Sari direct la conținut

Dan Barna: Eu cred că moţiunea nu va ajunge la vot, va fi blocată

HotNews.ro
Dan Barna și Florin Cîțu, Foto: Colaj foto
Dan Barna și Florin Cîțu, Foto: Colaj foto

Liderul USR PLUS, Dan Barna, a declarat, joi seară, la Digi 24, că şi-ar dori ca moţiunea de cenzură să fie votată, dar că el crede că acest lucru nu se va întâmpla, deoarece va fi blocată de Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu, potrivit News.

”Mi-aş dori ca marţi să se voteze moţiunea de cenzură. Din ce am văzut în Parlament, acest bloc solidar Florin Cîţu – Marcel Ciolacu, PNL – PSD, bloc împreună, probabil că va bloca, am o prezumţie că asta se va întâmpla şi la votul moţiunii de miercuri”, a declarat Dan Barna, la Digi24, joi seara.

Barna a mai precizat că nu crede că moţiunea va ajunge să fie votată.

”Eu cred că moţiunea nu va ajunge la vot, va fi blocată. Eu sper ca cei doi preşedinţi să înţeleagă cât de important este, dincolo de agenda lor personală, cât de important este ca această Constituţie pe care o avem, să fie respectată. Suntem într-un cadru de încălcare grosieră a Constituţiei. Dacă va ajunge să fie votată, oricare va fi rezultatul, vom fi în consecinţă. Dacă Guvernul rămâne în picioare, foarte bine, suntem în opoziţie şi avem un guvern minoritar susţinut de PSD, e o realitate. Dacă moţiunea va fi votată şi Guvernul Cîţu pică, aşteptăm un nou premier. Acestea sunt variantele”, a declarat Barna.

Dan Barna a mai adăugat că USR PLUS va face totul pentru ca moţiunea să fie totuşi votată.

”Mă aştept, ca să fiu transparent şi să fiu sincer până la capăt, mă aştept ca acest vot să nu se întâmple dintr-un motiv sau altul. Noi vom face tot ce depinde de noi, dar în realitate mă aştept ca el să fie blocat de această coaliţie care funcţionează acuma, Florin Cîţu cu Marcel Ciolacu”, a declarat Barna.

Moţiunea depusă de USR PLUS şi AUR a fost citită, joi, în plenul Camerelor reunite. Moţiunea a ajuns pe ordinea de zi a şedinţei de plen după cea de-a cincea şedinţă a Birourilor Permanente Reunite, primele patru întruniri fiind suspendate din lipsă de cvorum.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro