Sari direct la conținut

Dacia facuta praf de TAZ: „Fara podoabe, invechita, ieftina“

HotNews.ro

Suparat ca Dacia a inregistrat vanzari record in luna ianuarie, Tageszeitung din Berlin sare la capul masinii noastre populare. „Fara podoabe, invechita, ieftina“ o numeste autoarea Natalie Tenberg, in articolul din 25 februarie, din TAZ.de.

Dacia si-a marit de sase ori vanzarile, datorita pretului scazut si programului Rabla din Germania. Pentru Reinhard Zirpel, de la divizia nemteasca a Renault, e o victorie. Pentru altii, un afront la calitate, ideologie si politica sociala.

Pe ce-i suparat TAZ: ca, in ciuda „calitatilor“ de mai sus, Dacia are succes. Ca masina asta „banala“ da fata erei pe care-o parcurgem. Ca, in timp ce masinile mamei-Renault se prafuiesc, Dacia din Romania inunda Europa scuturata de criza. Ca acest „insotitor ieftin“ sparge piata, desi „se comporta ca furculitele de plastic, in comparatie cu tacamurile WMF“.

Mai e suparat ca Dacia Logan, intrata initial „pe cai gri“, in Germania, ulterior a prins aripi, ajutata de o reclama-traznet. E vorba de reclama cu Fidel si Che, „dam oamenilor ce au nevoie“ si „it`s time for another revolution“.

Comunista, spune TAZ, care s-a lansat ca publicatie de stanga, acum 30 de ani. Inspirata, spune lumea, care de la spotul TV umoristic a aflat ca, cu 2.500 de euro prima de rabla si cu inca pe atata, banii jos, isi poate trage in garaj o masina noua si cu toate standardele de mediu bifate.

TAZ zice ca nu. Adica, chiar daca standardele sunt indeplinite, „sigur nu-i o masina cu care sa pornesti la drum in viitor“. „Seaca“, „vehicul maruntel“, „ruda ciunga din Est“ a elegantului Renault. Cadru de reclama nu pentru o Carla Bruni, ci pentru Cindy din Marzahn (vezi video la final)

Epitetele curg garla, pe langa supararile de fond ale doamnei sau domnisoarei Tenberg: ca Franta duce zilele astea o politica economica protectionista, pe cand la VW in Germania timpul de lucru s-a scurtat. Colac peste pupaza, as zice, in vremurile astea grele Dacia circula libera, de capul ei.

Pardon, nu Dacia, ci „das da“, adica „asta“, lucrusorul care ne ia painea de la gura. „E un simbol al vremurilor noastre?“ se intreaba TAZ. „Poate, pentru un timp scurt si trist. Nu mai mult“, isi raspunde singur.

Reclame la Dacia Renault-cu Fidel si Che

Reclame la Dacia Renault-cu fierastraul care taie o masina

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro