De ce oamenii nu cred în cifrele guvernamentale?
Oamenii cred adesea că economia merge mai prost decât li se prezintă de oficialități, deoarece experiența lor zilnică (prețuri mari, costuri ale locuințelor, anxietate legată de locul de muncă) și narațiunile din mass-media sunt negative, chiar dacă indicatorii macroeconomici arată bine.
Psihologia, „cicatricile” inflației, politica și neîncrederea în instituții împing percepțiile într-o direcție mai negativă decât ar sugera datele în sine.
A apărut recent o carte scrisă de un celebru economist, Dan Ariely. Cartea se cheamă „Ce îi face pe oamenii raționali să creadă lucruri iraționale” și susține că oamenii nu „cred prostii” pur și simplu; ei sunt atrași pas cu pas prin ceea ce Ariely numește o „pâlnie a neîncrederii”. Această pâlnie combină șocuri emoționale, prejudecăți cognitive, trăsături de personalitate și influențe sociale care remodelează treptat modul în care cineva vede realitatea.
Acest text este un fragment din newsletterul „EconoMix”, pe care jurnalistul Dan Popa îl trimite în fiecare joi dimineață. Te poți abona aici:
„Pâlnia neîncrederii”
În vârful pâlniei se află factori declanșatori emoționali precum frica, incertitudinea, pierderea controlului sau furia față de autorități, care îi fac pe oameni mai receptivi la explicații alternative.
Mai jos, aceștia se bazează din ce în ce mai mult pe surse alternative de informații și comunități care repetă și consolidează noua lor viziune asupra lumii, respingând în același timp dovezile mainstream ca fiind corupte sau manipulate.
Mecanisme psihologice
Ariely discută despre mecanisme precum „confirmation bias” (prejudecata de confirmare), raționamentul motivat, efectul Dunning-Kruger și tendința noastră de a ne spune povești care par adevărate chiar și atunci când sunt de-a dreptul prostești. O idee cheie este că „ne spunem povești neadevărate și încercăm să ne convingem că sunt adevărate” și, de obicei, nu ne dăm seama cât de inexactă este propria noastră gândire.
Scop și ton
Cartea nu este doar un diagnostic al iluziilor „altor oameni”; este concepută ca o explicație rațională a modului în care aproape oricine ar putea aluneca în neîncredere în anumite condiții.
Prețuri vs. inflație
Economiștii se concentrează pe scăderea ratei inflației, dar gospodăriile se concentrează pe nivelul prețurilor, care este permanent mai ridicat.
Chiar dacă inflația scade la 3- 5%, oamenii încă văd chiriile, produsele alimentare și serviciile cu 15-25% mai scumpe decât în 2019, deci nu „simt” o îmbunătățire.
Salarii, locuințe și putere de cumpărare
În multe țări, salariile au crescut, dar nu întotdeauna la fel de repede ca creșterile cumulative ale prețurilor, astfel încât puterea de cumpărare reală pentru unele grupuri se simte redusă.
Costurile locuințelor, ratele dobânzilor la creditele ipotecare și chiriile au crescut vertiginos, ceea ce face ca marile obiective de viață (cumpărarea unei case, întemeierea unei familii) să pară tot mai inaccesibile, chiar și într-o economie în creștere.
Piața muncii și insecuritatea
Datele oficiale arată un șomaj scăzut și relativ puține concedieri, dar lucrătorii observă mai puține posturi vacante, angajări mai lente și o putere de negociere mai mică decât în timpul boom-ului post-pandemic.
Sondajele arată că oamenii sunt îngrijorați de pierderea viitoare a locului de muncă sau de scăderea veniturilor, iar această frică în sine este puternic asociată cu opinii mai negative despre „economie”, chiar dacă sunt angajați în prezent.
Mass-media, politica și „vibrațiile negative”
Știrile negative (crize, conflicte, lupte politice, concedieri în companii) sunt mai proeminente și primesc mai multă atenție, ceea ce influențează sentimentul general al oamenilor că totul – inclusiv economia – merge prost.
Politica polarizată înseamnă că oamenii evaluează adesea economia mai prost atunci când partidul lor preferat nu este la putere, indiferent de indicatorii obiectivi, iar încrederea scăzută în guvern amplifică pesimismul.
Nivelul de energie din corp influențează luarea deciziilor
Într-un experiment, participanții care au băut o băutură cu zahăr au luat decizii mai bune decât persoanele care au înghițit o limonadă neîndulcită.
Cercetătorii Xiao-Tian Wang și Robert D. Dvorak, pe atunci de la Universitatea din Dakota de Sud, au investigat de pildă dacă oamenii preferă să obțină pe loc 100 de dolari sau să primească 500 de dolari după 100 de zile. Participanții care au băut băutura cu zahăr au fost mai dispuși să ia mai mulți bani mai târziu. De asemenea, cei doi au mai descoperit că oamenii sunt mai generoși după ce beau un pahar de suc îndulcit decât atunci când beau limonadă fără zahăr.
În mod similar, atunci când judecătorii iau decizii de eliberare condiționată chiar înainte de pauza de masă sau de sfârșitul zilei, ei tind să refuze cererea de eliberare condiționată. Asta pentru că o decizie de a acorda eliberarea condiționată necesită o analiză mai atentă și, prin urmare, mai multă energie.
„Modul în care gândești este legat la nesfârșit de felul în care te simți fizic”, scriu autorii. Deci, este important să ne asigurăm că noi (sau alții pe care ne bazăm) nu suntem prea înfometați sau epuizați atunci când trebuie luate decizii grele.
Dacă ai pe cineva în preajmă, lucrurile tind să pară mai ușoare
Prezența altor persoane afectează percepția noastră și în situații dificile. A te ține de mână cu cineva în timp ce treci printr-un eveniment dureros poate diminua durerea.
Conexiunile noastre sociale par să joace un rol în reducerea stresului, motiv pentru care a fi alături de cineva ne schimbă percepția asupra durerii sau dificultăților, făcându-le pe amândouă mai ușor de suportat.
A deveni conștienți de aceste influențe ne-ar putea împiedica să facem judecăți greșite costisitoare sau să creăm conflicte inutile cu alții care văd lucrurile diferit.
Percepții și realități în România
Și pentru că veni vorba despre percepție și realitate, șefului Asociației Române a Băncilor nu îi e foarte clar dacă în România deciziile se iau funcție de percepție sau de realitate. „Pentru că dacă percepția e departe de realitate, înseamnă că luăm decizii greșite. Și atunci rămân credincios unui mesaj, prin care propuneam consultanților din Big4 din România să calculăm un Indicator al Populismului, să înțelegem ce șanse avem să discutăm din perspectivă profesională”, spune Dănescu.
Pe acest drum, între percepție și realitate, mai adaugă executivul ARB, se întâmplă tot mai des ca eu, chiar atunci când sunt într-o conferință sau întâlnire, să fiu informat de colegii mei că mai suntem invitați undeva de urgență în mediul decizional, să discutăm cum să mai scoatem niște comisioane, cum se discută de profitabilitatea industriei bancare, care nu trece de 12%, după cum spunea și dl. Florian Neagu (directorul adjunct al Direcției de Stabilitate din BNR).
Și o spunem pe cât putem de des, explică Dănescu: randamentul capitalului industriei bancare nu a depășit niciodată randamentul capitalului celorlalte industrii, ba chiar s-a situat la jumătate dacă ne comparăm cu alte industrii. De unde această percepție că în industria bancară profiturile sunt mari sau prea mari?
„Ce bine ar fi să fim întrebați mai des ce credem, cum vedem noi lucrurile și poate ce am sugera că poate fi îmbunătățit. Măcar pentru a mai reduce această diferență dintre percepție și realitate.”, conchide oficialul ARB.
Asupra băncilor, s-a creat încă o dată o percepție negativă și nedreaptă, venind după pandemie când băncile au fost singura industrie care a oferit un sprijin necondiționat consumatorilor. Lumea spunea atunci: Ce mare lucru fac băncile că amână plata ratelor? De fapt, băncile nu mai încasau ratele lunare cu care ar fi acordat alte credite. În concluzie, băncile au oprit producția un an de zile. A fost o altă industrie dispusă să facă acest efort pentru societatea românească?
În replică, anul trecut s-a aprobat o taxă mai mare pentru bănci. Iarăși au fost reacții de genul: Dacă sunt taxați suplimentari înseamnă că au prea mult profit. Putem înțelege că o taxă pe cifra de afaceri poate că este acceptabilă pe un termen determinat, nu permanent. Condiția ar fi ca toate industriile să participe, inclusiv cele care sunt mai profitabile decât industria bancară, dar rezultatul a fost că numai băncile au această taxă de 2% pe cifra de afaceri, în condițiile în care băncile au cele mai multe active din România și implicit o cifră de afacere foarte mare.
Impactul acestei taxe poate însemna pentru unele bănci un impozit pe profit care nu mai este 16%, ci 40-50%. Puteți să îmi dați exemplu unei economii în care niște jucători economici să fie taxați cu jumătate din profitabilitate? Pe de altă parte sunt bănci care nu înregistrează profit, ceea ce înseamnă că au o taxă în plus, fără a obține profit. Este evident că în aceste cazuri taxa se va vedea și mai mult în cheltuieli și în prețul final, la consumatori.
De exemplu, industria bancară are printre cele mai mici randamente. Dacă raportăm profitul la active, băncile fac cam 1,5% randament, iar media în cele 24 de industrii din România este 7,5%, adică de vreo 5 ori mai mare decât a băncilor. În 2022 profitabilitatea raportată la capitalurile investite a fost 16,5%, în timp ce media era 24,4% la nivelul tuturor industriilor. De unde această percepție că băncile câștigă prea mult?
https://www.alexbrown.com/bdg/resources/2024/05/31/weekly-economic-commentary
Perception: How Our Bodies Shape Our Minds
INTERVIURILE HotNews.ro