De la Paris la Tokyo, incertitudinea generata de alegerile din Italia a readus bursele pe rosu
Bursele europene scadeau marti, la deschidere, ingrijorate de un eventual blocaj politic in Italia, a treia economie a zonei euro, dupa alegerile parlamentare incheiate luni cu un rezultat foarte strans, scrie AFP.
Imediat dupa deschidere, pietele financiare europene au intrat pe rosu, In jurul orei 08,15 GMT, Bursa din Paris cadea cu 3,24%, Londra cu 1,40%, Frankfurt cu 2,00% si Madrid 3,78%. Fara nicio surpriza, bursa din Milano a scazut cel mai mult, cu 5%, dupa primul sfert de ora de tranzactii.
Investitorii se tem de o instabilitate guvernamentala in Italia, tara aflata in recesiune si puternic indatorata – peste 120% din PIB. A treia economie se afla in impas, la capatul alegerilor legislative de duminica si luni.
Coalitia de stanga condusa de Pier Luigi Bersani a obtinut o majoritate in Camera Deputatilor. Dar, la Senat, dreapta dispune de mai multe fotolii. Nicio majoritate clara nu se contureaza, chiar si in cazul unei ipotetice aliante intre stanga si centrul condus de seful actualului guvern si fostul comisar european Mario Monti.
„Daca se confirma ca Italia este intr-o situatie de blocaj politic, miscarile de vanzare s-ar putea intensifica pe piata si zona euro ar putea reintra intr-o perioada de instabilitate”, a avertizat Ben May, analist la Capital Economics in Tokyo.
Pentru Chris Weston de la IG, „acest scrutin este in special un revers evident pentru politicile de austeritate in unele tari europene”.
„In afara de riscul ‘Berlusconi’, aceste rezultate ale alegerilor italiene ofera imaginea unei tari neguvernabile, fara o majoritate stabila. Viitorul reformelor este clar compromis”, rezuma Christian Parisot, economist la Aurel BGC.
La 14 luni dupa caderea lui Silvio Berlusconi, la presiunea pietelor financiare, Italia este din nou in vizorul investitorilor.
Asia a dat tonul marti, cu scaderi pe aproape toate pietele regionale. Tokyo a pierdut 2,26%, Hong Kong 1,32% si Shanghai, de obicei indiferenta la evenimentele externe Asiei, a scazut cu 1,40%.
Pe Wall Street, indicele vedeta al Bursei din New York, Dow Jones, a pierdut luni 1,54%, in timp ce Nasdaq, care regrupeaza valorile tehnologice, pierdea 1,44%.
Euro scadea usor marti, a doua zi de scadere, investitorii orientandu-se spre valute precum yenul si dolarul considerate valori refugiu in perioade de incertitudine. Moneda unica se tranzactiona la circa 1,3058 dolari, fata de 1,3065 luni.
Pe piata datoriilor, titlurile italiene si spaniole erau si ele sanctionate. Randamentul italian la 10 ani se afla la cel mai inalt nivel din noiembrie 2012, 4,931%, in timp ce pentru Spania a ajuns la 5,594%, cel mai inalt nivel din decembrie.