Sari direct la conținut

De ce nu poți suna la 112 de pe un telefon fără SIM în România: Apelurile false sunt foarte multe și localizarea ar fi extrem de dificilă – ANCOM

HotNews.ro
112, Foto: Agerpres
112, Foto: Agerpres

„Localizarea celor care sună la 112 de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM este extrem de dificilă, iar nivelul apelării abuzive și false la numărul unic de urgență 112 este extrem de ridicat”, au declarat vineri pentru HotNews.ro oficialii Arbitrului telecom (ANCOM), întrebați de ce România nu a implementat în legislație această posibilitate existentă în 20 de țări membre UE. Statele care nu permit apelarea numărului de urgență 112 de pe terminalele fără cartelă SIM nu încalcă legislația Uniunii Europene, mai spune autoritatea.

  • Cum explică ANCOM de ce în România nu se poate suna la 112 de pe un telefon fără SIM:

Conform dispozițiilor legale în vigoare (art. 15 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2008, cu modificările și completările ulterioare), furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului prin intermediul rețelelor publice mobile au obligaţia de a asigura, cu prioritate, primirea şi retransmiterea apelului de urgenţă de la orice echipament terminal, indiferent de tipul de serviciu folosit de utilizatorul respectiv.

Astfel, aceștia au obligația de a retransmite apelul de urgență de la echipamentul terminal atât timp cât utilizatorul beneficiază de un serviciu al unui furnizor de servicii de telefonie destinate publicului prin intermediul rețelelor publice mobile.

Având în vedere căpotrivit Constituției României funcția de legiferare este acordată altor autorități publice, nu vă putem comunica motivele pentru care în România legislația primară în vigoare nu permite apelarea de pe telefoanele fără cartelă SIM.

Însă, precizăm că așa cum a stabilit și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza care face obiectul solicitării dvs., toate apelurile către numărul unic de urgență 112 trebuie să respecte regimul stabilit de dispozițiile Directivei 2002/22/CE, inclusiv în ceea ce privește localizarea apelantului.

Asigurarea acestui regim pentru apelurile inițiate de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM este extrem de dificilă, inclusiv în ceea ce privește localizarea apelantului.

Totodată, vă reamintim că în România nivelul apelării abuzive și false la numărul unic de urgență 112 este extrem de ridicat. Astfel, așa cum rezultă din analiza efectuată de către administratorul SNUAU, în perioada 01.01.2019 – 30.06.2019 au fost primite 5.715.723 apeluri la 112, din care 47.70 % apeluri non-urgente (2.726.473 apeluri). Din totalul apelurilor non-urgente, 52,86% (1.441.210 apeluri) sunt abuzive, provenite din rețelele mobile (abonament + prepaid).

Conform raportului COCOM al Comisiei Europene, publicat în anul 2013, 8 state membre nu permit apelarea numărului de urgență 112 de pe telefoanele fără cartelă SIM, în timp ce 19 state membre permit apelarea de pe telefoanele fără cartelă SIM. Din cele 8 state membre care nu permit apelarea numărului de urgență 112 de pe terminalele fără cartelă SIM, câteva au renunțat la această facilitate din cauza numărului mare de apeluri false sau abuzive.

Statele care nu permit apelarea numărului de urgență 112 de pe terminalele fără cartelă SIM nu încalcă legislația Uniunii Europene, împotriva lor nefiind declanșată procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor privind aspectul menționat.

Așa cum Comisia Europeană a menționat și în observațiile scrise depuse în cauza care face obiectul solicitării dvs., art. 26 alin. (2) din Directiva 2002/22/CE nu obligă statele membre să ofere posibilitatea apelării numărului unic de urgență 112 de pe de pe terminalele fără cartelă SIM.

În concluzie, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene nu aduce elemente de noutate, ci confirmă interpretarea potrivit căreia dacă statele membre permit apelarea numărului unic de urgență 112 de pe terminalele fără cartelă SIM, atunci ele trebuie să respecte toate obligațiile stabilite de dispozițiile aplicabile din Directiva 2002/22/CE.”, au precizat vineri la solicitarea HotNews.ro oficialii ANCOM.

  • România și alte șapte țări UE nu sunt obligate să permită apelarea la 112 de pe telefoane fără SIM – Asociația europeană a numărului unic de urgență

Opt țări membre UE (n.a printre care și România) nu permit în prezent apelarea numărului unic de urgență 112 de pe telefoane fără SIM, iar decizia recentă a Curții de Justiție a UE nu le impune acestora să implementeze această facilitate, a anunțat joi Asociația europeană a numărului unic de urgență (EENA). Obligația transmiterii gratuite a localizării celor care sună de pe telefoane fără SIM trebuie transpusă de celelalte 20 de țări membre UE care permit acum apelarea 112 și de pe telefoane fără SIM.

  • În decizia sa, Curtea de Justiție a UE a apreciat că apelurile la 112 inițiate de pe telefoane fără SIM se supun prevederilor articolului 26 din Directiva UE privind Serviciul universal. Directiva cere ca „toate apelurile la numărul unic de urgență 112” să fie localizate. Aceasta înseamnă că atunci când statele membre UE permit apeluri la 112 de pe telefoane fără SIM, informațiile de localizare trebuie de asemenea să fie furnizate serviciilor de urgență. În caz contrar, se va considera că nu respectă legislația europeană aplicabilă în prezent (Directiva privind serviciul universal).
  • În prezent, apelurile de urgență de la telefoanele fără SIM pot fi plasate în 20 de țări ale UE, iar această hotărâre a Curții de Justiție a UE nu impune celorlalte state membre să facă acest lucru”, precizează Asociația europeană a numărului unic de urgență (EENA).

Curtea de Justiție a UE a decis joi, 5 septembrie, că apelurile la 112 inițiate de pe telefoane fără SIM se supun prevederilor articolului 26 din Directiva UE privind Serviciul universal. Drept urmare, operatorii de telefonie trebuie să transmită gratuit informaţiile care permit localizarea apelantului autorităţii care tratează apelurile de urgenţă la „112”, iar statele membre UE trebuie să se asigure că această obligaţie este pusă în aplicare chiar dacă telefonul mobil nu este echipat cu o cartelă SIM.

Curtea de Justiție a UE a luat această decizie după moartea unei fete de 17 ani din Lituania în 2013, care a fost răpită, violată și arsă de vie în portbagajul unei mașini.

Înainte să moară, aceasta a apelat la 112 de pe telefonul său mobil pentru a cere ajutor, dar nu a fost posibilă localizarea acesteia. Familia sa a solicitat la Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius, Lituania obligarea statului lituanian la repararea prejudiciului moral suferit de victimă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro