Sari direct la conținut

Dan Sova: Cei care vor fi disponibilizati de la CFR Marfa vor primi intre 18 si 24 de salarii compensatorii

HotNews.ro

Persoanele care vor fi disponibilizate de la CFR Marfa vor primi intre 18 si 24 de salarii compensatorii, in functie de vechimea in munca, a anuntat, Dan Sova, ministrul Transporturilor, precizand ca numarul disponibilizarilor ar putea fi mai mic decat cifra de 2.500 de persoane inaintata de FMI.

Sova a mai precizat ca in cazul angajatilor de la CFR Calatori si Infrastructura, s-a incheiat un acord cu Ministerul Muncii, acord care stabileste si o crestere a salariilor.

„CFR Infrastructura si CFR Calatori au incheiat, zilele trecute, cate un acord cu Ministerul Muncii, referitor la mentinerea, timp de trei-patru luni, a prevederilor din contractele colective de munca. De asemenea, prin noile acorduri, s-a stabilit si o crestere a salariilor cu 2,4% pentru lunile urmatoare. La CFR Marfa nu s-a putut incheia inca un astfel de acord, deoarece, in cazul acestei companii, FMI a mentionat ca ar fi necesara disponibilizarea a 2.500 de persoane”, a anuntat Sova.

„CFR Marfa a castigat la licitatie trei contracte noi, ceea ce a dus la cresterea veniturilor cu 12% si ca urmare, sindicatele sustin ca nu ar mai fi nevoie de disponibilizarea a 2.500 de persoane”, a spus Sova.

Cu toate acestea, ministrul a informat ca se va face a analiza pentru a vedea care este exact numarul de persoane care ar trebui sa fie date afara.

„Noi speram ca acest numar sa fie cat mai mic. CFR Marfa participa la mai multe licitatii, pe care, daca le va castiga, va rezulta un numar mai mic de disponibilizari. In orice caz, toate persoanele disponibilizate vor primi intre 18-24 salarii compensatorii, in functie de vechime’, a mai spus Dan Sova.

Potrivit ministrului de la Transporturi, banii pe aceste salarii nu vor fi virati toti odata, ci lunar, iar toate sumele necesare sunt deja prevazute in bugetul de la Munca.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro