Sari direct la conținut

Dan Bilzerian a pierdut un milion de dolari după ce a pariat împotriva lui Conor McGregor

HotNews.ro
Dan Bilzerian a pierdut un milion de dolari după ce a pariat împotriva lui Conor McGregor

Dan Bilzerian a pierdut un milion de dolari după ce a pariat împotriva lui Conor McGregor în meciul cu Donald Cerrone, meci câștigat de irlandez în doar 40 de secunde, potrivit Mediafax.

Deși luptătorul irlandez era favorit în înfruntarea cu ”Cowboy” Cerrone, miliardarul a ales să parieze împotriva lui ”The Notorious”. Conor McGregor a câștigat meciul prin knockout tehnic, iar Bilzerian nu s-a ales cu câștigul de 3,5 milioane de dolari. Mai mult decât atât, Dan Bilzerian a pierdut milionul de dolari pus în joc.

„Am făcut istorie în această seară, am stabilit un nou record. Sunt primul luptător din istoria UFC care îşi trece în cont knockout-uri la trei categorii diferite de greutate. Sunt foarte mândru de acest lucru. Donald deţine recordul pentru cele mai multe knockout-uri rezultate în urma loviturilor la cap, astfel că sunt foarte fericit că l-am învins chiar prin acest procedeu”, a declarat McGregor, în urma meciului, potrivit BBC.

Bilzerian, 38 de ani, a devenit cunoscut după ce câștigat milioane din poker și a strâns zeci de milioane de urmăritori pe rețelele de socializare, unde postează imagini în care este înconjurat mereu de tinere modele.

“Regele Instagramului” a anunțat la finalul anului trecut că vrea să candideze le președinția SUA în 2024, când ar putea să se lupte cu Kanye West.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro