De ce alegerile din Franța pot fi cele mai distructive de după război, nu doar pentru Franța, ci și pentru UE și NATO – Politico

O intrare la guvernare a Adunării Naționale (RN) a lui Marine Le Pen ar oferi puterea în Franța unui partid care detestă UE și este angajat în politici ce ar discrimina între francezi, un partid prietenos cu regimul lui Vladimir Putin, dar visceral antiamerican – așadar o lovitură pentru unitatea occidentală, dar și cea europeană, notează o analiză a publicației pe teme europene Politico.

Alegerile parlamentare anticipate din Franța, care au loc pe 30 iunie și 7 iulie, ar putea fi cele mai distructive de după Al Doilea Război Mondial – nu numai pentru Franța, ci și pentru Uniunea Europeană, NATO și ceea ce a mai rămas din ordinea mondială liberală postbelică, scrie Politico.

Poziția de lideră a Franței în UE, locul său în Consiliul de Securitate al ONU și puterea sa militară globală fac ca aceste alegeri să fie aproape la fel de importante precum cele din SUA din noiembrie.

Importanța alegerilor are legătură cu partidul care în acest moment este favorit să le câștige: Adunarea Națională (RN), de extremă dreaptă, o grupare care descinde din regimul colaboraționist din 1940-1944 al mareșalului Philippe Pétain și care are legături ideologice și financiare cu Vladimir Putin, scrie Politico.

Semnificația scrutinului are legătură și cu cel care are șanse mari să piardă: Emmanuel Macron, un președinte francez care a încercat să consolideze Uniunea Europeană, să-i împace pe francezi cu forțele pieței libere și să găsească un nou echilibru durabil între Europa și Statele Unite, scrie Politico.

Aceste alegeri vor marca nu doar înfrângerea, ci și posibila eliminare a „macronismului” – experimentul confuz al președintelui Emmanuel Macron cu reformele de centru orientate către piață, mai notează publicația.

Cele două puteri dominante ale vieții politice franceze

Situația de pe scena politică este complicată în acest moment.

Forțele de centru-dreapta și centru-stânga care au dominat anterior viața postbelică a Franței au fost deja reduse substanțial în importanță. Cele două puteri dominante ale vieții politice franceze sunt acum – și ar putea rămâne pentru mulți ani – o stângă dominată de radicali, mult divizată, și o dreaptă extremă, naționalist-populistă, scrie Politico.

Nu există nicio certitudine că Adunarea Națională a lui Marine Le Pen va câștiga alegerile parlamentare. Protejatul ei, Jordan Bardella, candidat la funcția de prim-ministru, a declarat că va refuza să formeze un guvern dacă nu va obține o majoritate clară (cel puțin 289) din cele 577 de locuri din Adunarea Națională.

Sondajele sugerează că RN va obține cel mult 260 de locuri, însă situația ar putea să se schimbe în favoarea sa în ultimele zile.

Chiar dacă Bardella devine prim-ministru, Macron va rămâne președinte până în 2027 și le-a spus francezilor într-un mesaj în acest weekend că are datoria de a rămâne în funcție și de a proteja drepturile și instituțiile franceze.

Dar sistemul francez este prezidențial doar cu numele. Aproape toată puterea constituțională reală rezidă în parlament, prim-ministru și guvern.

Cum ar arăta o guvernare a partidului lui Le Pen

Franța a mai avut coabitări de trei ori în ultima jumătate de secol, pentru scurte perioade, între centru-stânga și centru-dreapta. Cele două tabere de atunci s-au contrat pe mai multe detalii importante, dar au fost de acord asupra fundamentelor Republicii Franceze, de la locul său central în Uniunea Europeană la angajamentul său față de drepturile omului.

Însă lucrurile sunt diferite cu Adunarea Națională a lui Le Pen, care detestă UE și ar face tot ce îi stă în putere pentru a o slăbi și chiar pentru a o distruge, scrie Politico. Ea este de asemenea angajată în politici care ar discrimina între francezi și străinii rezidenți și chiar între diferite tipuri de francezi, în funcție de locul de naștere sau de rasă, notează Politico.

De asemenea, RN a criticat doar evaziv invazia Rusiei în Ucraina. Înainte de această invazie, partidul lui Le Pen a luat un împrumut mare de la o bancă rusă și apoi unul de la o bancă conectată cu premierul ungar Viktor Orban, un alt simpatizant al lui Putin.

Potrivit unei investigații realizate de Le Monde, cel puțin 10-12 dintre candidații RN în primul tur al alegerilor parlamentare au legături directe cu Moscova. Printre aceștia se numără antisemiți, rasiști și negaționiști Covid.

De asemenea, merită reamintit că istoria și o mare parte din prezentul mișcării lepeniste sunt visceral antiamericane. Marine Le Pen vrea să părăsească comandamentul NATO, pe care îl consideră un instrument al hegemoniei americane.

Un guvern RN ar fi așadar o lovitură pentru unitatea occidentală, dar și cea europeană, concluzionează Politico. Ar putea permite infiltrarea rusă în serviciile de informații franceze – și, prin urmare, occidentale.

Este motivul pentru care o scrisoare deschisă semnată la sfârșitul săptămânii trecute de 170 de diplomați și foști diplomați francezi a avertizat că Moscova, dar și Beijingul ar vedea o victorie a extremei drepte „ca pe o slăbire a Franței și o invitație la interferență în viața națională, la agresiune împotriva Europe și la vasalizarea economică a Franței și a continentului”.-

Dar cum s-a ajuns la această situație?

De ce și-ar asuma însă francezii, în mod normal precauți, astfel de riscuri?, se întreabă Politico.

Unii cetățeni cred că totul merge rău. Costul vieții este ridicat, salariile sunt mici, criminalitatea și imigrația sunt scăpate de sub control, serviciile se prăbușesc, iar deficitul explodează.

Și totuși, observă Politico, în ultimii ani, Franța a avut rezultate mai bune decât alte țări din UE în ceea ce privește creșterea numărului locurilor de muncă și ținerea sub control a inflației. Macron a cheltuit mai mult decât alte țări pentru a atenua creșterea prețurilor, de unde și creșterea deficitului bugetar.

Imigrația și criminalitatea reprezintă o problemă, dar statistic, ele se situează la niveluri mai scăzute decât în unele decenii anterioare. Serviciile sunt într-adevăt sub presiune, dar încă performante, spre deosebire de alte țări – Marea Britanie spre exemplu.

Macron nu primește vreun credit pentru succesele sale, însă are parte de critici excesive – chiar ură – pentru eșecurile sale. Aceasta este însă parțial vina sa, observă Politico.

Președintele a promis că va fi un revoluționar și un alt tip de politician, dar s-a dovedit a fi reformator obișnuit. Nu a făcut niciun efort pentru a construi o mișcare politică de bază.

Cu toată elocvența sa, el a pierdut controlul asupra narațiunii. Oamenii l-au văzut ținând discursuri grandioase în locuri grandioase și reacția lor a fost: „Dar cum rămâne cu noi?”.

Subminând forțele de centru-dreapta și centru-stânga, el a creat o nouă dualitate politică de centru versus extrema dreaptă. Acest lucru i-a fost util din punct de vedere electoral în două alegeri prezidențiale.

Dar francezii, subliniază Politico, sunt un popor devotat alternanței regulate. Și pentru mulți alegători până acum moderați, alternativa – antidotul chiar – la detestatul Macron este o extremă dreaptă cosmetizată.

Cel mai probabil rezultat la 7 iulie este un parlament fără majoritate. Este posibil ca ceea ce a mai rămas din centrul lui Macron să fie strivit de stânga și extrema dreaptă și ca Le Pen și Bardella să câștige.

Aceasta nu ar fi doar o altă alternanță însă, mai subliniază Politico. Și asta pentru că acest deznodământ ar arunca Franța, Europa și lumea într-o adevărată gaură neagră pentru valorile și alianțele occidentale, una la care Putin și Xi Jinping ar putea doar să viseze, mai scrie Politico.