Sari direct la conținut

Daniel Dăianu: Nu este corect să avem un regim fiscal regresiv / Care este dilema dacă se schimbă regimul

HotNews.ro
Daniel Daianu, Foto: Agerpres
Daniel Daianu, Foto: Agerpres

În România avem o problemă de distribuție a veniturilor, susține Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal. „Avem și un regim fiscal care este regresiv. Nu este corect pentru că este regresiv. Cei care au venituri mai mici proporțional plătesc mai mult. Se impune o schimbare a regimului fiscal care să fie mult mai echitabil. Am obține și venituri mai mari”, a spus el.

Care este dilema dacă se schimbă regimul fiscal

„Dacă ai avea o distribuție a veniturilor mai echitabilă, având în vedere că propensiunea spre consum a celor care au venituri mai mici este mai înaltă, poți să ai o creștere a consumului orientat, vom avea iar o creștere de importuri”, a afirmat Dăianu.

  • Nu se poate. Trebuie să ai o politică economică rotundă pentru că ai compromisuri cu care te confrunți.

„Adică trebuie să corectezi un regim fiscal care este inechitabil, dar trebuie să ai în vedere că el poate să conducă la un accent mai mare pe consum care să stimuleze importurile”, a precizat președintele Consiliului Fiscal.

  • Ai o producție insuficientă de tradables. Trebuie să ai și câștiguri de venituri fiscale. Trebuie să umbli la regimul fiscal, dar trebuie să ai și venituri fiscale mai mari.
  • Veniturile fiscale mai mari sunt necesare pentru că nu poți să faci consilidare bugetară numai prin reducerea de cheltuieli. Poți să reduci cheltueli, dar nu poți să o faci numai prin inflația surpriză și nu poți să mergi la extrem cu reducerea de cheltuieli, chiar dacă avem o birocrație supradimensionată în anumite privințe. Nici nu poți să renunți total la indexări când inflația este încă înaltă.

„Trebuie să descurajezi împrumuturile. Oamenii să fie mai chibzuiți chiar dacă au nevoi mari. Să nu se lanseze în împrumuturi. Băncile ar trebui să fie alături de clienți și să-i sfătuiască. Să mizăm și pe o scădere a inflației care într-un orizont de timp rezonabil să conducă la o diminuare a costului creditului”, a mai spus Dăianu.

El vede o situație macroeconomică complicată: este greu de gestionat.

„Dacă spui că toți politicienii sunt proști și vin tehnicienii rezolvă, nu e adevărat. Tehnicienii au greșit și ei copios. Au greșit și cu dereglementarea pieței financiare și când în zona euro au fost introduse politici excesive de austeritate. Nici acum nu iau măsuri în ceea ce privește activitatea cripto. Tehnicianul nu are răspunsul la toate problemele. Ar trebui să fim onești”, a explicat el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro