Daruri
S-a dovedit din nou şi cu ocazia „lunii cadourilor” din acest an că e adevărat: cine dă, lui îşi dă. Această lege a darurilor a fost votată chiar în Parlament. După ce s-au lăcomit la banii de chirire (25 de milioane lunar) de la stat deşi aveau proprietăţi în Bucureşti, aleşii şi-au extins spaţiul locativ şi asupra vilelor de protocol ale RA-APPS votând cumpărarea acestora prin negociere directă cu actualii chiriaşi de lux.
Când e vorba de chilipiruri şi de privilegii, oricât s-ar duşmăni între ei, aleşii fac front comun şi recurg la metode clasice: ocupă întâi o funcţie, apoi o casă de serviciu după care dau o lege prin care şi-o iau de tot. Aşa au procedat Justiţia, armata, poliţia, SRI. De ce n-ar face şi politica la fel? Mai ales că oamenii aceştia îşi cunosc drepturile.
Deputatul Mazăre (fratele multimilionarului primar PSD de Constanţa) a spus-o clar: „la 37 de ani am dreptul legal de a nu locui cu mama mea în vârstă de 67 de ani”. L-o fi având (trecem peste lipsa de respect filial a individului) dar nu pe banii populaţiei. Senatorul PSD Şerban Nicolae şi-a apărat şi el dreptul la cumpărături: „negocierea directă este un drept moral” al ocupanţilor. Dar multe drepturi mai au nedrepţii aceştia!
Cu cât stau mai strâmb în case şi pe bani care nu li se cuvin cu atâta vorbesc mai tare despre drepturi! Coaliţia celor „322” a funcţionat ca unsă şi de astă dată, ducând naţionalizarea în ultima etapă: PCR a naţionalizat după prima revoluţie din ’44 casele, fabricile şi terenurile iar urmaşii săi le-au privatizat pentru ei înşişi după a doua revoluţie din ’89. Dl Geoană nici măcar nu s-a jenat să declare că de-abia aşteaptă să cumpere vila de protocol pe care o ocupă (fără niciun drept) fiindcă „n-are unde să se ducă”. Dar înainte de a fi ministru unde locuia? Doar nu stătea, fiu de ditamai generalul, la căminele de nefamilişti.
Cântărindu-şi mai atent gesturile electorale, PD-L (adică PD minus L) a votat împotriva acestei legi: întâi, pentru că preşedintele Băsescu (prins cu casa din Mihăileanu asupra sa) a retrimis-o Parlamentului şi apoi fiindcă democraţii au noroc la Bursă: dl Vasile Blaga a câştigat un milion de roni aşa că a putut să dea avans 430.000 de euro pentru o casă. Deşi de multă vreme nu mai fac casă împreună, preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu zboară cu acelaşi avion (la invitaţia dlui Băsescu) la summitul UE de la Lisabona. Ei, bravo! Dacă o mai ţin mult în război, s-ar putea să zboare împreună şi la alegeri.