Sari direct la conținut

David Popovici şi Patrick Dinu, calificaţi în semifinalele probei de 100 m liber la Europenele de la Belgrad

HotNews.ro
David Popovici, Foto: YUTAKA / AFLO / Profimedia
David Popovici, Foto: YUTAKA / AFLO / Profimedia

Înotătorii români David Popovici şi Patrick-Sebastian Dinu s-au calificat, marţi, în semifinalele probei de 100 m liber din cadrul Campionatelor Europene de nataţie de la Belgrad, ultima mare competiţie înaintea JO 2024, transmite Agerpres.

David Popovici, campion european en titre la 100 m şi 200 m liber, a obţinut cel mai bun timp din serii la 100 m liber (47sec90/100), singurul care a coborât sub 48 de secunde, în timp ce Dinu a înregistrat a 14-a performanţă, cu 48sec94/100.

Recordul mondial în această probă este deţinut de chinezul Pan Zhanle cu 46sec80/100, stabilit în acest an la Doha, în timp ce recordul european îi aparţine lui David Popovici cu 46sec86/100, realizat în 2022 la Europenele de la Roma.

Popovici va înota în semifinala a doua, de la ora 20:07 (ora României), iar Dinu în prima semifinală de la 20:03.

Tot la 100 m liber, George Adrian Raţiu a avut al 37-lea timp din serii (49sec83/100) şi a ratat calificarea între primii 16, la fel ca Alexandru-Richard Szilagyi, al 56-lea în serii (50sec37/100).

La sărituri, de la ora 16:30, are loc finala de la sincron mixt platformă (10 m), în care sunt prezente patru echipe, inclusiv România cu Amelie-Enya Foerster şi Alexandru Avasiloae.

România participă cu 11 sportivi la Europenele de la Belgrad: David Popovici (100 m liber, 200 m liber, ştafeta de 4×100 m), Patrick Sebastian Dinu (50 m liber, 100 m liber, ştafeta de 4×100 m liber), Mihai Gergely (50 m fluture, 100 m fluture, 200 m liber, ştafeta de 4×100 m liber), George Raţiu (50 m fluture, 50 m liber, 100 m liber, ştafeta de 4×100 m liber), Richard Alexandru Szilagyi (50 m fluture, 50 m liber, 100 m liber, ştafeta 4×100 m liber), Denis Laurean Popescu (50 m fluture, 100 m fluture, 50 m spate, 100 m spate) şi Aissia Prisecariu (200 m spate).

La sărituri, cu probe prevăzute între 17 şi 23 iunie. îi vom avea ca reprezentaţi pe Ioana Cârcu (platformă, platformă sincron), Amelie Foerster (trambulină 1 m, 3 m, sincron mixt la trambulina de 3 m, platformă sincron), Angelica Muscalu (platformă, platformă sincron) şi Alexandru Avasiloae (trambulină 1 m, 3 m, sincron mixt 3 m).

La Europenele 2022 de la Roma, România a obţinut două medalii de aur, ambele prin David Popovici la 100 m şi 200 m liber.

INTERVIURILE HotNews.ro