Sari direct la conținut

De ce se închid magazinele la ora 18 în weekend? Arafat: S-a pus problema de un anumit interval orar pentru interdicţia de circulaţie. Şi a fost ideea de ora 20…

HotNews.ro
Raed Arafat, Foto: Captura
Raed Arafat, Foto: Captura

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a a încercat să explice vineri seara, la Digi 24, de ce a fost necesară închiderea magazinelor la orele 18.00 şi a făcut apel către angajatori să decaleze programul de lucru al angajaţilor sau să recurgă la telemuncă. Despre numărul mare de cazuri COVID-19, Raed Arafat a declarat că dacă nu va fi limitată apariţia noilor cazuri ”riscăm să ne blocăm”, potrivit News.ro.

”S-a pus problema, când au fost discuţiile în cadrul grupului tehnico-ştiinţific, de un anumit interval orar pentru interdicţia de circulaţie. Şi a fost ideea de ora 20, de luni până vineri şi ora 18.00 pentru sâmbătă – duminică. Iar la magazine, vineri ora 18 şi în restul zilelor de weekend, la ora 16.00. După discuţii în cadrul Comitetului Naţional, după ce a ajuns la Comitetul Naţional s-a ajuns să rămână ora 20.00 şi magazinele ora 18.00 pentru că logic situaţia este ca la ora 20 lumea să fie ajunsă acasă. Înseamnă că,dacă magazinul închide la ora 18.00, mai are doi oameni care plătesc, până pleacă, până pleacă şi angajaţii, deja ajung la limită, la ora 20.00 acasă. Asta este logica aspectelor respective”, a declarat Raed Arafat la Digi24.

Secretarul de stat a mai fost întrebat dacă există posibilitatea de recalculare a acestor restricţii, el răspunzând că restricţiile pot fi adaptate în funcţie de evoluţia COVID-19.

”Nu iau singur (decizia de relaxare a restricţiilor – n.r.) pentru că există grup de lucru tehnic. Orice măsură poate fi analizată după o perioadă de timp şi dacă măsura se dovedeşte că poate fi adaptată, se poate adapta. Acest lucru întotdeuna a fost aşa. Dacă există necesitate să adaptăm spre bine, normal că putem adapta, nicio problemă”, a declarat Arafat.

De asemenea, Raed Arafat a declarat că numărul cazurilor care intră în spitalele Covid este mai mare decât numărul cazurilor care ies din aceste spitale, potrivit News.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro