Dăncilă, la Antena 3: Juncker și Timmermans au fost foarte mirați că înalta trădare e asociată unui act diplomatic
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat că președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, au fost foarte mirați că acuzația de înaltă trădare împotriva șefului Executivului este asociată unui act diplomatic, potrivit Mediafax.
Chestionată, într-un interviu acordat postului Antena 3, dacă la întrevederea de marți de la Bruxelles cu Jean-Claude Juncker și Frans Timmermans a fost abordat și subiectul plângerii penale pentru înaltă trădare făcut de liderul PNL, Ludovic Orban, premierul Dăncilă a răspuns afirmativ.
„Da. Am atins acest subiect. Am reiterat faptul că pentru mine și pentru multi români este de neexplicat. Înalta trădare este asociată unui act diplomatic cu un stat cu care avem parteneriat strategic. Au fost foarte mirați de acest lucru. Am informat, pentru că nu vreau ca să ajungă la Bruxelles informații denaturare. Am spus că nu mă tem de cercetările care se vor face, de lucrurile care vor fi cerute pentru a eludica acest subiect. Îmi doresc să se elucideze acest subiect, dar în același timp acest lucru cred că nu a făcut bine României. Și mi s-a întărit această convingere și în urma discuțiilor pe care le-am avut”, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă, într-un interviu pentru postul Antena 3.
Premierul Viorica Dăncilă a efectuat, marți, o vizită la Bruxelles unde a avut o întrevedere și cu președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și prim-vicepreședintelui CE, Frans Timmermans.
În urmă cu câteva luni Executivul a anunţat intenţia de a muta ambasada României din Israel. Ulterior, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a făcut o plângere penală, în care i-a acuzat pe Liviu Dragnea şi pe premierul Viorica Dăncilă de „difuzarea de informaţii cu caracter secret, uzurparea de funcţie şi refuzul de informare a Preşedintelui României” în cazul memorandumului MAE privind mutarea Ambasadei Israelului.
Procurorii DIICOT au început urmărirea penală cu privire la fapte pentru infracţiuni de înaltă trădare şi divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională în cazul plângerii depuse de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă. Procurorii au început urmărirea penală pentru fapte, încă din data de 7 iunie.
Pe 3 iulie, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost audiat, marţi de la ora 10.00, de către procurorii DIICOT, în dosarul deschis în urma sesizării depuse de către liderul liberal împotriva premierului Viorica Dăncilă, în care o acuză de înaltă trădare din cauza intenţie mutării ambasadei României din Israel. La ieșirea din sediul DIICOT, unde Orban a fost audiat vreme de mai bine de o oră, acesta a spus că nu poate da detalii, însă a precizat că plângerea depusă de el împotriva premierului Dăncilă arată că nu poate sta cu mâinile în sân când un „clan toxic” îşi bate joc de ţară.