Sari direct la conținut

Datoria guvernamentală a urcat la 651,5 miliarde de lei și se apropie de jumătate din PIB-ul României

HotNews.ro
Datoria publică nu se oprește din creștere, Foto: DreamsTime / Ognjen Stevanovic
Datoria publică nu se oprește din creștere, Foto: DreamsTime / Ognjen Stevanovic

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) s-a cifrat, în octombrie 2022, la 651,508 miliarde lei, faţă de 646,073 miliarde de lei în septembrie şi 577,521 miliarde de lei la finalul anului trecut, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor.

Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a urcat la 48%, faţă de 47,6% luna anterioară.

Datoria pe termen mediu şi lung era în octombrie de 623,967 miliarde de lei, iar cea pe termen scurt de 27,54 miliarde de lei.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 535,01 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 103,29 miliarde de lei.

Datoria în euro se ridica la 301,069 miliarde echivalent lei, cea în monedă naţională la 288,986 miliarde de lei, iar datoria în dolari americani la 60,219 miliarde echivalent lei.

Datoria administraţiei publice centrale era, la finele lunii octombrie, de 634,012 miliarde lei, din care 606,494 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în euro (296,8 miliarde de lei, echivalent) şi în lei (275,762 miliarde de lei).

Datoria administraţiei publice locale se cifra la 17,496 miliarde de lei, din care 17,473 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Datoria internă a administraţiei publice era, în octombrie, de 321,837 miliarde de lei (23,7% din PIB), din care 309,236 miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 12,601 miliarde de lei datoria administraţiei locale.

Conform datelor MF, datoria externă a administraţiei publice era de 329,67 miliarde de lei (24,3% din PIB), din care 329,67 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 4,895 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale. (Agerpres)

(Foto articol: ©Ognjen Stevanovic|Dreamstime.com)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro