Date economice pe scurt
Datele ONRC arata ca, in primele 10 luni din 2010, numarul firmelor dizolvate, radiate sau suspendate voluntar a fost de aproape 106.000*, cifra in scadere cu 40% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand intr-o situatie similara se aflau peste 177.000 de firme, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.
In luna octombrie, numarul societatilor care si-au incetat activitatea a fost de 7.660, cu 47% mai putine fata de octombrie 2009. Desi in scadere, cifrele continua sa fie departe de anul 2008, cand in primele 10 luni doar 26.000 de firme si-au incetat activitatea. In 2008 insa nu a existat impozitul forfetar.
Astazi au venit si datele BNR privitoare la incidentele de plati. In luna octombrie, bancile au refuzat onorarea unui numar de 26.688 cecuri si bilete la ordin, cifra in scadere cu 36% fata de octombrie 2009, si relativ egala cu cea inregistrata in octombrie 2008.
In ce priveste suma refuzata la plata aceasta a fost de 780 mil. lei, cu 30% mai mica decat in octombrie 2009. Mai mult, numarul titularilor de cont care au generat incidente de plata a scazut de la 12.826 in octombrie 2009, la 9.168 luna trecuta.
Inainte de criza, valoarea refuzurilor era de 200-300 milioane de lei lunar, iar cea a numarul titularilor de cont care au generat incidente de plata varia intre 4 si 6.000.
* la acestea se mai adauga 127.292 radieri pentru neexercitarea dreptului de optiune in una din formele prevazute de OUG 44/2008 (sanctionata cu radierea din registrul comertului).
Comenteaza pe blogul lui Cristian Orgonas.