De ce crește înălțimea muntelui Everest. Un proces geologic întâlnit și în Scandinavia

Muntele Everest este cel mai înalt din lume, cu 8.850 de metri, și continuă să crească. Deși întregul lanț muntos himalayan este în creștere de 50 de milioane de ani, când subcontinentul indian s-a lovit de Eurasia, Everestul crește mai mult decât restul masivului muntos, informează Reuters.

Creșterea în înălțime a celui mai înalt vârf din lume este estimată între 15 și 50 de metri de când râurile Kosi și Arun s-au unit, în urmă cu 89.000 de ani. Efectul ar fi o creștere în înălțime de 0,2 – 0,5 milimetri pe an.

Procesul geologic se numește recul izostatic și presupune creșterea suprafețelor de pe scoarța terestră când greutatea de pe suprafață se reduce. Scoarța, stratul exterior al Pământului, plutește pe o manta alcătuită din rocă fierbinte, semi-lichidă.

Eroziunea provocată de două râuri

Pe măsură ce Kosi a preluat debitul râului Arun, s-a produs o eroziune accelerată a solului care a dus la vale cantități uriașe de stânci și sol, reducând greutatea regiunii de lângă Everest.

„Reculul izostatic poate fi comparat cu un obiect plutitor care își ajustează poziția când devine mai ușor”, a declarat geologul Jin-Gen Dai de la Universitatea Chineză de Geoștiințe din Beijing, el fiind printre coordonatorii studiului publicat luni în Nature Geoscience.

„Când o greutate mare, precum gheața sau stânca erodată este îndepărtată de pe scoarța terestră, pământul de dedesubt se ridică ușor, precum un vas ce se ridică în apă când marfa este descărcată”, a explicat Dai.

Principalul defileu al sistemului de râuri care s-au unit se află la 45 de kilometri est de Everest. Cercetătorii, care au folosit modele numerice pentru a simula evoluția sistemului, cred că reculul izostatic este responsabil pentru 10% din rata anuală de creștere a muntelui Everest.

Topirea ghețurilor și efectele sale în Europa

Procesul geologic nu este caracteristic doar zonei munților Himalaya. „Un exemplu clasic este în Scandinavia, unde pământul crește în continuare drept consecință a topirii stratului gros de gheață care acoperea regiunea în timpul ultimei ere glaciare. Acest proces continuă și astăzi, afectând liniile țărmului și peisajul, la mii de ani după retragerea gheții”, a spus Dai.

Co-autorul studiului Adam Smith, doctorand la University College din Londra, a spus că măsurătorile GPS au arătat creșterea continuă a Everestului. Creșterea este mai alertă decât eroziunea suprafeței terestre provocate de vânt, ploaie sau curgerea râului. Dacă ritmul eroziunii se menține, rata de creștere a muntelui Everest s-ar putea chiar mări.

În urma procesului de recul izostatic, cresc și alte două vârfuri din Himalaya: Lhotse (al patrulea ca înălțime din lume) și Makalu (al cincilea), acesta având un ritm ceva mai mare, fiind mai aproape de râul Arun.

„Cercetarea arată natura dinamică a planetei noastr. Chiar și imuabilul munte Everest este supus unor procese geologice în curs, amintindu-ne că Pământul se modifică tot timpu, uneori în moduri imperceptibile pentru viețile noastre cotidiene”, a spus Dai.

Everest, numit Sagarmatha în limba nepali și Chomolungma în tibetană, este situat la granița dintre Nepal și Regiunea Autonomă Tibet din China.