Sari direct la conținut

De ce nu vrea Blaga primaria Bucurestiului? (de Sabina Fati)

Romania libera

Pana de curand, ideea de a deveni primar general al Capitalei nu facea parte din planurile de viitor ale ardeleanului Blaga, preocupat mai mult de organizarea partidului decat de strategia politica imediata a acestei formatiuni. La aproape 52 de ani, secretarul general al PD-L isi vede insa cariera politica pusa sub semnul intrebarii de candidatura impusa de partid si de liderul sau spiritual, Traian Basescu. Daca nu reuseste sa obtina fotoliul de primar general, PD-L va pierde startul alegerilor generale, iar Blaga va deveni principalul responsabil al dramei. In schimb, daca va castiga Bucurestiul, nu va mai avea destul timp sa se ocupe de partid si, in paralel, sa faca o demonstratie de forta pentru a schimba fata Capitalei, in asa fel incat sa existe un impact pana la scrutinul programat pentru sfarsitul acestui an sau inceputul lui 2009. Cu alte cuvinte, in absenta unei strategii personale solide, Vasile Blaga ar putea pierde influenta in partid indiferent de rezultatul pe care il va obtine. Aceasta provocare ar putea deveni pentru un politician ambitios un pariu de viitor, care sa-i propulseze mai departe cariera dupa modelul Basescu.

Dar ambitiile lui Vasile Blaga sunt deocamdata neclare, in vreme ce aparitiile sale cu doua saptamani inainte de alegeri par neconvingatoare si dezordonate, sugerand mai degraba dezinteresul sau fata de cursa electorala decat entuziasmul candidatului care-si doreste victoria. Prin opozitie, Traian Basescu este mult mai implicat in competitia pentru Primaria Bucurestiului, iar pentru a-l impune pe Blaga printre preferatii bucurestenilor, presedintele incalca reguli si sare peste legea electorala. Vasile Blaga nu vrea sa se foloseasca insa nici de avansul pe care i l-ar putea da propaganda prezidentiala, nici de legatura sa naturala cu singura persoana care a reusit sa castige Bucurestii de doua ori, iar a doua oara din primul tur. Poate domnului Blaga i se pare incorect sa profite de acest avantaj si vrea sa creasca prin propriile forte sau poate pur si simplu nu are la indemana discursul adecvat prin care sa se legitimeze in fata bucurestenilor. Ca ardelean onest, Vasile Blaga nu vrea probabil sa imprumute nici temele prezidentiale, nici mentalitatea de luptator a locatarului de la Cotroceni.

Nota de plata a acestei expectative prelungite ar putea sa-i depaseasca asteptarile daca nu-si schimba perspectiva asupra propriilor obiective. Vasile Blaga este un bun organizator si ar putea fi, probabil, un bun administrator, dar, daca nu se dovedeste si un luptator eficace, nu va avea ocazia sa-si demonstreze insusirile din biroul de primar general, fiindca lupta electorala nu se poate duce prin comunicate de presa. Politicienii devin cunoscuti nu doar in functie de realizarile si traseul urmat, ci si in functie de mesajele pe care le transmit, de felul in care stiu sa le raspunda adversarilor, de rapiditatea reactiilor. Ramanand in afara confruntarilor, Blaga ar putea ramane in afara jocului. Predilectia pentru politica strutului pare nepotrivita pentru „buldogul” presedintelui, de aceea primul ministru a avut de ce sa se mire cand la atacurile sale Blaga i-a raspuns printr-o depesa de presa.

Fara sa fie un politician carismatic, Blaga poate fi insa unul plauzibil daca renunta la strategia noncombat inainte ca alegatorii sa ridice steguletul rosu sau inainte ca adversarii sai sa ia prea mult avans.

Romania libera

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro