Sari direct la conținut

Daily Mail: Anglia acuza Romania ca a trisat la Campionatul Mondial de Pescuit de Crap

HotNews.ro

​Echipa nationala engleza de pescuit sportiv de apa dulce acuza Romania ca ar fi trisat la Campionatul Mondial de Pescuit Crap folosind in timpul competitiei aceeasi momeala cu care pestele a fost hranit in ultimele cinci luni si de care englezii nu stiau. Astfel, pestele ar „fi pus botul” mai bine la momeala cu care era obisnuit, nu la altceva, ceea ce a constituit un avantaj pentru echipa Romaniei. Campionatul Mondial de Pescuit la Crap a avut loc in Romania, pe lacul Corbu, iar tara noastra a castigat primul loc.

Potrivit Daily Mail, echipa engleza ii acuza pe romani ca ar fi hranit pestele din lacul Corbu timp de 5 luni cu o mancare speciala de care englezii nu stiau – un amestec de faina, ou si condimente. In cadrul competitiei, romanii folosind aceeasi momeala cu care pestele a fost hranit in ultimele luni, pestele „a tras” doar la ei. Englezii si-au dat seama ca este ceva in neregula cu momeala dupa doua ore de la startul competitiei.

Ian Huntington, managerul echipei de pescuit Korda England Carp Team a declarat pentru The Independent, citat de Daily Mail, ca aceasta metoda arata lipsa de fair play a echipei romanesti dar „nu se poate considera ca s-a trisat deoarece nu s-a incalcat nicio regula”.

„Am invatat o lectie foarte grea, a fost o experienta foarte dura si a fost foarte greu sa ne adunam dupa acest eveniment”, a mai declarat Ian Huntington. Acesta sustine ca echipele altor tari au auzit de „complot” si ar fi facut rost de momeala gazdelor. Bulgaria si Serbia au castigat locul II, respectiv III, de unde s-a tras concluzia ca ar fi folosit aceasi momeala ca si gazdele.

Comitetul International de Pescuit Sportiv se va intalni in noiembrie pentru a discuta aceasta problema.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro