De la Instagram la TikTok: Cum a evoluat social media în ultimul deceniu
În 6 octombrie 2010, o nouă aplicație construită de o mică echipă, Instagram, a intrat în direct pe Apple Store.
Instagram a acumulat peste 100.000 de utilizatori în mai puțin de o săptămână, ceea ce a consacrat-o drept una dintre aplicațiile cu cea mai rapidă ascensiune de la acea vreme. Până în decembrie, acesta a înregistrat un milion de înscrieri. Co-fondatorul Instagram, Kevin Systrom, a prezis atunci că „această comunicare prin imagini” va „lua avânt” în anii următori, potrivit Mediafax.
Până la sfârșitul deceniului, Instagram avea peste 1 miliard de utilizatori și făcea parte din una dintre cele mai valoroase companii tehnologice din lume. În 2012, a fost achiziționat de Facebook (FB) pentru un miliard de dolari.
În prezent, pe piața tehnologică a apărut un nou rival, TikTok, care are o ascensiune la fel de rapidă ca cea a aplicației Instagram, de la începutul anului 2010.
În ultimii ani, Instagram a copiat mai multe funcții din modelul aplicațiilor rivale precum Snapchat și TikTok, totul pentru a se adapta la schimbarea tendinițelor și obiceiurilor utilizatorilor. Totodată, această aplicație a fost nevoită să se confrunte și cu părțile negative ale platformei sale, de la dezinformare la intimidare online.
„Când Instagram a apărut, a fost vorba în primul rând de urmărirea persoanelor fără aprobare, a fost vorba despre distribuirea fotografiilor cu un grup larg de oameni”, a spus Josh Miller, fost angajat al Facebook. Acum, Instagram – ca și celelalte aplicații din mediul online- se concentrează pe postări efemere, experimentând videoclipuri muzicale de 15 secunde și oferind mai degrabă opțiuni de partajare privată decât publice.
Cronologie: Cum a evoluat social media în ultimul deceniu
2010: Instagram se lansează în octombrie 2010 și depășește extrem de rapid un milion de utilizatori;
2011: lansare Snapchat și Google Plus. Doar unul dintre aceste două aplicații va supraviețui deceniului;
2012: Facebook este de acord să achiziționeze Instagram pentru 1 miliard de dolari, o sumă uluitoare la acea vreme. Astfel, Facebook ajunge la un miliard de utilizatori activi lunar.
2013: Twitter devine public, dar investitorii de pe Wall Street își dau seama că dimensiunea publicului acestei platforme nu se va compara niciodată cu Facebook; Wall Street Journal relatează că Snapchat a respins o ofertă de achiziție de 3 miliarde de dolari de la Facebook.
2014: Facebook cumpără WhatsApp pentru o sumă uriașă de 22 de miliarde de dolari, consolidându-și puterea asupra pieței de social media.
2015: Rețeaua socială Friendster se închide, invocând „peisajul în evoluție din industria noastră provocatoare”.
2016: Facebook, Twitter și Google se confruntă cu reacții negative pentru rolul pe care platformele lor l-au jucat în dezinformarea din timpul alegerilor prezidențiale din 2016.
2017: Twitter închide Vine, o aplicație de partajare video. Bytedance, un start-up din China, cumpără Musical.ly, o platformă de sincronizare a buzelor și apoi îi mută utilizatorii pe TikTok.
2018: Facebook, Twitter și Google se confuntă din nou cu probleme legate de confidențialitate, în urma scandalului Cambridge Analytica.
2019: Elizabeth Warren vrea să spargă Facebook, despărțindu-l de Instagram și Whatsapp.
În momentul lansării Instagram, Facebook era un jucător major în social media, dar niciodată nu a fost la fel de dominant ca în prezent. Alți giganți tehnologici, inclusiv Google și Apple, au încercat să-și creeze propriile rețele de socializare. Snapchat a fost lansat în 2011, iar Twitter a devenit public în 2013. Unii credeau, la acea vreme, că mai multe rețele de socializare ar putea coexista.
Totuși, Google a închis Google+, iar publicul Twitter a rămas la circa 300 de milioane de utilizatori, mult sub cele 2,45 de miliarde de utilizatori ai Facebook. „Când s-a lansat Snapchat, acesta a prezentat un mod total diferit de comunicare”, a spus analistul principal al eMarketer, Debra Aho Williamson.
Până la sfârșitul deceniului, industria s-a consolidat destul de mult. În urma achiziției Instagram, Facebook a cumpărat și platforma de mesagerie WhatsApp pentru 22 de miliarde de dolari în 2014. De asemenea, Facebook a încercat să cumpere Snapchat pentru 3 miliarde de dolari în 2013, dar fondatorul acestei aplicații, Evan Spiegel, a refuzat.
Pentru o perioadă, Instagram părea că și-a păstrat în continuare spiritul independent, chiar și după ce a fost cumpărat. În 2018, co-fondatorii Instagram, Systrom și Mike Krieger, au părăsit compania din cauza tensiunilor cu CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg.
Cu Instagram, WhatsApp și Messenger, Facebook deține patru platforme care au fiecare peste 1 miliard de utilizatori. Reputația Facebook a suferit o lovitură majoră după dezvăluirile conform cărora Cambridge Analytica a obținut datele personale a peste 87 de milioane de utilizatori, generând suspiciuni asupra modului în care tehnologia respetă viața privată.
Odată cu sfârșitul deceniului, companiile din social media s-au aflat în defensivă. Astfel, rețelele sociale s-au confruntat cu un val de critici din cauza dezinformărilor și a faptului că nu au respectat confidențialitatea utilizatorului. În consecință, Instagram și Facebook își regândesc „like-urile” și impactul lor asupra psihicului, iar Twitter lucrează la îmbunătățirea stării de bine. Pe acest fundal, TikTok a început să ia avânt.
Lansat în 2016, TikTok se referă la conținut viral și la acumularea de vizionări și like-uri. Este o reminiscență a Vine – un serviciu video, popular, achiziționat de Twitter, care a fost închis în 2017.
Utilizatorii TikTok împărtășesc videoclipuri despre ei. La fel ca pe Instagram, utilizatorii pot urmări alte persoane și pot adăuga aprecieri sau comentarii. Dar asemănările se opresc aici.
Natalie Bazarova, profesor la Universitatea Cornell care studiază social media, a declarat că TikTok este „total diferit” de Facebook și Instagram. „Este vorba despre utilizarea algoritmilor pentru a găsi conținut care să vă atragă atenția. Este o platformă bazată pe divertisment.”
Această diferențiere a generat succes: TikTok a fost instalat de aproape 1,6 miliarde de ori la nivel mondial până în prezent, potrivit datelor de la Sensor Tower.
Facebook și Instagram au devenit conștiente de succesul lui TikTok și și-au lansat propriile copii ale aplicației. În 2018, Facebook a lansat o aplicație numită Lasso, care permite utilizatorilor să creeze și să partajeze videoclipuri scurte. La începutul acestui an, Instagram a lansat un nou instrument numit „Reels”, pentru partajarea videoclipurilor de 15 secunde cu muzică.
Pentru analista ABI Research, Eleftheria Kouri, progresele în tehnologie din acest deceniu au generat cele mai mari schimbări în rețelele de socializare, de la camere de smartphone mai bune la conectivitate mai rapidă care permite oamenilor să posteze povești sau videoclipuri TikTok în câteva secunde. Privind în viitor, aceasta consideră că tehnologia 5G are puterea de a duce social media la un nivel superior. (Mediafax)