Daniel Chitoiu: Structurile de control din Ministerul Finantelor, reunite intr-o singura entitate. IMM-urile trebuie verificate o data la 3 ani iar contribuabilii mari o data la 5 ani
HotNews.ro
Ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, a declarat joi, in conferinta de presa privind elemente din bugetul pe 2013, ca fi initiata o reorganizare si o regandire a structurilor fiscale si a sistemului de colectare a veniturilor. Totodata, se va face o reforma a tuturor structurilor de control ale Ministerului Finantelor care vor fi regrupa intr-o singura structura de control operativ, arondate combaterii evaziunii. ministrul Finantelor a precizat ca noua structura de control va initia actiuni de control o data la 3 ani pentru intreprinderile mici si mijlocii si o data la 5 pentru marii contribuabili.
Declaratii Daniel Chitoiu, ministrul Finantelor:
- Reforma de fond e reforma administrarii si colectarii taxelor si a tuturor structurilor de control ale Ministerului Finantelor.
- Se vor desfiinta si regrupa intr-o singura structura de control operativ, arondate combaterii evaziunii.
- Va fi initiata o reorganizare si o regandire a structurilor fiscale si a sistemului de colectare a veniturilor
- Contribuabilii trebuie verificati o data la trei ani – IMM si cei mici, si o data la cinci ani, contribuabilii mari.
- Nu trebuie sa mai avem suprapuneri intre structurile de control, sa dea o amenda si sa mai plece si cu o amenda acasa
- Trebuie sustinuti bunii platitori, sa-i ajutam cand au lipsa de lichiditati, prin esalonari la plata.
- La fel sistemul social si de colectare a taxelor – dorim o reorganizare si restructurare fundamentala a Garzii Financiare, a controlului vamal, a institutiilor care nu trebuie sa fie simpli incasatori de la cei cinstiti, ci un brat armat, un instrument de descoperire si sanctionare a celor care traiesc din evaziune fiscala.
- Reorganizarea sistemului de colectare si de combatere a evaziunii fiscale si o continuare a reformei judiciare prin implementarea noilor coduri si prin capacitatea justitiei de a recupera prejudiciile de la cei care le-au produs.