Sari direct la conținut

Dăncilă: Mă tem de ceea ce s-ar întâmpla dacă Barna ar ajunge președinte. Nu va intra în turul II

HotNews.ro
Viorica Dancila, Foto: Guvernul Romaniei
Viorica Dancila, Foto: Guvernul Romaniei

Viorica Dăncilă a declarat marți că se teme de ceea ce s-ar întâmpla dacă Dan Barna ar ajunge președinte, însă nu crede că liderul USR va intra în turul II. Premierul a adăugat că „marea neșansă” a lui Mircea Diaconu e alăturarea acestuia de Victor Ponta, potrivit Mediafax.

„Nu mă tem de domnul Barna, mă tem de ceea ce s-ar întâmpla dacă domnul Barna ar ocupa funcția de președinte, pentru că am văzut atitudinea, măsurile pe care partidul domniei sale le aduce în spațiul public. Eu cred că domnul Barna nu va intra în turul doi”, a declarat Viorica Dăncilă, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”.

Premierul a susținut că Mircea Diaconu e defavorizat în cursa pentru prezidențiale de faptul că e susținut de liderul pro România, Victor Ponta.

„Nu cred că este un pericol Mircea Diaconu. Am fost colegi, a fost europarlamentar, ne cunoaștem. Eu cred că marea neșansă a lui Mircea Diaconu este că alături de el a venit Victor Ponta. Cred că dacă nu era această alăturare a lui Victor Ponta de Mircea Diaconu, cred că șansele erau mult mai mari. Eu cred că este o defavoare”, a subliniat Dăncilă.

Totodată, șeful Executivului a afirmat că nu înțelege atitudinea președintelui Klaus Iohannis privind demiterea Guvernului.

„Domnul Iohannis nu ratează nicio ocazie de a ieși în spațiul public să atace guvernul sau premierul. Am văzut că vrea Guvernul meu. Am mai avut Guvernul meu și am văzut cât de bun a fost. Nu pot să știu de ce este această dorința a domnului Iohannis, dar nu e una corectă, având în vedere că vine din partea României”, a conchis Dăncilă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro