Skip to content

De ce se modernizează așa greu calea ferată: „La CFR doar câțiva oameni duc în spate investiții de miliarde de euro”

La CFR SA, doar câțiva oameni „duc în spate” investiții de miliarde de euro, iar compania de stat „are urgentă nevoie de o infuzie de profesioniști motivați și capabili”, avertizează Asociația Pro Infrastructură.

Premierul Ilie Bolojan a avertizat pe 13 martie constructorii care lucrează la electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor că au la dispoziție un termen de patru luni pentru a intensifica lucrările pe tronsoanele critice, în caz contrar existând riscul unor corecții financiare de până la 200 de milioane de euro, scria Agerpres.

Asociația Pro Infrastructură (API), una dintre cele mai active organizații civice care monitorizează marile proiecte de infrastructură, spune că este nevoie de implicarea premierului care „are pârghiile necesare de intervenție în aceste blocaje absurde”.

API avertizează că dacă la autostrăzi sunt progrese vizibile, feroviarul „riscă să piardă trenul” din motive precum dezinteresul politic, lipsa de resurse umane de calitate și un aparat administrativ incapabil să rezolve la timp birocrația.

„CFR are urgentă nevoie de o infuzie de profesioniști motivați”

„Cauzele sunt simple: dezinteres politic care lasă CFR fără resursă umană de calitate și aparat administrativ indolent și incapabil să rezolve la timp birocrația. Peste toate se adaugă lipsa de presiune din partea societății (care în majoritate covârșitoare vrea autostrăzi, nu trenuri) și banii insuficienți, mai ales pe întreținere curentă și reparații linii cât și pe modernizare și achiziție material rulant”, susține organizația.

În tot acest context, infrastructura feroviară rămâne „captivă problemelor structurale, într-un sistem grav bolnav”.

„De pildă, plecarea unui singur om cheie din CFR, Eugen Dedu, se vede imediat în implementarea proiectelor feroviare majore. Realitatea este absurdă: doar câțiva oameni duc în spate investiții de miliarde de euro. CFR are urgentă nevoie de o infuzie de profesioniști motivați și capabili să se ocupe de blocajele birocratice (arheologie, fond forestier, utilități, exproprieri, mediu) și tehnice (alunecări, schimbări soluții, reproiectări)”, detaliază Asociația.

Situații de guvern contra guvern care blochează proiectele feroviare

Aparatul administrativ românesc este profund disfuncțional, susține organizația, există două situații în care statul și-a băgat singur bățul în roate în implementarea proiectelor de modernizare a căii ferate.

Pe lucrările de pe linia Cluj-Napoca-Oradea, „guvernul (CFR) s-a certat doi ani cu… guvernul (Apele Române) despre nivelul de inundații la care ar trebui să se proiecteze calea ferată. Trist este că nu s-a ajuns la niciun compromis și a rămas așa cum a zis CFR de la bun început. Deci timp și mai ales bani PNRR pierduți”.

„Mai nou, înțelegem că guvernul (CNAIR) refuză să își dea acordul pentru emiterea autorizației de construire de către guvern (CFR și MT) din cauza unor benzi de stocare pe drumul național care n-au legătură cu traficul feroviar”, spune Pro Infrastructura.