De ce pesimismul devine un atu in anumite momente, potrivit cercetatorilor
Desi psihologia de duzina subliniaza avantajele gandirii pozitive, cercetatorii sunt de parere ca unele forme ale pesimismului prezinta beneficii atat pentru performanta, cat si pentru sanatate, potrivitScience Alert.
Pesimismul nu se refera doar la gandirea negativa, ci psihologia sociala si stiinta personalitatii au aratat ca acesta include, de asemenea, o centrare asupra rezultatelor. Un anumit tip de pesimist, anume „pesimistul defensiv”, valorifica gandirea negativa, ca mijloc de indeplinire a scopurilor propuse.
Pesimismul defensiv este o strategie pe care persoanele anxioase o folosesc pentru a-si tine in frau anxietatea, o traire care i-ar impiedica sa isi urmeze scopurile propuse. Factorul crucial consta in a avea asteptari scazute si de a contura un cadru in care rezultatele se desfasoara contrar planului.
Acest lucru i-ar oferi pesimistului un plan de actiune pentru a se asigura ca ceea ce si-a imaginat nu va deveni realitate. Spre exemplu, acesta se va pregati minutios inaintea unui interviu si se va asigura ca va ajunge la timp.
Acest tip de pesimism ar putea ajuta la construirea stimei de sine. Un studiu, publicat in Science Direct, care a urmarit parcursul academic si social al unor studenti a aratat ca cei care se incadrau categoriei de pesimisti defensivi au experimentat un nivel mai ridicat de incredere decat studentii anxiosi. Pe parcursul celor patru ani de studiu, nivelul stimei de sine a crescut pana aproape de cel al persoanelor optimiste. Acest lucru se poate datora posibilitatii lor de a anticipa si evita cu succes rezultatele negative.
Potrivit sursei citate, pesimistii tind sa acorde o mai buna atentie sanatatii lor. Acestia acorda o importanta mai mare bunei functionari a organismului si tind sa se streseze mai mult din acest motiv, fapt ce ii determina sa ia masuri de preventie.