Sari direct la conținut

De ce nu semnează încă Ioan Ovidiu Sabău prelungirea contractului cu Universitatea Cluj

HotNews.ro
De ce nu semnează încă Ioan Ovidiu Sabău prelungirea contractului cu Universitatea Cluj
Ioan Sabău Ovidiu Foto: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Antrenorul celor de la Universitatea Cluj, Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani), a explicat de ce nu dorește, în acest moment, să semneze prelungirea contractului cu „șepcile roșii”, scadent în vară, scrie Golazo.ro.

Tehnicianul nu vrea să ia o decizie finală, înainte de a avea în față toate elementele viitorului proiect.

Ioan Ovidiu Sabău nu vrea să se grăbească prin parafarea unui nou angajament cu universitarii.

Ioan Ovidiu Sabău, despre un nou contract la U Cluj: „Depinde doar de mine”

Ioan Ovidiu Sabău spune că între el și conducere nu există neînțelegeri de ordin financiar, pentru semnarea unui nou contract.

„Noi ne-am înțeles, dar eu vreau să fac alte evaluări. În momentul în care intrăm în play-off. Să vedem ce obiectiv avem și dacă pot să realizez obiectivul respectiv. Dacă nu, vedem ce se va întâmpla. Dar nu s-a pus problema că nu ne înțelegem.

Depinde doar de mine. Pretențiile cresc, așteptările sunt altele. Nu se va accepta să nu fim în play-off. Anul următor, se va dori, probabil, să câștigăm campionatul. Iar eu trebuie să fac o evaluare corectă, să văd dacă pot să îndeplinesc obiectivul respectiv. Cu ce avem la dispoziție, cu ce aducem, cu ce rămânem.

Nu sunt alte cauze, alte motive. Noi ne-am înțeles, dar nu vreau să semnez nimic în momentul de față. Nu sunt alte idei, negocieri cu altcineva, la două capete, nu șantajez pe nimeni. Astea sunt povești. Asta mă interesează pe mine: să vedem cum vom arăta în play-off”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, la conferința de presă.

U Cluj se află pe locul 2 în Liga 1, cu 51 de puncte, la un singur punct în spatele liderului FCSB. După înjumătățire, cele două formații ar fi la egalitate de puncte, câte 26.

INTERVIURILE HotNews.ro