Dan Radu, pana acum seful productiei si programelor TVR, contesta in instanta decizia CA prin care i-a fost desfiintata functia
Dan Radu, cel care a coordonat pana acum productia editoriala si programele Televiziunii publice, contesta in instanta hotararea Consiliului de Administratie al TVR prin care, la inceputul lunii mai, i-a fost desfiintata functia. El a declarat pentru HotNews.ro ca nu isi mai doreste aceasta pozitie, dar vrea ca „abuzul CA sa aiba o reparatie publica”.
Dan Radu, pentru HotNews.ro:
- „Am depus astazi in instanta contestatia privind hotararea Consiliului de Administratie de desfiintare a postului ocupat de mine, cel de director de productie editoriala si programe. Daca voi castiga, viitorul CA va fi nevoit sa-mi reinfiinteze functia si sa ma repuna in drepturi. Nu mai doresc aceasta pozitie. Vreau numai ca acel abuz al CA sa aiba astfel o reparatie publica. Sa fie un abuz pedepsit in ochii tuturor, asa cum a si fost comis. E o chestiune de onoare personala.”
In sedinta de vineri, 25 mai, a Consiliului de Administratie al TVR, una dintre deciziile luate a fost trecerea canalelor TVR din subordinea Directorului Productie Editoriala si Programe (functia detinuta pana acum de Dan Radu) in subordinea Directiei Strategie Programe (condusa de Horia Romanescu). Masura este luata dupa ce, pe 3 mai, CA al TVR decisese sa desfiinteze postul de director de productie editoriala si programe, ocupat de Dan Radu, mana dreapta a presedintelui TVR Alexandru Lazescu.
- In calitate de director Productie Editoriala si Programe, Dan Radu coordona unitar directia care se ocupa de strategia programelor, directia editoriala care se ocupa de continutul grilelor, respectiv canalele TVR, care distribuiau aceste grile.
Pe 3 mai, cand i-a fost desfiintat postul, Dan Radu declara pentru HotNews.ro: „Pozitia mea s-a desfiintat in CA. Propunerea nu a fost pe ordinea de zi, ci a fost introdusa in ultimul moment de Claudiu Branzan (membru CA – n.red.). Nu a fost motivata in niciun fel. E un cadou pentru mine de Ziua Presei (referire la Ziua Mondiala a Libertatii Presei – n.red.), din partea unui CA numit politic”. Din informatiile HotNews.ro, initiativa pentru desfiintarea postului apartinea reprezentantilor PSD in CA, care presau pentru numirea jurnalistului Claudiu Lucaci, intre altele fost purtator de cuvant al Guvernului Nastase, la conducerea Directiei Emisiuni Informative si Sport.
Miercuri, Dan Radu declarase pentru Paginademedia.ro ca ramane in TVR ca realizator si ca intentioneaza sa o dea in judecata pe Lucia Hossu Longin, membru in CA, pentru „calomnie si defaimare” . Mai precis, pentru „acuzele fanteziste si pline de haz aduse de Lucia Hossu Longin prin tabloidele gratuite cum ca as locui in vile RA-APPS, platite de TVR, sau ca am scris in batjocura „hahaha” pe nu stiu ce contract respins”.
- Dan Radu a spus pentru sursa citata ca „as fi putut sa-i raspund in acelasi mod doamnei: ca nu mai face distinctia intre fictiune si realitate si totusi e membru CA, ca nu e jurnalista cit timp nu verifica informatia inainte de publicare, ca ma suna cu insistenta sa-i semnez contractele de drepturi de autor fabuloase, pe care le are in TVR, ca atunci cind a participat in alegerile pentru un loc in CA au votat-o numai vreo 25 de angajati din 3000, ca acum duce un razboi fulger, cu toate armele, inclusiv cele ale calomniei, pentru a-l face pe presedinte sa demisioneze si sa se „inscauneze” ea ca sef al TVR pina dupa alegeri si multe, multe altele. (…) M-am abtinut pentru ca functia mea presupunea un anumit tip de discretie si evitarea acestui mod de “dialog”. Dar de acum nu mai este cazul.”