Sari direct la conținut

Dan Barna: Coaliţia este stabilă prin obiectivul pe care şi l-a asumat şi, indiferent de ce se speculează că mai e un strănut şi plecăm acasă, nu o să se întâmple

HotNews.ro
Dan Barna, Foto: YouTube
Dan Barna, Foto: YouTube

Liderul USR, Dan Barna, susţine că sunt puncte de vedere diferite, dar coaliţia este stabilă prin obiectivul pe care şi l-a asumat. ”Indiferent de ce se speculează că mai e un strănut şi plecăm acasă, nu o să se întâmple”, a declarat Barna, potrivit News.

Întrebat, marţi seară, la TVR 1, dacă este supărat Florin Cîţu pe Vlad Voiculescu, Dan Barna a afirmat: ”Această coaliţie şi-a asumat să treacă România prin criză. Faptul că avem pe un subiect sau altul puncte diferite (…) Tot acest efort este de a scoate România din pandemie şi ieşirea din pandemie, a putea vorbi despre România de după pandemie. Coaliţia este stabilă prin obiectivul pe care şi l-a asumat şi, indiferent de ce se speculează că mai e un strănut şi plecăm acasă, nu o să se întâmple”.

Barna afirmă că coaliţia va trece România din pandemie.

”Chiar dacă mai sunt elanul comunicaţionale neinspirate – ca să fiu elegant – în realitate, această coaliţie va guverna şi va trece România prin pandemie”, a mai declarat Barna.

Şi liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că sunt puncte de vedere diferite în coaliţie, dar coaliţia este solidă

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro