De ce nu învățăm niciodată nimic din crizele economice trecute?

Pentru că oamenii nu învață economia precum matematica. O învățăm la fel cum un copil învață ce e durerea. Iată 8 argumente pentru care oamenii repetă aceleași greșeli – chiar și după ce au avut loc crize spectaculoase:

Fiecare criză pare „unică” în felul ei

În cărțile de istorie, în dreptul anului 2008 se va scrie: „anul crizei economico-financiare globale”. Dar în 2006, arăta ca anul unei „noi inovații financiare care face ca prețurile locuințelor să crească constant”.

Fiecare ciclu vine cu un „ambalaj” nou: lalele, căi ferate, dot-com, locuințe, cripto. Dar psihologia este aceeași.

„Mania feroviară” din Marea Britanie (anii 1840), despre care la noi s-a scris puțin este o bulă de manual.

Ce s-a întâmplat: Căile ferate au fost inteligența artificială a anilor 1840: o tehnologie care a schimbat cu adevărat lumea. Investitorii au investit bani în companiile feroviare, iar Parlamentul a aprobat mii de kilometri de linii propuse.

Prețurile acțiunilor au crescut brusc, apoi realitatea le-a lovit dureros: proiectele erau prea scumpe, iar profiturile prea optimiste.

Majoritatea oamenilor nu au fost loviți de ultima criză

Cei care învață cu adevărat sunt cei care: și-au pierdut locurile de muncă, și-au pierdut economiile, li s-au cerut să ramburseze creditele bancare rapid sau au avut o ipotecă care a intratr brusc sub apă.

Lecția: Dacă nu ai fost afectat personal, criza e mai degrabă o poveste, nu o lecție.

Memoria este scurtă, stimulentele sunt imediate

Politicienii se gândesc la ciclurile electorale. Directorii generali se gândesc la câștigurile trimestriale. Investitorii se gândesc la randamentele din acest an.

Crizele explodează repede – iar oamenii nu sunt atenți la pericolele lente care se acumulează. Momentul exploziei bulei îi prinde mereu în off-side.

Succesul te adoarme și creează încredere excesivă

După câțiva ani buni de succes, oamenii nu se mai gândesc la riscuri și încep să gândească „Mamă, cât de deștept sunt”.

Boom-urile nu umflă doar prețurile – ci umflă și ego-urile.

Câștigătorii rescriu istoria

Într-un boom, toată lumea are o strategie genială. Influencerii laudă, presa face la fel, se crează un fals cerc virtuos. Apoi vine explozia.

După care toți spun că a fost ceva ce nu putea fi anticipat. De regulă, putea fi . Nu există prânz gratuit, să fim bine înțeleși. Restul sunt povești.

Creierul uman nu este construit pentru riscuri secundare

Înțelegem multe: furtunile, foametea, atacurile urșilor…Nu înțelegem în mod natural: leverajul, spirala lichidității, contagiunea, riscul corelat și subestimăm evenimentele cu „probabilitate scăzută, impact ridicat”.

Oamenii își doresc mai mult speranță decât acuratețe

O bulă este practic un acord social de a crede într-un viitor frumos. Iar oamenii iubesc viitorul frumos, așa cum iubesc minciunile frumoase.

Sistemul te împinge să îți asumi riscuri tot mai mari

În multe domenii ale finanțelor oamenii păstrează recompensele atunci când lucrurile merg bine, dar nu plătesc prețul atunci când lucrurile merg prost.

Așadar, sistemul îi împinge pe oameni să își asume riscuri din ce în ce mai mari.

Pe scurt: dacă pariul funcționează: eu primesc bonusul / profitul / promovarea. Dacă pariul eșuează: altcineva își asumă pierderea (acționari, contribuabili, angajați, clienți, „economia”).

Asta înseamnă „avantajul este privat, dezavantajul este împărțit”.

Un exemplu simplu (logica bancară): Un trader își asumă riscuri mari.

Anul 1: realizează un profit de 50 de milioane de euro → primește un bonus de 2 milioane de euro

Anul 2: pierde 200 de milioane de euro → este concediat, dar banca (sau statul) absoarbe daunele

Deci, „rezultatul așteptat” personal al traderului este un avantaj imens dacă are noroc și un dezavantaj limitat dacă are ghinion. Acesta este un stimulent pentru a continua să joace.