Dau pâine la schimb pe alte alimente făcute de mâna omului ca să mă simt mai om

La sfârșit de 90’, început de 2000, mama a dat covorul persan de pe perete pe două boțuri de brânză, iar masa de cafea din lemn masiv – pe-un cocoș și o rață mută. Totul se întâmpla la târgul de barter de la Taraclia, un oraș din sudul Republicii Moldova, situat la 168 de km de orașul nostru Bender. Deși făceam duș la baia comună de pe palier, trăiam bine în cele două camere de cămin până când tata, valutist, a pierdut o sumă mare de bani ce nu-i aparținea, a intrat în datorii și a rămas fără job. Așa că el ne făcea turte din apă și făină mie și lu’ sor-mea, iar mama, mama se trezea cu noaptea în cap și pleca la târg să dea bunurile din casă pe alimente. Și tot așa a făcut cu multe alte obiecte din casă pentru a-și hrăni copiii. 

Pentru asta existau trocurile atunci: se făceau pentru a supraviețui.

Din boțurile de brânză obținute de la barter se găteau multe: budincă cu brânză, griș și stafide, brânzoaice de mic dejun, plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, și toate se împărțeau și cu vecinii de peste ușă. Mama nu prea ne vorbea, dar ne făcea mâncare, așa cum a văzut la femeile neamului meu că se face – un limbaj universal de iubire al femeilor setate de mici să supraviețuiască, un limbaj pe care îl preiei odată cu laptele de la țâță. 

Așa am devenit și eu gospodină, full time în viața reală, part time pe instagram. Îmi pozez micul dejun, ardeii umpluți, cozonacii și plăcintele. De 3 ani m-a luat microbul pâinii cu maia. Mă postez cu pâinea în sus și în jos, fac crumb revealpe stories cu ASMR în timp ce o tai. Și tot așa gospodină fiind, mulți urmăritori m-au întrebat: faci mâncare și la comandă? Vinzi pâinea? Cât ceri pe ea? Nu vinzi? Dar de ce nu vinzi? 

Pe scurt, pentru că o coc acasă. Am un full time job care nu-mi permite să mă ocup de pâine la modul ăla. Și ar trebui să vând pâinea mult prea scump ca să pot avea profit, ceea ce mi se pare ridicol și e contradictoriu cu felul meu de a fi. 

Iar pe lung, poate ați fi surprinși, dar nu totul trebuie să fie de vânzare în viața asta. Sau cum prea bine zice Yannis Varoufakis în Talking to My Daughter: A Brief History of Capitalism, lucrurile pe care le facem unii pentru alții își pierd din valoarea lor umană și emoțională în momentul în care acel lucru capătă o valoare tranzacțională. Cât e asta? Eu plătesc. Banii nu sunt o problemă. Și cu cât mai multe lucruri încep să aibă o valoare tranzacțională, cu atât mai mult ne sălbăticim în izolare, fără a fi în vreo stare de urgență ca în vremurile pandemice. 

Există lucruri care trebuie plătite, căci trăim într-o societate, dar există și lucruri pe care nu se poate pune un preț. Este perfect normal să-ți plătești instalatorul cu bani, pentru că are și el facturi de plătit, dar nu poți cumpăra emoția pe care o vezi în ochii celuilalt. Nu poți cumpăra satisfacția pe care o poți simți după ce ți-ai gătit ardei umpluți, cum nu poți cumpăra nici recunoștința pe care o pot avea ceilalți pentru tine, atunci când le oferi ceva al tău.

Capitalismul târziu ne-a făcut viețile mult mai comode: internet de ultimă generație, RMN cu programare la privat, cumpărături de supermarket aduse la ușă și multă singurătate. Ieși afară, ba nu, nu ieși, ai deschis aplicația, ai plasat comanda, ai dat cu cardul și booom, a și venit curierul cu pâinea, kombucha și cele 3 bucăți de patiserie sub 100 de g fiecare, dar nu sub minim 3 euro bucata. Și nici nu trebuie să interacționezi cu nimeni! Comod, confortabil și alienant ca naiba!

Pandemia ne-a demonstrat tuturor că, dacă ești cât de cât privilegiat economic, viața ta poate continua bine-mersi fără să trebuiască să ieși din casă și fără să auzi păreri contradictorii cu ale tale. De ce suntem din ce în ce mai singuri? De ce nu ne mai înțelegem între noi și ne dăm în cap? De ce ne e din ce în ce mai greu să avem o conversație cu cineva diferit de noi? Poate pentru că ne-am izolat în confortul nostru propriu și am dat skip la interacțiunea umană?

Citește continuarea pe platforma editorială UNFINISHED LOVE STORIES.

Acest text face parte din proiectul UNFINISHED LOVE STORIES – o platformă editorială ce publică povești reale despre iubire în sens larg. În fiecare duminică dimineață, vei putea citi pe Hotnews.ro și pe unfinishedlove.ro o nouă poveste ce dă iubirii o nouă valență. Dacă ai și tu o întâmplare adevărată, unică și imperfectă, care explorează universul relațiilor contemporane, trimite-o către echipa editorială.

Articol scris de Valentina Cornescu

Parteneriat media