Dacian Ciolos despre sistemul de sanatate: O rana vindecabila, acum iese puroiul la iveala / Nu e vina ministrului Voiculescu ca are curajul sa spuna lucrurilor pe nume
Sistemul de sanatate este o ”rana vindecabila”, a afirmat premierul Dacian Ciolos, duminica, intr-o emisiune la la Digi 24, aratand ca sunt probleme de corectat, care au fost puse mult timp sub pres, potrivit Agerpres. In ceea ce priveste situatia transplanturilor, Dacian Ciolos spune ca ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, a fost culpabilizat pe nedrept, premierul aratand ca nu este vina acestuia ca a avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume si sa ia masuri.
„Privesc cu mare responsabilitate ceea ce facem si modul cum comunicam, pentru ca nu vreau sa se impamanteneasca ideea ca tot sistemul de sanatate este corupt, ca toti medicii sunt corupti. Avem probleme de corectat, probleme care s-au adunat pentru ca au fost puse sub pres, pentru ca ambitia noastra nationala a vrut sa demonstreze ca lucrurile merg tot timpul bine fara sa punem degetul pe rana atunci cand a fost cazul. Acum, dintr-odata, iese tot puroiul la iveala. Este o rana vindecabila. Nu trebuie sa aruncam complet tot organul, ci trebuie sa-l vindecam si trebuie sa cream spatiul de exprimare pentru cei care isi fac corect treaba”, a afirmat Dacian Ciolos.
El a aratat ca „plicul din spitale” poate fi o forma de coruptie, dar a sustinut ca nu a avut ocazia sa apeleze la acest gest, ci doar „apropiati” ai sai: „Plicul din spitale cred ca poate sa fie o forma de coruptie, pentru ca este un sistem de remunerare a medicilor care scapa de sub control. Nu am avut ocazia sa fac lucrul acesta, dar am apropiati care, da, au facut-o. Ce sa le spun? Asta era practica. Cand te gandesti pe termen scurt si te gandesti la sanatatea apropiatului, ai un tip de analiza si cand gandesti din punctul de vedere al responsabilului care trebuie sa se ocupe de o reforma in sistem, ai cu totul alta analiza. In mod clar asta nu este o solutie pe termen mediu.”
Premierul a mai spus ca Guvernul a inceput reforma in sanatate cu salarizarea medicilor – o corectie a grilelor si eliminarea inechitatilor, planul de resurse umane, infrastructura si managementul spitalicesc.
„Cred ca ar fi pretentios sa spunem ca am facut reforma in sanatate. Un inceput de reforma, da. Din punctul nostru de vedere, am abordat coerent lucrurile si pe partea de salarizare unde nu am crescut salariile cu nu stiu cat la suta, ci am venit cu o corectie a grilelor si eliminarea inechitatilor in sistemul salarial din sanatate. Am venit pentru prima data si am clarificat plata garzilor pe care le fac medicii la un nivel rezonabil. Ministrul a venit cu un plan de resurse umane pentru viitorii ani pentru a ne asigura ca medicii raman in tara sau pentru a recruta noi medici si asistenti. Pe partea de infrastructura spitaliceasca, avem o viziune si am inceput cateva lucruri. Pe partea de management spitalicesc am venit cu cateva elemente de inceput de reforma si am tras cateva invataminte din lectiile (…) dupa Colectiv – cu infectiile nosocomiale, unde am modificat legislatia.”
- Ciolos: Nu e vina ministrului Voiculescu ca are curajul sa spuna lucrurilor pe nume
Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, a fost culpabilizat pe nedrept in scandalul transplanturilor, spune premierul Dacian Ciolos, adaugand ca nu este vina acestuia ca a avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume si sa ia masuri.
Intrebat in legatura cu situatia transplanturilor, Ciolos a spus ca daca masurile in domeniu ar fi fost luate de fostii ministri ai Sanatatii si Agentia Nationala a Transplanturilor ar fi fost auditata mai dinainte, nu s-ar fi ajuns in aceasta situatie.
„Si acolo au fost foarte multe lucruri puse sub pres, s-a incercat culpabilizarea pe nedrept a ministrului Sanatatii, care a avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume, asa cum a facut-o si in alte cazuri, si nu numai sa spuna lucrurilor pe nume, ci sa ia si niste masuri. Daca ministrii care au fost (…) ar fi tinut cont de ce a spus Corpul de control in ultimii ani si ar fi luat masuri, atunci probabil ca nu s-ar fi ajuns la situatia asta, sa-l cuplabilizezi pe ministru pentru ca sunt unii care stau pe lista de asteptate si nu pot face transplant in Romania. Nu din vina ministrului, pentru ca nu e vina ministrului Voiculescu ca nu s-au facut lucruri care nu s-au facut ani de zile. Si nu este vina lui ca are curajul sa spuna lucrurile pe nume si sa-si asume anumite decizii”, a afirmat Dacian Ciolos.
El a aratat ca si cei din conducerea spitalelor ar fi trebuit sa-si asume masuri. „Aceste decizii ar trebui sa-si asume si cei din conducerea clinicilor, spitalelor si toti cei care vocifereaza acum”, a incheiat primul ministru.