Dacia va scoate Logan VAN din productie, dar va construi in Maroc o utilitara de la inceputul lui 2012
Dacia va scoate din productie Logan furgon la anul, dar compania va produce de la inceputul lui 2012 la uzina din Tanger, Maroc un vehicul utilitar, a spus la salonul auto de la Geneva, Vincent Carre, seful gamei Entry la Renault. El a mai spus ca uzina de la Pitesti a ajuns la capacitate maxima si se va concentra pe cel mai bine vandute modele, cum ar fi Duster si a adaugat ca se analizeaza posibilitatea producerii unui pick-up bazat pe Duster, insa nu s-a decis inca.
In primele luni din 2012 Renault incepe productia intr-o noua uzina, la Tanger in Maroc, iar acolo vor fi construite doua noi modele: un monovolum si o utilitara. Carre spune ca, dat fiind ca uzina de la Pitesti a ajuns la capacitate maxima, Renault va face noi modele Dacia in Maroc si poate muta o parte din productia unor modele de la Pitesti, la uzina africana. El a spus ca Logan furgon va fi scos din productie in 2012, insa o noua utilitara, gandita mai mult pentru profesionisti, va fi produsa la Tanger.
Intrebat daca mai este in carti proiectul unui pick-up bazat pe Duster, Carre a spus ca inca sunt discutii, dar trebuie vazut daca un astfel de model este viabil pe toate pietele importante pentru gama Logan in conditiile in care pick-up-urile nu sunt atat de populare in Europa si Rusia.
Intrebat daca monovolumul pe care Dacia il va produce in Maroc va inlocui Logan MCV, Carre a spus ca il va inlocui numai partial, iar MCV va ramane in productie la Pitesti. La uzina Dacia din Tanger va fi initial o capacitate de productie de 150.000 masini/an, insa e foarte posibil sa se construiasca si o a doua linie de productie care sa duca la peste 300.000 de unitati capacitatea anuala.