Sari direct la conținut

Dacian Ciolos, intrebat daca ar accepta sustinerea PNL si USR pentru un nou mandat de premier: N-am discutat cu partidele acest lucru. Imi propun sa vin cu o platforma de proiecte si reforme care ar putea fi continuate, nu cu un program de guvernare

HotNews.ro
Dacian Ciolos, Foto: Captura Digi 24
Dacian Ciolos, Foto: Captura Digi 24

Premierul Dacian Ciolos a afirmat din nou, joi seara, intr-o emisiune la Digi 24, ca nu va candida la alegerile parlamentare din luna decembrie, motivand ca vrea sa isi tina cuvantul dat si sa isi duca pana la capat mandatul de prim ministru. Intrebat insa daca ar accepta sustinerea PNL si a USR pentru un nou mandat de prim ministru, dupa alegeri, Dacian Ciolos a anuntat ca intentioneaza sa vina, in perioada urmatoare, cu o platforma de reforme si proiecte pe care si-ar dori sa le vada continuate, „nu cu un program de guvernare”, aceasta fiind atributia partidelor politice. „Contributia mea va fi aceasta platforma”, spune Dacian Ciolos, adaugand ca „Nu ma intereseaza sa fiu eu prim ministru, ma intereseaza sa se continue niste proiecte. Daca intr-un fel sau altul voi putea contribui la asta, dintr-o pozitie sau alta…”

  • Despre interventiile in situatii de urgenta:

Probabil ca lucrurile trebuie luate etapa cu etapa. Peste tot, dincolo de legi si proceduri, e vorba de oameni, trebuie formate si niste reflexe.

Avem oameni buni la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, cateodata, din pacate, se asteapta totdeauna ordine de sus pentru a interveni.

Exista probabil mai putin buna coordonare la nivel local si din cauza asta apar intarzieri in interventie.

Odata ce dispozitivul este pus in practica, lucrurile merg, dar ne ia prin surprindere probabil si din cauza asta, a modului un pic prea ierarhic, formal, din acest punct de vedere.

Am adoptat in luna august, si in urma invatamintelor trase dupa accidentul de la Colectiv, o Hotarare de Guvern cu proceduri care acum sunt mai clare legat de modul in care trebuie intervenit.

Dincolo de proceduri trebuie facute exercitii pentru a scurta acest proces de interventie din momentul aparitiei unei probleme pana la interventie.

  • Despre problemele cu sistemul cardului de sanatate:

Problema este datorata si faptului ca nu exista un contract de mentenanta.

In 2015 s-a organizat o licitatie la care nu s-a prezentat nimeni. In 2016 s-au reluat procedurile, a fost o firma castigatoare dar au fost multe contestatii.

Problemele poate se trag si din felul in care a fost construit sistemul, dar las specialistii sa isi spuna parerea.

Sistemul a fost facut din bani europeni, unde exista reflexul sa nu ne uitam la bani.

Sistemul este acesta pe care il avem si trebuie sa lucram cu el. Sper sa se redreseze lucrurile.

E de lucru cativa ani de zile, cu onestitate si transparenta, pentru ca aceste sisteme sa functioneze.

Atunci cand lucrurile nu sunt facute neaparat cu buna credinta, cand lucrurile nu sunt facute ca sa functioneze ci ca sa se castige cat mai multi bani… Avem probleme cu evaluarea calitatii acestor lucrari. E greu sa mentinem oameni de calitate in sistemul IT pentru ca in mediul privat se castiga mai bine. E greu sa mentinem coerenta in legatura cu aceste sisteme. Am inceput sa lucram anul acesta.

  • Despre neincredere si populism:

In spatiul public nu exista reflexul sinceritatii atunci cand vorbesti.

O societate pentru a fi sanatoasa si a se insanatosi are nevoie de incredere.

E foarte multa neincredere, mai ales din cauza comportamentului politicienilor.

Pe o astfel de neincredere se construieste demagogia, populismul, oamenii au tendinta de a vota abordari superficiale.

Cred ca atunci cand esti sincer si direct cu oamenii, chiar daca ai de spus niste lucruri dificile, eu cred ca societatea ar fi mai castigata.

Abordarile populiste duc la neincredere si pana la urma duc la stagnare in dezvoltare.

Trebuie sa pregatim societatea spunand adevarul sistematic.

  • Despre faptul ca a refuzat sa candideze:

Probabil presedintele se astepta sa ma razgandesc.

Mi-am dat cuvantul si am vrut sa conduc un Guvern care sa mentina echilibrul.

Intr-un an electoral, in acest context regional, intr-un moment in care Romania evolueaza bine, obiectivul meu a fost guvernarea stabila si predictibila.

Asta nu inseamna ca nu imi doresc sa vad anumite proiecte continuate.

Cred ca aceste lucruri se pot face si altfel, fara sa imi incalc cuvantul.

  • Intrebat daca ar accepta sustinerea PNL si USR pentru un nou mandat de premier:

Dincolo de ce afirma PNL si USR acum, e important sa avem niste discutii pe niste principii, niste valori, si apoi sa vedem.

Am mai spus-o public, nu o sa candidez. Asta nu ma impiedica sa am pareri despre cum vor fi continuate lucrurile.

Imi propun ca in perioada urmatoare sa vin cu niste principii, niste proiecte care ar putea fi continuate, nu cu un program de guvernare. Cu o platforma care ar reflecta experienta pe care am acumulat-o. Cu asta pot sa contribui.

E o sinteza si o reflectie a ceea ce am facut pana acum, pe principiile transparentei, pe profesionalism, pe reforme pe care le-am inceput fortati de imprejurari. In sanatate, in educatie, in infrastructura, in debirocratizare, in politica sociala si de locuri de munca sunt reforme pe care am fost impinsi sa le incepem. Voi face o platforma.

Decat sa fac un raport la final de mandat cu ce am facut, prefer sa il fac acum.

Probabil ca vor fi ministri care vor participa la alegeri, dar parasind Guvernul.

Contributia mea va fi aceasta platforma cu principii, cu valori, cu reforme.

Pentru o dezvoltare economica pe termen lung avem nevoie de performanta in sanatate, educatie si infrastructura.

N-am discutat cu partidele acest lucru. Nu ma intereseaza sa fiu eu prim ministru, ma intereseaza sa se continue niste proiecte.

Daca intr-un fel sau altul voi putea contribui la asta, dintr-o pozitie sau alta…

  • Despre plagiat:

Nu pot sa am o cercetare performanta daca nu sunt onest. O lucrare de doctorat e o cercetare personala. Oamenii trebuie sa produca idei, nu sa copieze ce au scris altii.

Daca nu ai o cercetare bazata pe valori, nu poti sa ai progres.

Nu trebuie sa fac un sondaj cata lume e interesata de plagiate, nu trebuie sa fac asta populistic.

  • Despre criticile la adresa Guvernului tehnocrat:

Sunt vorbe.

Nu cuvintele ma intereseaza, ma intereseaza faptele, sa vad rezultate.

Nu am nevoie de etichete, am nevoie sa imi fac treaba bine acolo unde sunt pus.

  • Despre justitie si lupta anticoruptie:

Nu cred ca exista prea multa justitie nicaieri atata timp cat justitia isi face treaba.

In Romania se vorbeste mai mult despre anticoruptie.

Romania nu e nici cea mai cinstita, nici cea mai corupta tara din UE, spun asta dupa ce am lucrat 5 ani la Bruxelles.

Important e sa privim lucrurile cu onestitate si cand avem probleme sa le asumam.

Eu cred ca coruptia are legatura si cu o atitudine.

E important ca in continuare justitia sa nu fie o arma folosita de unii impotriva celorlalti, legile sa fie cat mai bune ca sa nu poata fi interpretate.

Cred ca e nevoie ca justitia sa fie facuta cat mai putin la televizor.

  • Intrebat daca a gresit de cand e prim ministru:

Sigur ca am gresit, am gresit de mai multe ori si am incercat sa imi corectez greselile.

Am gresit si cand am ales unii oameni.

Atunci cand faci o greseala materiala ti-o asumi, atunci cand faci o greseala in procesul decizional o poti schimba.

Eu cred ca nu poti invata decat din greseli.

Important e sa se repercuteze cat mai putin asupra celorlalti.

  • Intrebat cu ce raman romanii de la Guvernul Ciolos:

I-as lasa pe romani sa spuna sau as lasa sa vedem in ce masura lucruri pe care le-am inceput acum vor da rezultate.

Am vrut de la inceput sa lucram intr-o cat mai mare transparenta si deschidere.

Sper ca acest mod de lucru sa se continue.

  • Intrebat daca o mai sustine pe Raluca Pruna:

Eu cu doamna ministru Pruna am lucrat bine. E o persoana onesta, care e directa, probabil cateodata prea directa.

Nu are experienta politica, dar are onestitate si isi foloseste experienta profesionala cat mai bine in ceea ce face.

  • Despre alegeri si rolul cetatenilor:

In masura in care ne vom folosi de rolul si forta noastra ca cetateni, lucrurile bune care au fost incepute eu spun ca vor fi continuate.

In masura in care societatea stie ce sa ceara, in aceasta masura vom avea si continuarea lucrurilor bune, nu doar ale acestui guvern, ci de la un guvern la altul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro