140,1%. Cota de piață a mărcii se ridică la 4,3%, în creștere cu 1,7 puncte procentuale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro