Sari direct la conținut

Dăncilă, întrebată ce relație va avea cu serviciile de informații: Instituțională

HotNews.ro
Viorica Dancila, Foto: Guvernul Romaniei
Viorica Dancila, Foto: Guvernul Romaniei

Viorica Dăncilă a declarat miercuri seară, la TVR că, în cazul în care ajunge președinte al României va avea o relație instituțională cu serviciile de informații. Liderul PSD a precizat că modificarea legilor de funcționare a serviciilor trebuie făcută în Parlament, cu mare atenție, după o dezbatere, potrivit Mediafax.

Chestionată, miercuri seara la TVR, ce fel de relație va avea cu serviciile secrete, dacă va ajunge președinte al României, Viorica Dăncilă a răspuns: „Instituțională”.

Întrebată dacă ar trebui să avem sisteme secrete militarizate sau civile, liderul PSD a replicat: „Eu v-am spus că trebuie să am o relație instituțională. În momentul când am nevoie de anumite lucruri sau informările pe care trebuie să le primească un președinte, cum și un premier trebuie să primească anumite informări, fie că vorbim de SRI și SIE”.

„Acest lucru trebuie să se facă în Parlament. Parlamentul este voința cetățenilor. Aceste lucruri trebuiesc făcute în Parlament, trebuiesc făcute cu foarte multă atenție. Nu trebuie intervenit după cum vrea unul sau cum vrea celălalt. Bineînțeles că trebuie o dezbatere pe toate aceste lucruri. Nu sunt lucruri pe care putem să le modificăm de pe o zi pe alta”, a mai spus Dăncilă, întrebată dacă nu ar trebui umblat la statutul serviciilor, la legile care le reglementează.

Chestionată dacă a colaborat cu Securitatea, sub orice formă, sau după Revoluție cu SRI, SIE ori alte servicii secrete românești sau străine, prezidențiabilul PSD a spus: „Nu. Aveți încredere că așa este”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro