Dăncilă, apel către europarlamentarii români pentru susținerea lui Plumb: E interesul României
Viorica Dăncilă a solicitat susținerea Rovanei Plumb pentru funcția de comisar european din partea tuturor membrilor Parlamentului European, indiferent de culoarea politică. Premierul a făcut apel la unitate pentru a susține imaginea României și a eurodeputaților români, potrivit Mediafax.
„Am discutat despre desemnarea Rovanei Plumb ca și comisar european și legat de acest subiect solicit tuturor membrilor Parlamentului European indiferent de culoarea politică să susțină această candidatură pentru că este în interesul României și dacă am văzut membrii ai Parlamentul European care s-au poziționat împotriva propriei țări cred că mesajul de unitate trebuie să fie cel care trebuie avut în vedere în perioada următoare având în prim plan imaginea României și modul cum ar fi perceput un deputat român, un deputat european român atunci când ar vota sau ar veni cu atacuri împotriva candidatului nostru la Comisia Europeană”, a afirmat premeirul Viorica Dăncilă, luni, după CEX PSD.
Rovana Plumb apare pe lista propunerilor de comisari europeni din partea României, acceptați de președintele ales al Comisiei Europene Ursula von der Leyen, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Ursula von der Leyen și-a dat, luni, acordul cu privire la primul draft al listei comisarilor europeni desemnați, nominalizări furnizate de Consiliul Uniunii Europene. Acest lucru vine ca urmare a unei serii de interviuri pe care președintele Comisiei Europene le-a ținut în ultimele săptămâni cu fiecare persoană propusă de statele membre ale UE să candideze pentru funcția de comisar european, informează un comunicat de presă al Comisiei Europene, publicat pe site-ul instituției.
Ursula von der Leyen urmează să prezinte, marţi, de la 13.00, ora României, componenţa Colegiului comisarilor europeni.