Skip to content

De la Mt. Gox la Binance: atacurile care au zguduit încrederea în criptomonede

Jaful Binance este înregistrat ca fiind cel mai mare jaf din istoria criptomonedelor, cu un impact estimat la 6,3 miliarde de dolari.

Cea mai mare bursă de criptomonede din lume declară că lucrează cu parteneri pentru a urmări și bloca activele.

Cofondatorul Binance, Yi He, a declarat că firma va acoperi „toate pierderile cauzate de atac”. Cu toate acestea, cazul a reaprins întrebările cu privire la securitatea fondurilor clienților și la riscurile care vin odată cu deținerea de active digitale.

De la Bybit la Mt. Gox

Amploarea pagubelor depășește cu mult furturile majore anterioare.

În februarie 2025, monede digitale în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de dolari au fost furate de pe platforma Bybit. Autorii au obținut acces la un „portofel rece”, un portofel digital care este de obicei păstrat offline și este considerat mai sigur. Portofelul era folosit pentru a stoca ether.

În 2021, platforma Poly Network, care facilitează tranzacțiile între utilizatori, a fost atacată de hackeri și au furat aproximativ 610 milioane de dolari. Atacatorii au returnat ulterior aproape toate fondurile furate. Incidentul a scos în evidență punctele slabe ale finanțelor descentralizate, unde tranzacțiile și serviciile de creditare funcționează fără intermediarii tradiționali ai sistemului financiar.

În 2022, hackerii au furat aproximativ 540 de milioane de dolari de la Ronin Network, o infrastructură care permitea transferul de criptomonede între diferite lanțuri și era conectată la jocul online Axie Infinity. În același an, platforma Wormhole a pierdut monede digitale în valoare de 320 de milioane de dolari. Jump Trading, deținută de dezvoltatorul Wormhole, a înlocuit ulterior fondurile.

Loviturile care au marcat piața

În ianuarie 2018, compania japoneză Coincheck a pierdut aproximativ 530 de milioane de dolari într-un atac de tip „hot wallet” – un portofel digital conectat la internet. La acea vreme, agenția de informații din Coreea de Sud a estimat că un grup de hackeri din Coreea de Nord s-ar afla probabil în spatele atacului.

Și mai vechi este cazul Mt. Gox, care odinioară gestiona aproximativ 80% din tranzacțiile cu bitcoin din lume. Între 2011 și 2014, au fost furați bitcoin în valoare de aproape 500 de milioane de dolari. Dezvăluirea atacului a dus la falimentul platformei în 2014, lăsând aproximativ 24.000 de clienți fără acces la fondurile lor.

În fiecare joi dimineața jurnalistul Dan Popa trimite newsletterul Economix. Dacă ești pasionat de economie, finanțe personale sau comportamentale, poți să te abonezi aici la newsletterul EconoMix:

Cazul Binance iese în evidență nu doar prin valoarea pagubelor estimate, ci și prin dimensiunea platformei în sine. Recuperarea fondurilor rămase și modul în care compania gestionează pierderile vor determina în mare măsură încrederea utilizatorilor – într-o piață deja testată de atacuri repetate.